Biletele pentru ediţia 2019 a Festivalului Internaţional "George Enescu" au fost puse în vânzare miercuri, 6 martie 2019, de la ora 12. După un prim val de solicitări, pe parcursul zilei, cererile au ajuns la un nivel de 27 pe minut, în jurul orei 17.00.
Recorduri de vânzare, cu epuizarea biletelor în doar câteva minute, a înregistrat concertul de deschidere al ediţiei 2019 a Festivalului Internaţional "George Enescu", susţinut de celebra Orchestră a Filarmonicii din Berlin - în cadrul seriei "Mari Orchestre ale Lumii" (Sala Palatului). Acestuia i-au urmat concertele Orchestrei din Monte Carlo, sub bagheta lui Maxim Vengerov, şi cel alături de bas-baritonul Sir Bryn Terfel ca solist, şi al Mahler Chamber Orchestra, având-o ca solistă pe legendara pianistă Mitsuko Uchida - din seria "Recitaluri şi Concerte Camerale" (Ateneul Român).
În următoarele 30 de minute, potrivit informaţiilor furnizate de Eventim, au fost epuizate biletele pentru concertele susţinute de London Symphony Orchestra, Royal Concertgebouw Orchestra şi Staatskapelle Dresden, şi cele ale Orchestrei din Lille, Orchestrei din Basel, Cameratei Salzburg, precum şi pentru concertul Vienna Radio Symphony Orchestra, cu Elisabeth Leonskaja.
Astfel, numărul total al biletelor vândute în primele 45 de minute s-a ridicat la 8.197 de bilete. În intervalul primelor 60 de minute, au mai fost la mare căutare şi vândute integral concertele susţinute de câteva dintre cele mai importante nume ale muzicii clasice de azi, prezente în premieră în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu" 2019: violonista Julia Fischer, sopranele Diana Damrau şi Joyce DiDonato şi tenorul Rolando Villazón.
În ora care a urmat s-au vândut încă 1.603 de bilete, până la 9.800 de bilete. În momentul respectiv, biletele pentru 12 concerte din seria "Recitaluri şi Concerte Camerale" erau epuizate.
Până la ora 19.00, cifra totală a biletelor vândute s-a ridicat la 11.431 bilete, 18 concerte din seria "Recitaluri şi Concerte Camerale" erau sold out, la fel şi concertul susţinut de cei 12 violoncelişti ai Berlin Philharmonic Orchestra în seria "By Midnight", precum o treime dintre concertele din seria "Mari Orchestre ale Lumii" de la Sala Palatului.
Cifrele indicate reprezintă biletele vândute şi achitate. Biletele care au fost rezervate şi nu sunt achitate în intervalul stabilit vor fi repuse în vânzare.
1.870 de abonamente la spectacolele din această ediţie au fost vândute în cadrul loteriei organizate la sfârşitul anului trecut. 20% din totalul de bilete a fost pus în vânzare ca parte a pachetelor agenţiilor de turism, iar 10% din bilete sunt alocate pentru artişti, protocol de stat, sponsori şi parteneri.
Vânzarea continuă şi în zilele următoare, melomanii având posibilitatea să selecteze bilete la spectacole de mare calibru cum sunt cele susţinute de: Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino, cu Sergei Krylov la vioară interpretând Ceaikovski, şi Simfonia a III-a de George Enescu - o premieră pentru această orchestră, Orchestra Simfonică Academică de Stat "Evgeny Svetlanov" din Rusia, Orchestra Filarmonică din Oslo, înseria "Mari Orchestre ale Lumii".
Au rămas câteva bilete disponibile şi la evenimentele speciale Mozart Week, la Corul şi Orchestra Barocă din Freiburg, interpretând opera Leonora şi formidabila Missa Solemnis, de Ludwig van Beethoven, la Grand Chapelle Madrid, cu o propunere de reconstituire a muzicii sărbătorilor pascale şi o călătorie muzicală prin lucrările mai multor compozitori în seria concertelor "By Midnight", precum şi la concertele din cadrul seriei "Muzica Secolului XXI", care reuneşte lucrări ale unor mari compozitori contemporani, în interpretări internaţionale şi româneşti pe scena Sălii Radio.
Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..