octombrie 2018
Festivalul Naţional de Teatru, 2018
Festivalul Naţional de Teatru anunţă câteva detalii în legătură cu spectacolele Coriolanus, în viziunea regizorală a lui Alexandru Darie - producţie a Teatrului "L.S. Bulandra" din Bucureşti şi Îngeri în America, pus în scenă la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj de regizorul Victor Ioan Frunză.

Spectacolul Coriolanus - o adaptare scenică după William Shakespeare în viziunea regizorală a lui Alexandru Darie, se înscrie în seria evenimentelor speciale organizate de FNT, fiind o premieră găzduită în Festival.

Este vorba de o amplă producţie teatrală care va avea prima întâlnire cu publicul în data de 25 octombrie 2018, de la ora 18:00, la Sala "Toma Caragiu" a Teatrului Bulandra din Capitală.

Într-o orchestraţie regizorală deosebită, bucurându-se de prezenţa pe scenă a 70 de actori, Coriolanus pune în prim plan lupta pentru putere a protagonistului, precum şi sfârşitul tragic al acestuia, un destin sacrificat pe altarul ambiţiei şi al grandomaniei.

Esenţa piesei vizează cele două conflicte: unul politic, intern (plebei - patricieni) şi un altul extern (romani - volsci). Atunci când un general învinge în bătăliile date împotriva forţelor ce încearcă să-l doboare, el simte că poate şi trebuie să devină activ în politică şi chiar să conducă el însuşi concertul guvernării.

Biletele s-au pus în vânzare, începând cu ora 18:00 a zilei de 9 octombrie 2018, pe www.mystage.ro
.

***

Reprezentaţiile celor două spectacole ale Teatrului Maghiar de Stat din Cluj - Îngeri în America I: Sfârşitul lumii e aproape şi Îngeri în America II: Perestroika - de Tony Kushner, în direcţia de scenă semnată de Victor Ioan Frunză şi scenografia Adrianei Grand, vor putea fi urmărite de publicul bucureştean în cadrul FNT în zilele de 27 şi 28 octombrie 2018, începând cu orele 19:00, în transmisiuni directe (cu subtitrare în limba română) din Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, la Sala Media a Teatrului Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti.

Biletele pentru transmisiile live din 27 si 28 octombrie s-au pus în vânzare, de asemenea, începând cu ora 18:00 a zilei de 9 octombrie 2018, pe www.mystage.ro
.

Îngeri în America este un spectacol format din două părţi subintitulate Sfârşitul lumii e aproape şi Perestroika, ce vor avea reprezentaţii în zile consecutive. Acestea sunt legate prin tematică şi personaje, dar acţiunile prezentate în cele două seri sunt distincte, de aceea cele două spectacole pot fi vizionate şi separat.

Spectacolul descrie America anilor '80, sub conducerea preşedintelui Ronald Reagan, pe vremea izbucnirii epidemiei SIDA. Personajele reprezintă diferite minorităţi (sociale, etnice, sexuale), accentul fiind pus pe latura lor umană. Piesa vorbeşte despre acea "mare trecere" pe care o trăiesc aproape toate personajele pentru a-şi rezolva problemele de sănătate şi de viaţă.

Vă aşteptăm în Festival!

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus