octombrie 2018
Festivalul Naţional de Teatru, 2018
Cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru propune şi în 2018 o suită de evenimente dedicate apariţiilor editoriale, care vor reprezenta, ca de fiecare dată, un important centru de greutate al întregului complex de manifestări culturale derulate în Bucureşti între 19 şi 29 octombrie.

Vor fi lansate 17 titluri de carte dedicată artelor scenei - scrieri dramatice, proză, eseuri, monografii, studii, traduceri sau antologii - semnate de nume sonore aparţinând lumii spectacolului, între care: George Banu, Eugenio Barba, Wajdi Mouawad, Vaslav Nijinski, Radu F. Alexandru, Cătălina Buzoianu, Oltiţa Cîntec, Florica Ichim, Olga Delia Mateescu, Horaţiu Mălăele, Doina Papp, Lucian Pintilie, Cristian Pepino, Theodor-Cristian Popescu, sau Matei Vişniec.


Aceste semnale ale apariţiilor editoriale se vor constitui în remarcabile evenimente culturale şi prin aportul personalităţilor invitate să prezinte sau să susţină ideile aflate între paginile tipărite.
Totodată, unele dintre aceste întâlniri festivaliere în jurul cărţii de teatru vor oferi plăcute surprize participanţilor, trecând dincolo de prezentările clasice de semnal editorial. În funcţie de iniţiativele autorilor şi organizatorilor, ele vor putea lua forma unor miniconferinţe, dezbateri, sau chiar happening-uri culturale în miniatură, cu invitaţi inediţi şi surprize antrenante.
La toate aceste evenimente intrarea este liberă.

Iată enumerarea (cronologică) a manifestărilor dedicate lansărilor de carte din FNT 2018:

20 octombrie, ora 16.00, HUB FNT, sala Semantic
Dinăuntru
- Un curs masteral de regie a teatrului contemporan şi o selecţie de articole de Theodor-Cristian Popescu, Editura Eikon 2018
Teatrul şi publicul său tânăr. Realităţi româneşti (coordonator Oltiţa Cîntec, contributori Oana Cristea Grigorescu, Daniela Silindean, Oltiţa Cîntec, Iulia Popovici, Oana Stoica), Editura Timpul Iaşi, 2018

21 octombrie, ora 16.00, HUB FNT, sala Semantic
Iisuşii mei
de George Banu, fotografii Mihaela Marin, Editura Nemira, 2018

22 octombrie, ora 16.00, HUB FNT, sala Semantic
Cele cinci continente ale teatrului
de Eugenio Barba, Nicola Savarese, Editura Nemira, 2018
Totul este scriitură de Wajdi Mouawad, traducător Mihaela Stan, Editura Nemira, 2018
Jurnal necenzurat de Vaslav Nijinski, traducător Raluca Rădulescu, Editura Nemira, 2018

23 octombrie, ora 16.00, HUB FNT, sala Cinetic
Cătălina Buzoianu: magie, abur, vis
, antologie de Florica Ichim şi Irina Zlotea, Fundaţia Culturală "Camil Petrescu", supliment al Revistei Teatrul Azi, prin Editura Cheiron, Bucureşti, 2018

23 octombrie ora 19.00, Muzeul Naţional al Literaturii Române
Dimineaţa pierdută
, dramatizare de Cătălina Buzoianu după romanul Gabrielei Adameşteanu

24 octombrie, ora 11.00, HUB FNT, sala Semantic
Mihăiţă - Reconstituirea unei vieţi
de Doina Papp, Editura Tracus Arte, 2018

24 octombrie, ora 16.00, HUB FNT, sala Semantic
Ultima dorinţă, Comédii
de Radu F. Alexandru, Editura Polirom, 2018

25 octombrie, HUB FNT, ora 11.00, sala Semantic
Doamna Godot
de Olga Delia Mateescu, Editura Tracus Arte, 2018
Teatru. Ioana şi focul, Şobolanul rege, Reverii pe eşafod, Cuvintele lui Iov de Matei Vişniec Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2018
Ultimele zile ale Occidentului de Matei Vişniec Editura Polirom, Bucureşti, 2018

25 octombrie, HUB FNT, ora 16.00, sala Semantic
Imagini, vise, bazaconii
... de Cristian Pepino, cu texte de Simona Preda, UNATC PRESS 2018

26 octombrie, ora 19.00, HUB FNT, sala Cinetic
Abraxas
(în rolul Omului - Horaţiu Mălăele), album apărut cu sprijinul Neste Group, autori Adrian Nuţă, Amalia Cioabă, 2018.
HoARTiu Mălăele de Horaţiu Mălăele, Editura Art 2018

27 octombrie, ora 16.00, HUB FNT, sala Cinetic
Bricabrac
de Lucian Pintilie, Editura Nemira, 2016

28 octombrie, ora 11.00, HUB FNT, sala Cinetic
Radu Penciulescu şi teatrul la înălţimea omului
, antologie de Florica Ichim şi Ada Maria Ichim, Fundaţia Culturală "Camil Petrescu", supliment al Revistei Teatrul Azi, prin Editura Cheiron, Bucureşti, 2018

Vă aşteptăm în Festival!

Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Primăria Municipiului Bucureşti
Producători: UNITER - Uniunea Teatrală din România; ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti; Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti
Sponsor principal: BRD - Groupe Société Générale
Parteneri: ICR - Institutul Cultural Român; ITI / Institutul Internaţional de Teatru
Sponsori: Farmexim/Iubeşte Teatrul; Borsec; Domeniile Blaga; Madd Electronics; Nespresso; MOL România

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus