"Godunov este Putin", declară cu toată seriozitatea regizorul Olivier Py, înscriindu-l astfel pe Boris în atemporalitate. În mod cu totul evident, francezul se distrează de minune, jucându-se cu istoria, atunci când plasează scena confruntării Godunov - Șuiski la gigantica masă de marmură albă și rece în jurul căreia Putin și Macron au discutat în zadar timp de peste șase ore în februarie 2022, într-o ultimă și disperată tentativă a președintelui francez de a evita războiul din Ucraina. În viziunea lui Py, Boris Godunov, noul "Țar al tuturor Rusiilor", este încoronat în fața actualei clădiri a Dumei de Stat din Moscova și rătăcește adesea pe coridoarele Kremlinului, acolo unde tronează un uriaș tablou în care Stalin îl salută pe Putin, într-un fel de arc peste timp.
Perpetuarea prin crimă a puterii de la Moscova este o constantă în timp, cu care poporul, veritabil personaj principal în mai toate operele rusești, pare că s-a obișnuit de mult. Într-adevăr, în opera lui Mussorgski, un impostor susținut politic de Polonia și de Papă (deci de Occident!), Grigori Otrepiev, este cel care, tot prin violență, succede la tron țarului criminal Boris Godunov, un șarlatan luând astfel locul altui șarlatan. Iar în această producție a Operei Naționale Capitole din Toulouse, abia urcat pe tron, acest Grigori, care pretinde a fi țareviciul Dimitri, este deja amenințat din umbră de un alt personaj cel puțin la fel de dubios, prințul Șuiski, care ține un pistol în mână. Toate acestea se petrec în indiferența deplină a unui popor resemnat care a înțeles că, oricare ar fi liderul de la Kremlin, el va continua să trăiască pe veci nefericit și tragic, în credința lui ortodoxă.
Atât decorurile cât și costumele lui Pierre-André Weitz accentuează ideea existenței unei prăpastii între puterea politică și populație. Mai marii statului locuiesc în palate maiestuoase, aurite, în care marmura albă, elegantă este omniprezentă, în timp ce oamenii de rând sunt înghesuiți în clădiri cenușii, dreptunghiulare, atunci când nu trăiesc pur și simplu pe străzi. Protejați de soldați înarmați până în dinți, nobilimea, boierimea și preoțimea în frunte cu patriarhul sunt cu toții îmbrăcați în costume de epocă viu colorate, în timp ce oamenii obișnuiți abia dacă se disting unii de alții în hainele lor ponosite, formând astfel o masă amorfă, omogenă și tristă. La rându-i, Bertrand Killy amplifică acest contrast izbitor, alegând lumini galbene și calde pentru cei înstăriți, albe și reci pentru cei sărmani.
Bazată pe drama omonimă a lui Alexandr Pușkin, versiunea capodoperei lui Musorgski prezentată la Teatrul Champs-Elysées este cea originală, în șapte scene, creată în 1869 și cenzurată la vremea respectivă pentru că nu respecta canoanele operei, neavând nici balet, nici eroină principală feminină. Oarecum surprinzător, premiera de miercuri seara s-a ținut fără pauză, cu toate că spectacolul a durat totuși peste două ore. Dar în acest mod, drama lui Boris Godunov capătă parcă și mai multă forță, fluidele schimbări scenice dând spectatorului impresia că se află mai degrabă la teatru, dacă nu chiar la cinema. Astfel concepută, montarea lui Py surprinde pozitiv prin dinamismul ei, ducându-mă cu gândul la excelentul Faust al germanului Tobias Kratzer, în urmă cu câțiva ani, la Opera Bastille.
Arhetip al operei ruse, lucrarea lui Mussorgski nu respectă întru totul adevărul istoric. Opera începe în 1598, cu scena încoronării noului țar, Boris Godunov, fost șambelan și comandant al gărzii de palat în vremea lui Ivan cel Groaznic. Deși domnia lui Boris e mai degrabă una calmă, în întreaga țară încep să circule zvonuri din ce în ce mai insistente care îl acuză pe țar că ar fi fost direct implicat în uciderea micuțului Dimitri, moștenitorul legitim al tronului Rusiei. Undeva în apropiere de Moscova, într-o mănăstire, novicele Grigori Otrepiev, care are exact aceeași vârstă cu țareviciul asasinat, află și el despre această crimă de la Pimen, un călugăr bătrân, care pretinde că ar fi fost martor la tragedie. După mai multe peripeții, Grigori se refugiază în cele din urmă în Polonia, acolo unde regele îl recunoaște drept țareviciul Dimitri. Între timp, din cauza mai multor ani consecutivi de secetă, Rusia se confruntă cu o foamete teribilă începând cu 1601. Poporul îl consideră pe țar direct responsabil. Amenințat de armata de mercenari a lui Grigori, bântuit de halucinații și măcinat de vinovăție, Boris Godunov devine paranoic și moare subit în 1605, cel mai probabil din cauza unei hemoragii cerebrale. Copiii lui Boris sunt uciși de Grigori, falsul Dimitri, care devine noul om forte de la Kremlin. Deși opera se încheie aici, trebuie subliniat faptul că istoricii sunt aproape convinși că Boris Godunov nu a fost implicat în niciun fel în moartea țareviciului Dimitri. Într-un final, să mai remarcăm faptul că perioada care a început în 1584, după moartea lui Ivan cel Groaznic, este cunoscută sub numele de Timpurile tulburi, caracterizată printr-o serie de asasinate politice ce au condus la uzurparea tronului rusesc în mai multe rânduri. Totul se va încheia în 1613, odată cu urcarea la tron a lui Mihail I de Romanov, ai cărui urmași vor domni până în 1917.
Basul Alexander Roslaveț este cel care interpretează rolul lui Boris Godunov, a cărui dificultate constă mai mult în jocul actoricesc decât în cântat. Convingător, mai ales în scena finală, cu o pronunție impecabilă, belarusul are un timbru pe placul publicului, care îl aplaudă așa cum se cuvine la finalul spectacolului. Aceleași considerații sunt valabile atât pentru elegantul bariton rus Mihail Timoșenko (Andrei Șelkalov), lider al consiliului boierilor, cât și pentru basul franco-rus Iuri Kissin, un pic prea serios totuși în scena cântecului de pahar, în care călugărul Varlaam pare învins de băutură. Fost câștigător al prestigiosului concurs BBC Cardiff Singer of the World, cu un aer de elev de nota 10, tenorul român Marius Brenciu (al cărui frate, Horia, este mult mai celebru) este un prinț Șuiski alunecos și ambiguu, care va fi, la rându-i, proclamat țar în 1606. Poreclit "țarul-bandit", Șuiski va fi și el răsturnat de la putere în 1610 în urma unei răzmerițe susținută tot de Polonia. Nu putem să nu fim captivați de vocea puternică și misterioasă a basului italian Roberto Scandiuzzi, atât de credibil în rolul lui Pimen, bătrânul călugăr, care îi dezvăluie tânărului novice Grigori Otrepiev (Airam Hernandez) adevărul despre crima comisă de Boris Godunov. Mezzosoprana franceză Sarah Laulan este o hangiță seducătoare atât scenic cât și vocal.
Ceilalți soliști [Victoire Bunel (Fiodor, fiul cel mic al lui Boris Godounov), Lila Dufy (Xenia, fiica lui), Sulkhan Jaiani (polițistul Nikitici), Fabien Hyon (Missail), Kristofer Lundin (Inocentul), Svetlana Lifar (Bona), Barnaby Rea (Mitiuca)] completează o distribuție bine echilibrată, fără staruri, concepută parcă pentru a permite o și mai bună punere în valoare a celuilalt personaj principal al operei, poporul rus, întruchipat cu brio de Corul Operei Naționale Capitole și de cel al copiilor din departamentul Hauts-de-Seine. Cu o mulțime de clopote ce bat înălțător, cu un popor încrezător în viitor, ce cântă din toată inima întru gloria țarului Boris Feodorovici Godunov, cu o excelentă Orchestră Națională a Franței condusă de letonul Andris Poga, scena încoronării este fabuloasă. Ca întregul spectacol, de altfel.
(foto spectacol: Mirco Magliocca: Mirco Magliocca / foto Py: Emile Zeizig - mascarille.com)
Boris Godunov de Modest Musorgski, Teatrul Champs-Élysées, Paris (28.02.2024)
Conducerea muzicală: Andris Poga / Regia: Olivier Py
Scenografia si costumele: Pierre-André Weitz / Luminile: Bertrand Killy
Dirijorul corului: Gabriel Bourgoin / Dirijorul corului de copii: Gaël Darchen
Distribuție: Boris Godunov: Alexander Roslaveț / Fiodor: Victoire Bunel / Xenia: Lila Dufy / Bona: Svetlana Lifar / Prințul Șuiski: Marius Brenciu / Andrei Șelkalov: Mikhail Timoșenko / Pimen: Roberto Scandiuzzi / Grigori Otrepiev: Airam Hernández / Varlaam: Yuri Kissin / Missail: Fabien Hyon / Hangița Sarah Laulan / Innocentul: Kristofer Lundin / Mitiuca: Barnaby Rea / Nikitici: Sulkhan Jaiani
Orchestră Națională a Franței / Corul Operei Naționale Capitole din Toulouse / Corul de copii al departamentului Hauts-de-Seine.