Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Conu Leonida faţă cu reacţiunea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De la Nostradamus la Caragiale. Şi retur... Conu Leonida faţă cu reacţiunea la Undercloud, 2018


august 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Motto: "Cea mai mare calitate a poporului român - e singurul din lume care-l înţelege pe Caragiale şi râde la piesele lui" - Radu Cosaşu

Tovarăşul nostru de drum, Caragiale se intitulează un volum care reuneşte articole de epocă asupra operei lui Caragiale. Epoca cu pricina era fix în anul de graţie 1952, atunci când autorităţile comuniste (pe atunci, regimul Dej - Chişinevski - Răutu - Drăghici) îi serbau lui Nenea Iancu, cu mare tam-tam, centenarul naşterii. Puţin importă dacă doar articolul său berlinez 1907, din primăvară până-n toamnă, prietenia cu socialistul Gherea şi cu comunistul Cristian Racowski sau admiraţia pentru arta poetică a tânărului poet A. Toma, başca satirizarea fără milă (după legea a' veche) a moravurilor societăţii în care a trăit i-au întărit dosarul de cadre celui care a unit Haimanalele cu Berlinul, via Mizil. Cert este că, la vremea aceea, se aprobase nu doar acţiunea cultural-politică-ideologică de massă, dar scriitorul primea (paradoxal, poate chiar absurd) o recunoaştere pe care regimul politic şi academic din timpul vieţii sale i-o refuzase cu îndârjire. "Dialectica" comunistă mergea şi mai departe: în timp ce naţia exulta (cu voie, chiar cu ordin de la stăpânire) şi se prăpădea de râs în faţa momentelor, schiţelor şi pieselor, fiica sa - Ecaterina Lagodi Caragiale - se afla cazată la Malmaison (în închisoare), pe motiv de căsătorie cu un fost amploiat în ministerul de externe din perioada antonesciană.

Drumul ăsta s-a mai schimbat... pe ici, pe colo, dar nu chiar prin părţile esenţiale. Dar Nenea Iancu nu-l părăseşte - neam. Sau viceversa: pe oriunde ar lua-o, el drumul, pare a se ţine scai de paşii, de ironia sarcastică şi de râsul devastator ale eternului Caragiale - indiferent că este botezat, ca bulevard, Bonaparte sau Ilie Pintilie, Brătianu sau 6 Martie, 1 Mai sau Mihalache, Victoriei sau... Victoria Socialismului (asupra Capitalei!).

Adevărul este că au mai existat scriitori de mare anticipaţie: Jules Verne prevăzuse, în opera sa, apariţia submarinului: 20 mii de leghe sub mări; Creangă al nostru - a (scuzaţi) - vibratorului: Povestea Poveştilor... Ei bine, cu 150 de ani mai devreme "al matale, Caragiale" a prevăzut, şi el, desfăşurarea, pas cu pas, nici mai mult, nici mai puţin decât a Revoluţiei / Loviluţiei române - decembrie 1989. Textul, pus în scenă, acum, la UNTEATRU, de tânărul regizor Florin Liţă, etalează fără putinţă de tăgadă, următoarele evenimente: Revoluţia ca spectacol de stradă ("Steaguri, muzici, chiote! Şi lume... de-ţi venea ameţeală, nu alta"); mesajul de salut şi încurajare din partea unei mari personalităţi externe, a cărui nume începe cu G: Garibaldi / Gorbaciov; teroriştii ("O mie, domnule! Numa o mie, da ăi mai prima, aleşi pe sprînceană, dă cu puşca-n Dumnezeu; volintiri, mă rog: azi aici, mîine-n Focşani"); "...dacă e revoluţie, trebuie să scrie la gazetă"; Băcanu(l) din colţ, unde s-a făcut chef mare; "nu e revoluţie, e reacţiune!"; "aici a fost chiar poliţia-n persoană". Eeeii?...

Aşa încât, cred că nu era nevoie de o percepţie prea savantă / subtilă ci doar de curaj, ca să raportezi această bijuterie de text la ceea ce ştim că s-a întâmplat. Liţă a avut acest curaj şi, pentru asta, trebuie felicitat. Fără prea mari distorsionări ale textului, el plasează acţiunea exact în noaptea de 21 decembrie 1989. În camera de mahala slinoasă (scenografia adecvată a lui Răzvan Bordoş), în care Conul Leonida şi (musai!) consoarta sa Efimiţa pun ţara la cale, pălăvrăgeala în şoaptă, ca să n-audă vecinii, se desfăşoară "concomitent şi în acelaşi timp" cu prepararea secretă, aproape ilicită, a cârnaţilor pentru Crăciun. Ascunzătorile destinate acestei opere de rezistenţă (nu prin cultură, ci prin mâncare, vorba lui Andrei Pleşu) sunt mascate cu dichis şi păzite de orice ochi & timpan care i-ar putea turna Secu-lui pe iliciţii fabricanţi şi consumatori. "Epoca Ceauşescu, Epoca de aur a României" - curat vorba lui Octavian Paler (la Congresul culturii şi educaţiei socialiste din 1976)... Erori au fost, eroi sunt încă! Atmosfera este conspirativ apăsătoare, în televizor rulează celebrii pureci de după 10 seara, la Radio cântă Margareta Pâslaru (care, totuşi, era fugită de mult; mai bine ar fi fost "solicitat" al dumneavoastră Neculai Constantin Munteanu - Europa Liberă). Curentul se mai opreşte, de afară se aud zgomotele chipurile revoluţionare care o bagă în răcori pe nevricoasa Efimiţă... SS-ul (Servitoarea Safta), beată cui şi isterizată pe măsură dezvăluie realitatea reacţionară de Lăsata Secu-lui (că pe ăsta îl sărisem de la numărătoare). Brusc şi dintr-o dată, ba chiar şi color, mirificul ecran TV se umple nu de pureci, ci de revoluţionarii Iliescu, Voican, Dinescu, Caramitru, Cico şi Ispas. Adică, dovada - cum avea să ceară Leana câteva zile mai târziu, la Târgoviştele cel executoriu - că nu a fost revoluţie, ci reacţiune.

Până aici, lucrurile stau bine; chiar foarte bine, astfel detectate şi relatate. Nu la fel se întâmplă dincolo de această teză, categoric valabilă şi incitantă. Pentru că - din motive care nici măcar nu-mi scapă - montarea este lung(it)ă, cenuşie (nu doar la propriu), şi cu o totală lipsă de haz. Ştiu, textul e-al Caragiale-ului, iar spectacolul - al regizorului. Să fie sănătos, să mai facă şi altele. Doar că, dacă se poate, cu mai multă atenţie şi aplicaţie la jocul actorilor, probabil talentaţi, nu doar disponibili să execute indicaţiile scenice. Ionuţ Grama - Leonida, Florina Gleznea - Efimiţa şi Cristina Casian - Safta s-au zbătut, mai mult sau mai puţin, s-au străduit, fără să reuşească să împrăştie o păcătoasă senzaţie că ar fi fost uitaţi acolo, pe scenă, la capitolul "şi alţii". Să nu fi avut dl. Liţă timp de ei? Sau pricepere de a lucra cu dumnealor? Ori nu au fost lăsaţi să eclipseze aşa bunătate de concepţie regizorală? Se pierde, astfel, din nenorocire, tot hazul sclipitor şi exploziv al replicilor; toată acumularea de grotesc, de imbecilitate populară şi de absurd exploziv; cele care au dus, după nu mai mult de un sfert de secol, la lumea ridicolă şi penibilă ce se inspiră, respiră şi "expulzează" prin o(ri)ficii ca OTV, Antena 3 şi alte Românii pline de Leonizi, hemoroizi, humanoizi, de Efimiţe crescute după modelul Elodia sau Magda Ciumac şi ajunse, prin promovare, până în guvernul ţării.

Cum nu ştiu nici dacă neglijenţa, incultura (că se cam poartă) sau "alte alea" (vorba aceleiaşi nemuritoare Efimiţa) au făcut să se umble nefericit la unii termeni care aveau rostul lor bine definit: "până-n ziuă ajungem cu trenul la Ploieşti. Acolo nu-mi mai e frică: sunt între ai mei, republicani (înlocuiţi cu naţionalişti - n.m.) toţi, săracii". Totuşi, Ploieştiul acela rămâne în istorie prin "republica" lui Candiano Popescu, nu prin "naţionalismul" lui Sebastian Ghiţă.

La sfârşitul unei reprezentaţii cu sală plină (graţie Festivalului Undercloud 2018), aproape 200 de oameni au aplaudat nu de mântuire, ci cam de mântuială, părăsind cu grăbire spaţiul pitoresc, dar cam neaerisit, de la ARCUB-ul din Gabroveni. Încă o lecţie pentru viitorul artistic al junelui Florin Liţă: când începi spectacolul cu lampa mică şi cu o sesiune consistentă de căscaturi transmise de pe scenă, prin contaminare, spectatorilor - nu le poţi reproşa că i-a cam luat somnul...



 Toate articolele despre Conu Leonida faţă cu reacţiunea
 Toate articolele despre Festivalul de teatru Undercloud, 2018


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

unteatru (Str.Sfinţii Apostoli 44 - Piaţa Naţiunilor Unite)
Vineri, 21.09.2018 - 19,30


Resurse

 Alte articole de Bogdan Burileanu


Alte articole

 Povestea unui spectacol - Îngrijitorul şi Conu Leonida faţă cu reacţiunea la Undercloud, 2018, Ionuţ Grama


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer