Povestea unui spectacol - Îngrijitorul şi Conu Leonida faţă cu reacţiunea la Undercloud, 2018

Vara e o perioadă delicată pentru lucrul la o nouă montare. E vacanţă, e caniculă, e o stare generală de lene şi picoteală, iar motoraşele interioare se pun în mişcare ceva mai greu decât în timpul stagiunii. Mai ales dacă respectiva stagiune, abia încheiată, a fost şi una încărcată. Dar, cu puţină voinţă şi cu multă apă, încerci să uiţi că restul lumii e undeva la plajă şi te duci la repetiţii. Şi iată că poate ieşi ceva fain.

Nu ştiu cum se face, dar spectacolele la care se întâmplă să repet în miezul verii sunt, de regulă, "răcoroase" şi tenebroase. Pe caniculă am lucrat şi Cel mai frumos roman din lume, închişi în vechea sală Unteatru, cu luminile stinse, încercând să imaginăm o atmosferă care nu avea nicio legătură cu păsărelele ciripinde şi cu cele 35 de grade de afară.

Vara trecută, în 2017, în condiţii similare, eu şi colegii Liviu Pintileasa şi Andrei Seuşan, împreună cu regizorul-coleg Radu Iacoban şi cu scenografa-colegă Ana Ularu, am stins luminile noii (pe atunci) săli Unteatru din Sfinţii Apostoli 44, am aprins o lampă într-un colţ şi am creat interiorul decrepit, post-apocaliptic, al casei în care fraţii Aston şi Mick se joacă cu noul-sosit Davies (în spectacolul Îngrijitorul de Harold Pinter). Şi ne-am jucat într-un mod foarte eficient, pentru că Radu ştia exact ce vrea să facă şi în ce direcţie să conducă personajele. În prima parte a spectacolului, cei doi fraţi interacţionează, pe rând, cu acest Davies (Liviu). Sunt scene lungi de dialog între el şi Aston (Andrei), în care se instalează atmosfera şi se prezintă poveştile de viaţă ale celor doi, iar Mick al meu intervine din când în când şi sparge tot ce s-a creat până atunci. Iar Radu a vrut ca ruperea de ritm prilejuită de intervenţiile personajului meu să fie cât mai puternică şi absurdă. Aşa se face că momentele mele au devenit un fel de maraton al mijloacelor şi al modalităţilor de a surprinde - atât pe Davies, cât şi publicul, cât şi pe mine ca actor. Dacă o bună parte din prima scenă stau ascuns în întuneric şi fredonez din când în când o melodie, în scena următoare intru dansând şi îl agresez isteric pe Davies, ca apoi, făcând ture prin cameră, să-i propun o afacere, ulterior cântând o arie de operă improvizată cu un aspirator şi aşa mai departe. Şi dacă eu, actor "cerebral" din fire, de regulă îmi pun întrebarea "De ce aşa?", motto-ul meu în lucrul la spectacolul ăsta a ajuns să fie "De ce NU aşa?". Şi Radu a reuşit să mă surprindă cu fiecare propunere, n-am avut timp să mă plictisesc sau să anticipez următoarea mişcare. Ceea ce m-a ajutat să exersez şi tehnica schimbării bruşte de registru şi nu m-a lăsat în nicio clipă să "lâncezesc în rol" sau să las garda jos. Nu e uşor, dar tocmai de asta îmi place la nebunie ce a ieşit.

Sărim în timp, peste un an, în vara 2018. Tot la Unteatru, tot pe caniculă, transpiraţie şi cu puţin dor de mare. Contextul? O altă sufragerie îngrămădită, întunecoasă, cu o lampă într-un colţ - de data asta, în noua sală studio, devenită un apartament bucureştean din 1989, în care un con Leonida (eu) şi o Efimiţă (Florina Gleznea) se ascund de vecinii turnători şi, în miez de noapte, fac cârnaţi în secret şi dezbat probleme politice delicate (în spectacolul Conu Leonida faţă cu reacţiunea de I.L. Caragiale). Întrerupţi din când în când de ajutorul lor în treburile casnice, Safta (Cristina Casian), coordonaţi de regizorul Florin Liţă şi decoraţi în stil comunist de scenograful Răzvan Bordoş. Dacă Îngrijitorul propunea o încăpere distrusă, pierdută în timp, în care se întrevăd rămăşiţele unei vieţi de familie demult apuse, Leonida recreează un mic apartament pre-apocaliptic ordonat, în care fiecare mileu şi fiecare copie după Nicolae Grigorescu are un loc bine stabilit. Lucrul la acest spectacol a fost un mic laborator de (re)descoperire a vieţii în perioada comunistă şi a fascinaţiei faţă de o democraţie utopică. Leonida şi Efimiţa ai noştri sunt două mici maşinării de făcut mâncare la lumina lămpii din bucătărie, în linişte deplină, dar nu se pot abţine de la sporovăit. Şi, în faţa pericolului de afară, orice urmă a vieţii lor "de noapte" trebuie să dispară. Nu mai făcusem cuplu pe scenă cu Florina Gleznea de la Cui i-e frică de Virginia Woolf? şi, în timpul repetiţiilor, glumeam că suntem George şi Martha din Berceni. Şi, faţă de Virginia, unde vorbeam amândoi mult şi tare timp de două ore şi jumătate, provocarea spectacolului de la Unteatru a fost jocul 'pe modul silenţios' şi concentrarea pe comunicarea non-verbală dintre cei doi. Iar ideea lui Florin Liţă de a muta acţiunea în pragul Revoluţiei din '89 a fost minunată şi ne-a dat posibilitatea să facem haz - cu drag, nostalgie şi un strop de amar, sperăm - de necazul unor oameni simpli din perioada comunistă, care visează la o revoltă populară care le-ar putea rezolva toate problemele, fără să ştie ce ar presupune concret o schimbare majoră şi fără a fi capabili să se implice activ într-o asemenea acţiune.

Spectacolul Îngrijitorul se joacă miercuri, 22 august 2018, la ora 21:00, la Sala Studio a ARCUB - Gabroveni în cadrul Undercloud, 2018.
Spectacolul Conu Leonida faţă cu reacţiunea se joacă joi, 23 august 2018, la ora 20:00, la Sala Bolţi a ARCUB - Gabroveni în cadrul Undercloud, 2018. Programul complet al festivalului îl găsiţi aici.