septembrie 2018
Festivalul de teatru Undercloud, 2018
Stabat Mater, spectacol de dans contemporan, o producţie Linotip, şi În doi, performance regizat de Alexandru Nagy, sunt marii câştigători ai Festivalului Internaţional de Teatru Independent Undercloud 2018, care a reunit peste 41 de evenimente artistice în perioada 22-31 august 2018 la ARCUB-Gabroveni, în Bucureşti.

Secţiunea Concurs a numărat 17 spectacole realizate de unii dintre mai tineri şi mai talentaţi artişti independenţi români. Juriul festivalului a fost format din patru personalităţi ale teatrului românesc: actriţa Rodica Mandache, regizorul şi actorul Emanuel Pârvu, scenografa Iuliana Vîlsan şi criticul de teatru Octavian Saiu.

Stabat Mater a fost desemnat Cel mai bun spectacol al acestei ediţii a festivalului, alte două spectacole fiind nominalizate: Produse domestice (regia Ioana Păun) şi În umbra marelui plan (Catinca Drăgănescu).


Spectacolul care a obţinut cele mai multe premii este În doi, un performance regizat de Alexandru Nagy (producţie a Teatrului Independenţilor Profesionişti), după un text de Matei Vişniec. În doi a câştigat premiile pentru: Cea mai bună regie - Alexandru Nagy, Cea mai bună actriţă - Alina Chinie şi Cel mai bun actor - Dani Ionescu. Alături de acesta din urmă, actorii Andi Vasluianu şi Lari Giorgescu au fost nominalizaţi pentru rolurile lor din spectacolele Când timpul stă pe loc, respectiv Eine Kleine Nachtmusik (producţie Unteatru).


La categoria Cea mai buna actriţă, juriul a desemnat-o ex-aequo şi pe Mihaela Sîrbu pentru producţia Când timpul stă pe loc a Teatrului de Artă. Alături de cele două câştigătoare, actriţa Isabela Neamţu a fost nominalizată pentru rolul din spectacolul Grounded (producţie Doctor's Studio).

Premiul pentru Cea mai bună scenografie a fost câştigat de spectacolul Complet alb (Iaşi), un performance de Octavian Jighirgiu în care spectatorii sunt legaţi la ochi pentru a experimenta timp de câteva zeci de minute cum este să fii nevăzător.

MaRó (producţie Teatrul Yorick Târgu-Mureş), în regia lui Andi Gherghe, a primit Premiul Juriului pentru un spectacol care arată cu umor bizareriile relaţiilor româno-maghiare.

Paul Cimpoieru a fost distins cu Premiul pentru Concept, Regie şi Interpretare pentru spectacolul Homo Love, un performance one-man-show de teatru non-verbal, producţie Teatrul Luni de la Green-Hours.

Produse domestice, în regia Ioanei Păun, a primit Premiul UNDERCLOUD. Spectacolul este bazat pe o poveste reală şi pe o investigaţie a sistemului de plasare a forţei de muncă în România.

The Excellence Award UNDERCLOUD 2018 a avut anul acesta două distincţii: premiul Spirit Independent de Orice în anii '80 i-a fost oferit lui Dinu Săraru, fost director al Teatrului Mic şi al Teatrului Foarte Mic (1977-1990) şi fost director Teatrului Naţional din Bucureşti (2001-2004); cel de-al doilea premiu i-a fost acordat lui Tang Shu-wing, renumitul regizor din Hong Kong, recunoscut ca "alchimistul teatrului minimalist". Shu-wing a susţinut în cadrul Undercloud şi un workshop în care a prezentat artiştilor profesionişti tehnici fizice (respiraţie, fortifiere), dar şi de improvizaţie.

Premiul UNDER ANY CLOUD, care se acordă pentru susţinerea teatrului liber, independent, a fost oferit actriţei Maia Morgenstern, pe care aţi văzut-o în 2018 la UNDERCLOUD în spectacolele Care dintre noi şi Cu ce vă servesc?.

Distincţiile au fost oferite de Dior, Radio Guerrilla, Ibis, President, Editura Trei, Alouette, Synergy Duo Plus şi Mirela Trăistaru, iar Gala de premiere a fost urmată de o petrecere, ce a strâns laolaltă artişti, organizatori, parteneri şi prieteni.


Ediţia 2018 marchează o evoluţie a festivalului de la zona de teatru la cea de artă independentă. În acest an au fost introduse oficial cele două secţiuni noi (de dans şi performance), au fost selectate spectacole din afara Bucureştiului şi a avut loc primul concert de muzică live din istoria festivalului, susţinut de trupa The Mono Jacks.

În cadrul UNDERCLOUD 2018 au avut loc peste 40 de spectacole artistice care au inclus spectacole de teatru, spectacole-lectură, dans, performance, muzică live, workshop-uri, dialoguri, lansări de carte şi expoziţii de fotografie. Evenimentele selectate au fost atât din ţară, cât şi din Anglia, Hong Kong, Franţa, Israel, Polonia şi Portugalia.

Despre UNDERCLOUD
UNDERCLOUD a fost creat în 2008 şi este primul festival de teatru independent din România, care continuă să se întâmple an de an la finalul verii, în Bucureşti. Din 2014 se desfăşoară sub egida programului Europe for Festivals. Festivals for Europe, un important certificat internaţional atribuit de Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa.

UNDERCLOUD este un eveniment organizat cu sprijinul ARCUB.
Eveniment cultural co-finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.
Sponsorii ediţiei 11: Raiffeisen Bank, Staropramen, Kinder, Samsung, Santal, Aqua Carpatica, President.
În parteneriat cu: Ambasada Israelului la Bucureşti, Hotel Ibis, Hotel Ambasador, Editura Trei, Alouette, Classin, şi Agenţia de creaţie Propaganda.
Promovat de: Adevărul, Dilema Veche, Euromedia, National Geographic, IQads, Agerpres, BIZ, Liternet.ro.
Aplaudat de Radio Guerrilla din 2008.
UNDERCLOUD este creat şi organizat de Asociaţia UNDERCLOUD.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus