Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Moş Nichifor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pe uliţa mare: Moş Nichifor, un coţcar cu sex appeal!


februarie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ce valuri a mai stârnit această proză şugubeaţă a lui Creangă, încă de la prima sa citire, la Junimea, în decembrie 1876! De ce oare? Doar făcea parte din stilul savuros şi acceptat cu încântare de junimişti, care-i cereau scriitorului, din când în când, să le mai zică "câte una dintr-acelea, de-ale matale...". "Pe uliţa mică, sau pe cea mare?", întreba, fals-naiv, humuleşteanul, ipocrit politicos şi grijuliu cu urechile fine ale boierilor. Evident că se prefera cea mare. Aşa că a venit şi a citit povestirea aiasta, totuşi decentă în raport cu altele (Povestea poveştilor şi cea a lui Ionică cel Prost). Le-a plăcut, au râs... Doar Maiorescu - plecat deja la Bucureşti - a strâmbat din nas de la distanţă ministerială, acuzând în primul rând lungimea excesivă. Într-o scrisoare foarte promptă către N. Gane, der Superliteraturkritiker-ul mai evidenţia câteva elemente de similitudine cu Popa Tanda a lui Slavici, insistând asupra eliminării lor; ba chiar, uitând cu desăvârşire de Bolta Rece, cu ale sale farmece şi năravuri, el sugera nepublicarea povestirii, din cauza substratului ei licenţios: "istoria prea este din Borta Caldă". Sărbători... senzaţia de libertate sporită, dobândită prin lipsa dintre ei a Şefului...? Fapt este că junimiştii n-au ţinut cont de sfaturi şi au publicat-o imediat, în numărul din 1 ianuarie 1877 al Convorbirilor literare. Urmarea a fost răcirea raporturilor dintre Creangă (care nu operase modificările pretinse de Maiorescu), şi îndepărtarea celui din urmă nu doar de Iaşi, ci şi de Junimea, cu ale sale Convorbiri... cu tot. Câteodată, nici nu ai nevoie de o măciucă, la un car cu oale. Mai mult (şi, poate, mai impertinent) de-atât, Creangă însuşi, mărul discordiei, scrie fără reţinere despre celelalte obiecţii aduse scrierii sale: "Junimea din Iaşi, într-o şedinţă a sa, pe la 12 noaptea, fiind cam somnoroasă - după obiceiul ei - a votat sa se tipărească (...) Eu atâta ştiu, că am scris lung, pentru că n-am avut timp să scriu scurt. Dar ce am scris şi cum am scris, am scris".

Interpretată, de-a lungul vremilor, în fel şi chip: de la "o povestire glumeaţă" la nuvelă (Nicolae lorga, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Ioan Holban) sau anecdotă-nuvelă (Jean Boutiere), până la "naraţiune cu structură de nuvelă" (Constantin Ciopraga) şi, iarăşi, povestire... ea ajunge azi şi piesă de teatru! Vine pe filiera inaugurată de către Alexandru Dabija şi Marcel Iureş cu Ivan Turbincă / Absolut!, urmat de Dănilă Prepeleac / N-ai tu treabă! (adaptare pentru scenă: Cătălin Ştefănescu) şi pare a încheia (aşa umblă vorba...) un triptic de excepţională valoare spectacologică.

Aşa cum "Moş Nechifor nu-i o închipuire din poveşti, ci e un om ca toţi oamenii", nici spectacolul acesta nu-i o glumă, ci o realitate artistică... nu chiar ca toate celelalte. Din bogatul material epic, plin de nuanţe, de subtilităţi, de informaţii subsecvenţiale (cum s-ar zice în jargon actual), adaptarea scenică (probabil tot a lui Dabija, căci nu apare nicăieri pe afiş numele autorului) selectează şi reţine tot ceea ce înseamnă epicitate şi semnificaţie, conducând demersul creator - şi pe spectatorul apt în a-l discerne - spre o împlinire în care licenţiozitatea vibrează de la prima până la ultima replică; "viclenia galantă" a ţăranului (nu chiar atât de moş, cât de îmbătrânit în... cele rele şi încă rău!) gâlgâie savuros, dar niciodată porcos; relaţia dintre Moş Nichifor şi jupâneşica Malca, evoluează abil şi evident previzibil, dar (paradoxal) lăsând loc surprizelor, giumbuşlucurilor comportamentale care conduc şi escaladează, deloc strident, tensiunea imoral-erotică ce se acumulează, pas cu pas. Din fericire, la premieră am întâlnit un public nu doar interesat şi avizat, ci chiar cultivat, venit cu textul proaspăt (re)citit şi apt să-i savureze, astfel, trimiterile spre ceea ce urmează.

