În A History of Violence ("tradus", telenovelistic, prin Umbrele trecutului...), Cronenberg taie în carne vie, fără a mai fi nevoit să imagineze un Crash de maşini pentru asta, sau un Videodrom, sau o Muscă. Amestecul de conceptual şi visceral lasă locul, aici, unui decor de tipic orăşel american în care năvăleşte, asemeni unei lave încinse, Trecutul.
Este trecutul lui "Tom Stall" (Viggo Mortensen, impecabil), care-şi duce o viaţă liniştită (soţie şi doi copii) pînă în clipa în care faptele comise înainte de-a se chema "Tom Stall" se-ntorc să-l reclame. Aşa cum tema Amneziei reclamă Anamneza; poate că nu este deplasat să vedem în acest ultim film al său un comentariu - indirect - asupra Americii de după 11 Septembrie: o ţară lovită, cu violenţă, în ce are mai scump (puterea economică) şi o societate în care violenţa a devenit cotidiană şi-n care orice încercare de "stopare" a trecutului violent se face prin violenţă. A History of Violence este, de fapt, un western care opune două tipuri de violenţă: acela "clasic", bazat pe principiul "shoot first, ask second", şi acela "corectiv", care există pentru că există primul principiu. Pentru a ieşi din acest cerc vicios ar trebui - mai întîi - să ieşi din western; or, dintr-un western nu poţi "ieşi" decît trăgînd. Gloanţele sînt biletul de ieşire...
Practic, Cronenberg desface westernul în bucăţi, se uită la ele, apoi îl asamblează la loc - punînd cîte-o etichetă pe fiecare dintre corpurile ciuruite. Această "descompunere" are un haz nebun. Tocmai pentru că este, de fapt, înfiorătoare. Dacă umorul (negru şi metalic, ca un revolver) nu lipseşte din filmele sale, în A History of Violence el face legea. Căci ce altceva decît umor - e drept, un "umor" care rimează cu "omor" - este felul în care Cronenberg îşi începe filmul? O amiază oarecare, o maşină decapotabilă, o oprire la un "Diner", doi tipi coboară, intră în "Diner" şi, nici nu ştii cînd, gloanţele zboară în toate direcţiile, lăsînd în urmă nişte corpuri ciuruite. Totul durează mai puţin decît ţi-ar lua să faci o omletă. Este aproape un gag de film mut - o "situaţie", un gadget (armele) şi cîteva victime. În loc să alunece pe coaja de banană, figuranţii o iau în piept. Este atît de simplu. Şi, mai ales, eficace. Începînd cu ritmul scenei: rapid, "economic", ca un tonomat. Cronenberg va păstra acest tempo pe tot parcursul filmului, expediind împuşcăturile în scurte rafale care seamănă cu o darabană nervoasă pe tejgheaua hazardului.
Odată impus tonul general, este rîndul "umbrelor trecutului" să ia în stăpînire peisajul. "Tom Stall" nu este, de fapt, Tom Stall (un nume ales "pentru că era disponibil"...), ci un personaj pe care el însuşi încearcă să-l uite. Doar că devine din ce în ce mai greu: căci, dacă familia (familia sa - soţia şi cei doi copii) nu ştie cine este el, Familia, ea (în sensul sicilian al termenului), ştie prea bine. Cronenberg atinge, aici, esenţa filmului său. Ambiguitatea în privinţa identităţii nu este decît o chestiune de ecleraj: cu o lumină mai puternică, umbrele ("trecutului") devin perceptibile. Iar această lumină puternică este chiar violenţa. Punînd spotul pe "Tom Stall", chipul acestuia se destramă în umbrele din care este alcătuit, antrenînd o reacţie în lanţ care seamănă cu deschiderea cutiei Pandorei. În ciuda atmosferei realiste, A History of Violence este o parabolă. Sau un eseu - încă unul! - semnat "Cronenberg", care analizează rece, calm şi metodic, schizofrenia violenţei... Genial şi înfricoşător.