De altfel, paralela cu Don Giovanni nu este aici deloc întâmplătoare, Olimpia, Antonia și Giulietta trimițându-ne cu gândul la donna Anna, donna Elvira si Zerlina, dar și la numeroasele cuceriri feminine ale lui Offenbach însuși. Nu știm cu siguranță dacă, în timp ce lucra la ceea ce avea să fie ultima sa operă, Offenbach s-a identificat în vreun fel cu Hoffmann. Este foarte probabil că da, într-atât viețile celor doi par a fi similare. Ceea ce știm însă sigur este că, deși adulat de public încă din timpul vieții, mai ales în perioada celui de-Al Doilea Imperiu Francez, Offenbach a suferit multă vreme din faptul că mai nimeni nu i-a luat în serios muzica, el fiind considerat de criticii vremii un compozitor mai degrabă de mâna a doua, incapabil să scrie altceva decât operetă. Offenbach a murit cu vreo patru luni înainte de premieră, care a avut loc pe 10 februarie 1881 la Opéra-Comique din Paris, fără a apuca să termine complet orchestrația acestei capodopere. Ca urmare, mai multe versiuni coexistă, cea prezentată la Paris fiind un mix între cea a lui Choudens și cea a lui Oeser, calificată de fostul director muzical al Operei din Paris, Philippe Jordan, drept "compozită și destul de îndepărtată de ideea inițială a lui Offenbach".
În montarea lui Robert Carsen, Hoffmann este personajul principal al unei piese de teatru tragi-comică, care nu este altceva decât propria sa viața. În loc să ne plimbe prin mai toată Europa, așa cum o cere libretul, regizorul canadian ne invită să facem un tur prin cotloanele unui teatru, cel mai probabil de operă, utilizând astfel în mod magistral tehnica de "teatru în teatru". O scenă uriașă și goală servește drept decor prologului, taverna lui Maitre Luther devine barul operei, actul Olympiei se petrece undeva prin culisele teatrului, Antonia locuiește în fosa orchestrei și nu la München, Giulietta își etalează frumoasa siluetă printre scaune capitonate din catifea roșie, care seamănă enorm cu cele ale palatului Garnier și nicidecum cu cele ale vreunui palat venețian.
Acest voiaj metaforic prin teatru permite spectatorului să asiste la lenta descompunere morală a artistului, căzut pradă tuturor viciilor din cauza decepțiilor sale amoroase. De altfel, în ciuda imensului său talent scriitoricesc, Hoffmann pare un tip blestemat căci, sub identități diferite, diavolul intervine sistematic în viața sa, punând în mod tragic capăt tuturor poveștilor sale de dragoste. Olympia este o păpușă mecanică pe care Coppelius o distruge, Antonia moare pe scenă cântând la îndemnul doctorului Miracle, Giulietta, aflată sub ordinele lui Dapertutto, îl părăsește pentru caraghiosul Pittinacchio. Văzându-l în ce hal a ajuns, Stella, la rândul ei, sfârșește prin a prefera brațul bătrânului consilier Lindorf la finalul operei.
Spectacolul imaginat de Robert Carsen și-a avut premiera în 2000. Aproape un sfert de secol mai târziu, scena Barcarollei cu al său dezmăț rămâne de efect, cea a tavernei și cea a păpușii continuă să amuze din plin un public care pendulează în permanență între momente când poetice când extrem de senzuale, amplificate de jocuri de lumini și agrementate de costume colorate de o frumusețe aparte. Reprezentația este dominată de excepționala interpretare a rolului lui Hoffmann de către Benjamin Bernheim. Astfel, după performanțele sale remarcate în Manon (martie 2020), în Faust (iunie 2022) și în Romeo și Julieta (iunie 2023) pe aceeași scenă, tânărul tenor francez calcă în mod evident pe urmele celebrului Roberto Alagna. Rolul lui Hoffmann este unul greu și foarte lung. În viziunea lui Carsen, el demarează chiar cu aproape jumătate de oră înainte de începerea spectacolului. Când publicul intră în sală, un Hoffman depresiv, dar aflat în plin proces de creație artistică, îl așteaptă deja pe scenă, încercuit de mai multe sticle pe jumătate goale, din care poetul mai ia din când în când câte o gură. Benjamin Bernheim începe în forță cu aria Va pour Kleinzach, menținându-și acest nivel ridicat pe toată durata serii. Cum Pretty Yende nu-și asumă niciun risc, limitându-se la rolul Olympiei, tenorul francez este cel care iese triumfător din acest duel chiar dacă vedeta sud-africană survolează literalmente celebra arie Les oiseaux dans la charmille, cu multitudinea ei de vocalize, nu întotdeauna și corect executate însă.
Aflată la debutul său pe scena Operei din Paris, americanca Rachel Willis-Sorensen este o Antonia solidă, absolut impecabilă în Elle a fui la tourterelle. Duetul ei cu Bernheim este de frumusețe înduioșătoare, iar finalul actului este de-a dreptul înălțător. Obișnuită mai degrabă să evolueze pe scene de provincie, de o frumusețe răpitoare, franțuzoaica Antoinette Dennefeld a profitat din plin de rolul Giuliettei. În dublul rol Nicklausse / Muza, mezzosoprana americană Angela Brower a cântat foarte corect dar fără forță vocală, devenind aproape inaudibilă în faimoasa Belle nuit, ô nuit d'amour din actul al treilea. Basul Christian van Horn reușește un fel de grand slam actoricesc în cele patru roluri malefice (Lindorf / Coppelius / Dapertutto / Doctorul Miracol). O bagatelă pentru american care a fost un incredibil Mefistofele în Faust anul trecut, în 2022, pe aceeași scenă. Dincolo de minunata interpretare a ariei diamantului, eleganța sa aristocratică este cea care impresionează cel mai mult și, aproape sigur, nu numai Stella a căzut marți seara sub șarmul consilierului Lindorf.
Cântăreții din rolurile secundare sunt la înălțime, în particular Sylvie Brunet-Grupposo în rolul fantomaticei mame a Antoniei, Vincent le Texier în rolul lui Luther și mai apoi în Crespel și, în sfârșit, italianul Leonardo Cortelazzi, un foarte amuzant valet Frantz în Jour et nuit je me mets en quatre. Omniprezent, corul a fost, ca de obicei, absolut încântător. La final, orchestra Operei din Paris, dirijoarea sud-coreeană Eun Sun Kim alături de întreaga distribuție au fost îndelung aplaudați de cei peste 2.700 de spectatori, care au umplut până la refuz marea sală a Bastiliei.
(foto: Emilie Brouchon / ONP)
Les contes d'Hoffmann / Povestirile lui Hoffmann de Jacques Offenbach, Opéra National de Paris, Bastille (12.12.2023)