Timp de aproape 70 de minute, ceea ce se întâmplă acolo, pe podeaua de la Act, te amuză şi captivează prin ingeniozitate şi rafinament, prin subtilitatea cu care premisele sunt aşezate, iar aşteptările - confirmate. Totul făcut într-un ritm legănat, curat moldovenesc ("încetişor, că doar nu dau turcii, bre!"), oferind interpreţilor nu doar condiţiile, ci şi tihna de a conduce relaţia în direcţia aceea... ruşinoasă, mie-mi spui? Că doar de aceea nu sunt primiţi în sală copiii sub 12 ani. Nu ca să nu priceapă, ci pentru a nu lua apoi, eventual, exemplele la purtare.

Interpretarea lui Iureş este savuroasă şi precisă, spre impecabilă. După N-ai tu treabă! şi Stage Dogs, cred că actorul a atins un prag - nu de profesionalism (acela era de mult acreditat, graţie unor mijloace de tehnică actoricească indiscutabile şi vizibile) - care îl face să joace, parcă, dinăuntrul său, după ce a asimilat organic personajul (lucru pe care, poate din vina mea, nu l-am descoperit în al său Ivan Turbincă). Altfel spus, s-ar putea ca timpul scurs de atunci să-l fi apropiat decisiv de "monstruozitatea sacră" la care visează orice mare actor.

Îl secondează binişor, în ovreicuţa Malca, Ruxandra Maniu. Excelent aleasă (sub aspect fizic şi temperamental) de către "geambaşul Dabija", ea vine în scenă cu încredere, cu înţelegerea personajului şi plăcerea de a-l / a o juca. Are multe momente bune, este mascat-zburdalnică, uneori provocatoare, dar, mai ales, credibilă. Nu ştiu, însă, dacă lipsa rodajului (inerent la premieră), o anumită intimidare faţă de Iureş sau anumite limite profesionale o fac să cam alunece pe lângă relaţia cu partenerul. Prea mult respect faţă de acesta? Fascinaţie? Orice pare posibil. Meritoriu este faptul că actriţa îşi ţine sub control (poate, totuşi, unul excesiv) o prea-avântată dorinţă de a... finaliza "noaptea în pădure". Căci, altfel, are tot timpul acel pervers "vino peste mine!" (traducerea sex-appeal-ului englezesc), iar ultima scenă - când cei doi ajung să vorbească criptat, la câţiva ani distanţă, despre copilul lor - îi evidenţiază actriţei potenţialul real.

Glumeţ şi uşor pervers, provocator şi abil, surprinzător şi admirabil, scenariul dramatic, ca tot spectacolul de la Act nu doar că oferă o reprezentaţie savuroasă, dar readuce în atenţie un text excepţional, pe care reuşeşte să-l înnobileze. Nu ştiu Maiorescu ce-ar fi zis, dar lui Creangă... sigur nu i-ar fi displăcut.



 Toate articolele despre Moş Nichifor
 Toate articolele despre Festivalul de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2019
 Toate articolele despre Festivalul de Teatru Piatra Neamţ, 2019


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Bogdan Burileanu


Alte articole

 Ploieşti, noiembrie 2019, teatru. A treia zi - Moş Nichifor, Florian-Rareş Tileagă
 Galerie foto - Moş Nichifor la FNT, 2019, Augustina Iohan
 Călcând pe urmele lui Creangă - Moş Nichifor la Festivalul de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2019, Răzvan Rocaş
 Poveste de iubit viaţa - Moş Nichifor, Mihai Brezeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer