Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2018

CatasTIFF 2018 (I) - Fleuve noir / Fluviul negru & Candelaria


PasiLiberi.ro, mai 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Încep cu o mărturisire.

Cuvintele pe care le scriu acum, primele după un an de pauză, sunt un fel de miracol pentru mine. Secunda asta în care încep să (vă) scriu din nou - după un an de ne-scris, de ne-cultură, de ne-tastatură, în care ocupaţiunea mea mintală a fost orientată spre alte prostii (şantier de cabană, şcoală de schi, marketing turistic, etc.), nici una compatibilă cu critica de film - este, pentru mine, o secundă-şoc. E ca şi când n-ai mai băut apă un an şi, brusc, cineva îţi toarnă pe gât o găleată. Dar e bine. Gândirea pragmatică, derivată din lucrul cu grinzi şi bolţari, mă face să scriu altfel decât până acum. Mai simplu, cred. Mai la subiect. Deci e bine. E bine, mai ales că TIFF-ul 2018 a început, pentru mine, cu două filme tari. Iată-le.

Fleuve noir / Fluviul negru / Black Tide

Aşteptam, poate ca mulţi alţii, să văd Fluviul negru, regizat de Erick Zonca, pentru că era cu Vincent Cassel - tipul ăla dur, cinic, forţos din Irreversible, Derailed, Black Swan, etc. Deci, aşteptările erau cumva în zona unui thriller cu creier şi sânge rece. În schimb, ne-a fost dat să vedem altceva. Un altceva mai lent, mai deep, cu o poveste interiorizată şi interiorizantă, întortocheată, mai aproape de nuvelă psihologică decât de pac-pac şi emoţii tari. Şi, mai ales, cu un Cassel complet invers de cum îl ştiam. Aici e Visconti, un detectiv alcoolic, cam nespălat, cam expirat, cu nervii la pământ, părăsit de soţie şi pus pe jar de fiul care umblă cu haşiş. În plus, are pe cap o anchetă grea, care se complică pe zi ce trece - dispariţia unui adolescent.


Nu v-aş recomanda filmul, adică nu v-aş sugera să vă cheltuiţi timp şi bani ca să îl vedeţi, dacă nu v-ar pune pe gânduri şi nu v-ar duce pe o pistă de pe urma căreia să priviţi, poate mai profund, viciile şi confuziile vieţii. Pentru că exact asta conţine filmul lui Zonca: viciu şi confuzie, la un nivel intens de întrepătrundere. Nonconformistul detectiv Visconti (un fel de Columbo trist şi neamuzant), pe lângă că amestecă spirtoasele cu cafeaua, amestecă judecăţile de valoare şi aleargă pe căi false. Respinge sprijinul colegilor de poliţie, refuză procedurile de lucru, sare etape, se crede bun, deştept, se chinuie să pară, clătinându-se de alcool, poliţaiul de altădată şi acuză oameni nevinovaţi, luând în calcul indicii gratuite. E depăşit de acest caz complicat şi, fiindcă nu mai poate, încearcă să-l rezolve pe fugă, ca şi când ar fi simplu. Repetă interogatorii, face acelaşi tip de vizită la martori, începe şi abandonează cu furie variantele de lucru, iar toată această învârtire în jurul cozii duce povestea într-o zonă epuizantă, de coşmar progresiv. Viciul şi deruta se alimentează reciproc, omul devine jobul şi încurcă ireversibil lucrurile. Seamănă, cumva, cu Oldboy şi Black Coal, Thin Ice / Artificii în plină zi. Acelaşi amestec de ego şi profesie, aceeaşi căutare fără capăt, aceeaşi suspendare între ceea ce trebuie făcut şi ceea ce vrei să faci. De văzut neapărat, dacă vreţi o poveste care să vă pună creierul în mişcare.

 

Filmul mai rulează marţi, 29 mai 2018, ora 21.00, la Casa de Cultură a Studenţilor
Franţa - Belgia, 2017, 113 min
Titlu original:
Fleuve noir
Regie: Erick Zonca
Scenariu (bazat pe un roman de Dror Mishani): Dror Mishani; Erick Zonca; Lou de Faget Signolet
Imagine: Paolo Carnera
Distribuţie (parţial): Vincent Cassel; Romain Duris


Candelaria

Nu cred că există, în cinema-ul de azi, poveşti mai des întâlnite ca cele care descriu vieţi sărace, destine obosite, ţări pierdute, tristeţi provinciale şi decoruri smulse parcă din lumile gri ale lui Kieslowski. Totuşi, mărturisesc că un film precum Candelaria, pe aceleaşi teme şi venit din aceeaşi lume, m-a uimit. E la fel, fiind în acelaşi timp altfel, dacă-mi este permis oximoronul.


Altfel, adică imprevizibil. Candelaria şi Negro sunt doi soţi bătrâni, trecuţi amândoi de 70 de ani, care trăiesc de pe o zi pe alta în sărăcia lucie a Cubei anilor '90. O Cubă în picaj, ca urmare a dispariţiei mondiale a comunismului şi a embargo-ului impus de S.U.A. E un context de supravieţuire, pe care cel mai bine îl pot descrie întreruperile de curent, bişniţa măruntă şi cinele morocănoase, la lumina lumânării, ale celor doi bătrânei. Ceea ce o să vă surprindă, însă, e soluţia de ieşire din acest impas. Într-o zi, Candelaria găseşte o cameră de filmat. Pentru distracţia ei, se filmează în timp ce îşi dă sutienul jos, sperând că soţul va fi curios şi va urmări filmuleţul. Ceea ce se şi întâmplă, urmând de aici mici jocuri erotice, filmate bineînţeles, şi posibilitatea unui business profitabil din chestia asta.


Veţi zice că e un film uşor, făcut la plezneală, ca un soi de amuzament porno; un film indecent cu bătrâni, pur şi simplu. Treptat, veţi vedea că nu mai contează nici contextul politic, nici ţara în care are loc povestea, nici limba în care vorbesc cei doi soţi. Sunt doar doi bătrânei, de oriunde, care redescoperă, la final de viaţă, dragostea. Şi nu e doar atât - cancerul unuia dintre ei le pune la încercare însăşi puterea de a înţelege rostul vieţii şi al morţii, într-un fel în care tu, ca spectator, pur şi simplu rămâi blocat. Dintr-o dată, îţi dai seama că răspunsurile despre viaţă, pe care credeai că le ai, nu valorează mai nimic. Că altul e preţul vieţii, că lucrurile după care te zbaţi zeci de ani nu au valoare, că anii trec şi că tinereţea care e încă în tine te face să te simţi, în mod trist, tânăr în plină bătrâneţe. Dacă vi se par clişee sau chestii de care v-aţi săturat, aveţi dreptate - cinema-ul şi, mai ales, cultura TV sunt pline doldora de ele. Filmul ăsta, însă, le apără şi le redă conţinut într-un mod simplu dar profund, glorios dar fără glamour. Rar, foarte rar ai şansa să vezi un film atât de onest şi de curat, estetic, despre cele mai adânci lucruri din viaţă. Oricum, pregătiţi batista, se lasă cu ochi umezi.


Filmul mai rulează duminică, 27 mai 2018, ora 14.00, la Casa de Cultură a Studenţilor
Columbia - Germania - Norvegia - Argentina - Cuba, 2017, 87 min
Regie: Jhonny Hendrix
Scenariu: Maria Camila Arias; Jhonny Hendrix; Abel Arcos Soro; Carlos Quintela
Imagine: Soledad Rodríguez
Distribuţie (parţial): Verónica Lynn; Alden Knight


Descarcă broşura TIFF 2018 aici.. Descarcă programul TIFF 2018 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2018


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Urgie - The Man Who Killed Don Quixote, Lucian Maier
 Terry Gilliam / Don Quijote - The Man who Killed Don Quixote, Alexandru Stănescu
 Limbaj - Touch Me Not, Lucian Maier
 Istorii repetate - Donbass la Toronto International Film Festival, 2018, Corin Toporaş
 Woody Seinfeld - Povestea unui-pierde vară, Mihai Brezeanu
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2018


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer