mai 2018
Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2018
Între 12 şi 15 iulie 2018, Munţii Semenic găzduiesc Gărâna Jazz Festival 22 - unul dintre cele mai cunoscute şi iubite festivaluri de jazz din Europa Centrală şi de Est. Festivalul anunţă 3 scene de concerte live şi peste 80 de artişti din întreaga lume, care vor delecta publicul cu jazz american şi european, world music, fusion, son cubano - toate elementele unui retreat muzical în natură.

Artiştii români vor fi prezenţi la ediţia din 2018 pe toate cele trei scene ale festivalului - scena principală (Poiana Lupului), Hanul La Răscruce şi Biserica Catolică din Văliug. Muzicienilor deja anunţaţi, Mircea Tiberian (cu proiectul La Classe operaia va in Paradiso), Elena Mîndru (cu Finnection feat. Adam Bałdych), Horea Crişovan şi Teodor Pop, li se alătură alte nume cu rezonanţă în jazzul românesc.


Pe scena din Poiana Lupului, sâmbătă, 14 iulie 2018, în cadrul proiectului Puba Jazz Connection, se vor întâlni, după mult timp într-un concert public, două personalităţi de marcă ale jazzului românesc - bateristul Puba Hromadka şi pianistul Paul Weiner. Ambii muzicieni timişoreni s-au stabilit în Germania înainte de căderea comunismului, dar au continuat să rămână repere valoroase în conştiinţa publicului român de jazz. Întâlnirea lor muzicală va constitui un eveniment notabil pentru scena de jazz românească. Au ca invitaţi în concertul lor pe contrabasistul german Johannes Schädlich, pe saxofonistul român Nicolas Simion şi pe trompetistul polonez Piotr Wojtasik.

La Hanul La Răscruce, vineri, 13 iulie 2018, Emil Bîzgă Quartet va prezenta proiectul său internaţional "Gypsy Blues", în compania lui Steve Sinko la pian, Ioan Baranga la bass şi Claudiu Purcărin la baterie. Emil Bîzgă este unul dintre cei mai originali şi dinamici trompetişti ai ultimelor decenii. Muzicianul îmbină muzică clasică, jazz şi folclor balcanic în compoziţiile sale, având o voce distinctă în jazzul modern. A cântat cu muzicieni ca Ray Charles, Jimmy Cobb, Paquito D'Rivera, Rick Dellarata, Michael T.A. Thompson sau Chris Sullivan.

Raul Kusak continuă proiectul său muzical început acum doi ani pe scena festivalului din Biserica Catolică din Văliug, sâmbătă, 14 iulie 2018, de la ora 11. "Sounds From Church - Văliug" este un proiect muzical care se desfăşoară o dată pe an, într-o singură zi, în acelaşi loc, la aceeaşi oră. Raul Kusak este considerat unul dintre cei mai buni claviaturişti români. Prezenţa sa scenică dinamică, talentul improvizatoric şi sensibilitatea artistică vor constitui calităţile unui performance de neratat.


Concertele vor avea loc pe scena mare a festivalului din Poiana Lupului (seara, după ora 19), în curtea Hanului La Răscruce (în timpul zilei, după ora 14) şi în Biserica Catolică din Văliug (de la ora 11). Programul pe zile şi scene urmează să fie anunţat după definitivarea line-up-ului. Mai multe detalii despre cazare, transport şi experienţa la Gărâna Jazz Festival sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro.

Biletele şi abonamentele pot fi cumpărate pe www.garana-jazz.ro/bilete/, www.bilete.ro, www.eventbook.ro sau www.eventim.ro.

Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna este organizat de Fundaţia Culturală Jazz Banat, membră a European Jazz Network. În ultimii 20 de ani, peste 70.000 de spectatori şi numeroşi artişti cu renume internaţional au împărtăşit experienţa muzicii jazz de avangardă ascultată sub cerul liber în micul sat din inima Banatului. Au cântat la Gărâna: Eberhard Weber, Mike Stern, Jan Garbarek, Charles Lloyd, Jean-Luc Ponty, Stanley Jordan, John Abercrombie, Miroslav Vitous, Zakir Hussain, Magnus Ostrom, Bugge Wesseltoft, Lars Danielsson, Avishay Cohen, Nils Petter Molvaer, Jack Dejohnette, Kimmo Pohjonen şi multi alţii. Detalii pe www.garana-jazz.ro.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus