Alice a lui Bocsárdi (şi a lui Zsolt Benedek, care a realizat adaptarea pentru scenă a scrierilor lui Carroll) e o adolescentă. Lumea halucinantă gândită acum un secol şi jumătate de scriitorul-matematician e lumea imaginaţiei vârstei ei.
Coşmarurile, visele, spaimele, îndrăznelile ei capătă corp, voce, mască şi haine. De ultimele, e responsabilă Zsuzsanna Kiss, aflată într-un punct luminos al carierei (premiul pentru cele mai bune costume acordat de asociaţia criticilor de teatru din Ungaria în septembrie 2018!).
În lumea lui Alice, totul e cu putinţă. Cu cât mai ilogic, mai ciudat, mai abstract, cu cât mai realist. Chiar, îşi închipuia cineva că imaginarul adolescenţilor se supune legilor fizicii şi Euclidului? De parcă imaginarul celorlalte vârste ar fi altfel.
Deliciosul delir vizual (susţinut, în primul rând, de costumele Zsuzsannei Kiss - cum vă sună rochie de seară cu mouse wireless aplicat?) e complementat de universul sonor pe care cei 6 muzicanţi ai sZempöl Offchestra l-ar putea oricând transcrie pe un CD. Un CD cu chitară solo, chitară bass, percuţie, sintetizator, vioară, sampling, saxofon, trompetă, voce şi poantă.
CD-ului i-ar lipsi, totuşi chipurile / măştile actorilor trupei maghiare de la Sfântu Gheorghe şi entuziasmanta lor poftă de joacă. Unde mai vezi un air guitar / air violin / air drums / air sax ca în Alice-ul lor? Unde mai vezi o Alice (Janka Korodi la debut) mai expresivă în ultima ei noapte / nebunie de copilărie, întâia de maturitate?
Spectacolul artiştilor din Sfântu Gheorghe spune la revedere acelei vârste magice pe nume adolescenţă. Un salut care durează o oră şi jumătate pe parcursul căruia se râde, ţipă, cântă şi dansează în cele mai fistichii moduri cu putinţă.
De undeva, din adâncurile noastre niciodată pierdute, ne dăm liber să dărâmăm şi reconstruim lumea după propriile reguli, culori şi ritmuri. Che grande bellezza!