Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Al doilea concert al Orchestrei şi Corului Maggio Musicale Fiorentino, în ediţia on line a Festivalului Internaţional George Enescu


martie 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
 
 
În aceste zile, mai mult ca oricând, îi iubim pe muzicienii italieni, greu încercaţi de epidemia de Covid-19. De aceea, stând acasă, îi ascultăm cu bucurie şi admiraţie, pe site-ul Festivalului Internaţional George Enescu, cel care ne oferă o ediţie specială on line.
 
Astfel, cel de al doilea concert al muzicienilor Orchestrei şi Corului Maggio Musicale Fiorentino* dirijat de Fabio Luisi, are în program Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră, op. 6, M.S. 21 de Niccolò Paganini, solist Sergei Krylov şi Simfonia a III-a în do major, op. 21 de George Enescu.

Cel dintâi Concert de vioară a fost compus de Paganini pe parcursul mai multor ani, în Italia iar prima lui audiţie a avut loc la Teatro di Sant'Agostino din Genova, la 9 august 1815. Orchestraţiei iniţiale (un flaut, două oboaie, două clarinete, un fagot, doi corni, două trompete, un trombon, viori, viole violoncele şi contrabasuri), i s-au adăugat ulterior: două tromboane, un contrafagot, un flaut cinele şi timpane, pentru a conferi muzicii un anume caracter marţial. Concertul este compus din trei părţi: 1.Allegro maestoso-Tempo giusto; 2. Adagio; 3. Allegro spirituoso-Un poco più presto. Se simte influenţa melodicii lui Gioachino Rossini, a stilului bel-canto.

 
În interpretarea celebrului violonist Sergei Krylov [1], acompaniat de aceeaşi Orchestră Maggio Musicale Fiorentino, dirijată de Fabio Luisi, Concertul de vioară de Paganini a sunat în toată splendoarea, luminozitatea şi spectaculozitatea lui. Sergei Krylov se contopeşte cu vioara sa, Şi spun acest lucru nu numai pentru că muzicianul cântă cu vioara direct pe piept, fără a utiliza contrabărbia (cea inventată de Louis Spohr prin anii 1820), dar mai ales pentru că solistul cântă din interiorul, din miezul sufletului său şi apoi emite sunetele din interiorul şi din adâncimea viorii sale. Arcuşul său prinde etanş coarda şi, pur-şi-simplu, stoarce sunetul, fără a fi însă aspru. Are o mare dulceaţă a sunetului, fiindcă perniţa degetelor mâinii sale stângi rulează pe toată suprafaţa, astfel încât vibrato-ul devine bogat, rotund şi foarte dens. Posedă o tehnică formidabilă, o stăpânire a ritmului şi o voinţă interpretativă impresionantă. Mişcările sale instrumentale, calculate la amănunt, au în acelaşi timp spontaneitate. Toată paleta acrobatică a tehnicii paganiniene pare că îi stă în vârful degetului mic. Se implică fizic şi emoţional. Totul e proiectat înainte, nu aşteaptă să vină sunetul, ci îşi imaginează întregul pasaj. Iar în frumoasele cantilene, se aşază calm, savurând şi transmiţând auditoriului toată bucuria trăirii. Schimbă culorile pe coarda gravă a instrumentului. Astfel, un sunet luat printr-un flageolet e reluat natural, printr-un fin portamento, uşor patinat ascendent, ajungând la aceeaşi înălţime sonoră. Totul cu mult bun-gust. Dialoghează cu instrumentele din orchestră. În cadenţa solistică, rupe fire din părul de arcuş, se consumă fără menajamente te duce parcă de guler după el, folosind o agogică plină de surprize. Ce virtuozitate!
 
Sergei Krylov are parte de un acompaniament orchestral ceasornic, urmărit la milimetru ritmic, iar toate răririle de tempo sunt mulate pe intenţiile sale, telepatic. Cinelul şi întreaga orchestră marchează cu un scurt sunet primul timp al fiecărei măsuri, precum un marş militar, în timp ce solistul cântă treizecişidoimi, sunete rapide într-o înşiruire de mare velocitate. Staccato volant, ricochet, spiccato, pizzicato cu mâna stângă, accente, triluri, duble coarde - în terţe şi decime - salturi intervalice mari, acorduri şi combinaţii de legato - detaché pe secvenţe prelungite - toate te lasă cu gura căscată.  Bis-ul a fost, ca să rimeze, un Capriciu din op. 1, tot de Niccolò Paganini (nr. 24). Uluitor, fiecare variaţiune a temei în la minor aducea ceva nou, tehnic şi expresiv.  Realiza toate detaliile fără vreo fisură, cristal.
 
 
În partea a doua a concertului, Simfonia a III-a în do major, op. 21 de George Enescu,  atmosfera s-a schimbat. Se spune că George Enescu respingea ideea de bravură în interpretare, prefera limbajul eterofonic, polifonic, rareori cel monodic. Această Simfonie a fost compusă în timpul Primului Război Mondial, între anii 1916-1918, la Iaşi şi la Dorohoi. Lucrarea a fost revizuită în două rânduri: în 1920 şi apoi în 1951. Simfonia are trei părţi: 1. Moderato, un poco maestoso; 2. Vivace ma non troppo; 3. Lento ma non troppo. Acelaşi material muzical este utilizat în cele trei părţi, în manieră ciclică, însă prelucrat diferit. În prima mişcare umorul alternează cu stările mocnite, interogaţiile, eroismul şi lirismul. Partea a doua este un Scherzo sumbru, sinistru, întrerupt de un marş strălucitor. Finalul e pătruns de solemnitate şi seninătate. Corul, apare aici, fără cuvinte (indicaţiile din partitură sunt : à bouche ouverte - cu gura deschisă şi à bouche fermée - cu gura închisă). Atmosfera de extaz trece în final într-una de serenitate paradisiacă. Spre sfârşit, se aude un sunet de clopot. După unii critici [2], simfonia ar avea caracter programatic, amintind de Divina Comedie de Dante Alighieri, cu cele trei părţi: Infernul, Purgatoriul şi Paradisul. Însă această încercare de literaturizare este doar una subiectivă, neconcordând cu intenţiile compozitorului.
 
George Enescu a apelat în această simfonie la un aparat orchestral amplu: orchestră mare, pian, orgă şi cor mixt. Stilistic, lucrarea se înscrie pe linia romantismului târziu. Antagonismele epocii sale - sociale, politice şi artistice - sunt transpuse în planul meditaţiei filozofice. Formula universală a succesiunii părţilor simfoniei (repede-lent-repede) este substituită de una nouă (lent-repede-lent). Temele muzicale derivă din tema iniţială, în care "Enescu incrustează din nou celebrul său motiv din Preludiul la unison." [3]
 
Ascultând Simfonia a III-a în interpretarea Orchestrei şi Corului Maggio Musicale Fiorentino dirijate de Fabio Luisi, auditoriul poate contempla un parcurs pornind de la epic la tragic şi înapoi la epic, precum şi acumularea unor stări sufleteşti cuprinzând: zbucium, dileme, renunţări şi speranţe.
 
Am fost plăcut impresionat de profunda înţelegere a muzicii lui Enescu, pe care acest minunat ansamblu, condus de Fabio Luisi, a realizat-o în cadrul Festivalului Enescu - 2019, la Sala Palatului. Am simţit o afinitate sufletească, o bucurie şi apropiere a artiştilor de această lucrare simfonică, în care rafinamentul te încântă.


O diversitate caleidoscopică timbrală inunda spaţiul: trompete cu surdină îşi amestecau emisia cu corzile într-o bogăţie armonică feerică. Harpele şi orga se întreţeseau cu sunete articulate măiestrit. Clarinetul bas şi viorile grupate în divisi îşi contopeau efuziunile. Amplasamentul viorilor prime şi a violelor, simetric, de-a stânga şi de-a dreapta pupitrului dirijoral, cu violoncelul în centru şi contrabaşii în dreapta în spate, conferea un relief sonor inedit, prin distanţarea vocilor interne (viorile secunde şi violele). O partitură dificilă, prin densitatea şi minuţiozitatea notaţiilor era transformată în muzică vie, cu un profesionalism deosebit. Câtă seriozitate în interpretare! Splendid a sunat solo-ul concertmaestrului, cu acel vibrato catifelat, încărcat cu tensiune. Îmi imaginam o imensă pădure văzută de sus, în care vântul ondula ramurile într-o 'dezordine' matematică. Instrumentele de percuţie din stânga scenei, erau totuşi într-un strâns contact sonor cu timpanii aşezaţi în spatele suflătorilor, în centru. Pianul intervenea cu pasaje pregnant ritmate. În Scherzo se auzeau furtuni sonore, cu motive muzicale accentuate în rafale. Tuba şi contrabaşii stârneau umbre mişcătoare. Partea finală a simfoniei debuta lin cu intensităţi scăzute, pentru ca apoi să crească, amplificând atât volumul sonor, cât şi complexitatea armoniilor şi culorilor, până la intrarea corului pe vocala "a". dirijorul Fabio Luisi se folosea doar de mâini, fără baghetă dirijorală, însă gesturile sale aveau o mare expresivitate: pur-şi-simplu modela fluxul sonor cu câteva fracţiuni de secundă înainte de substanţializarea lui, indicând dozajele, ierarhia temelor, agogica, învolburând sau potolind tensiunea muzicii. Flautele, clarinetele şi cornii reuşeau să urzească o pânză sonoră foarte fin ornamentată. Solo-ul de violă a sunat apropiat de timbrul trompetei cu surdină, totuşi bine individualizat prin vibrato. Pedalele ţinute de cor păreau instrumentale, iar în zonele culminante erau  susţinute şi de orgă. Minunat sunau momentele lirice în care vioara solo, trianglul şi glockenspielul îşi topeau sunetele argintate. De o mare sensibilitate a fost sfârşitul simfoniei, clopotul se auzea limpede, din depărtare, apoi intervenea corul, un cor de îngeri! Dispărea mai pe urmă totul, lin, sublim.
 
Un concert înălţător, o muzică generoasă, ce te face să vibrezi în acelaşi timp cu ea!
Vă ascultăm şi vă iubim, dragi artişti italieni!


Notă: Concertele se vor putea viziona şi asculta la https://www.festivalenescu.ro/festivalul-si-concursul-enescu-in-casa-ta/,

NOTE
*Concertul este disponibil între 22-25 martie 2020, pe site-ul
https://www.festivalenescu.ro/festivalul-si-concursul-enescu-in-casa-ta/
[1] Violonistul şi dirijorul rus şi italian Sergei Krylov s-a născut la 2 decembrie 1970, la Moscova, dintr-o familie de muzicieni. La vârsta de cinci ani, a început lecţiile de vioară. La zece ani devine elev al lui Sergey Kravchenko şi Abram Shtern la Şcoala Centrală de Muzică de pe lângă Conservatorul de Stat Ciaikovski din Moscova. Sergej Krylov a cântat pe scenele Sălii Filarmonice din Berlin, în Musikverein şi Konzerthaus la Viena, în Théâtre des Champs-Elysées şi Salle Pleyel din Paris, în Megaron din Atena, în Palais des Beaux-Arts, Bruxelles, în Suntory din Tokyo, Teatro Colon din Buenos Aires, în Sala Naţională de Concerte din China din Beijing, în Teatro la Fenice din Veneţia în Teatrul La Scala din Milano, în Sala Mare a Conservatorului din Moscova, în Sala de Concerte Ceaikovski din Moscova şi în Sala Mare Şostakovici a Societăţii Filarmonice din Sankt Petersburg. În domeniul muzicii de cameră a avut ca parteneri pe: Mstislav Rostropovici, Yefim Bronfman, Elina Garanca, Yury Bashmet, Denis Matsuev, Itamar Golan, Alexander Knyazev, Bruno Canino, Mischa Maisky, Nobuko Imai, Alexander Buzlov, Nikolai Lugansky, Gloria Campaner şi mulţi alţi muzicieni de seamă. În urma colaborării cu Sting, Sergei Krylov a înregistrat DVD-ul Twin Spirits, dedicat lui Robert Schumann. Din anul 2008, Sergei Krylov şi-a combinat cariera de solist cu activitatea de dirijor. Este dirijorul principal al Orchestrei de Cameră din Lituania. În calitate de dirijor a colaborat cu ansambluri precum Orchestra de cameră engleză, Orchestra Simfonică Regională Toscana, Orchestra de cameră Mozart, Orchestra Accademia, Orchestra Simfonică «Magna Grecia, Orchestra del Teatro Lirico di Cagliari şi Orchestra Simfonică Academică din Novosibirsk. Din anul 2012 este profesor la Universitatea de Muzică şi Arte din Lugano.
Premii obţinute de Sergei Krylov:
1989 - premiul I la Concursul Internaţional de Vioară Rodolfo Lipizer din Gorizia (Italia).
1993 şi 1997 - premiul criticilor din Chile Cel mai bun interpret străin al anului, (Chile).
1998 - premiul I la Concursul Internaţional de Vioară Antonio Stradivari din Cremona (Italia).
2000 - premiul I la concursul de vioară Fritz Kreisler, Viena (Austria).
2000 - Medalia de aur Viotti d'Oro (Vercelli, Italia).
2003 - premiul Torrone d'oro, pentru realizările în artele muzicale (Cremona, Italia).
2004 - premiul Angelo dell'Anno, pentru contribuţia sa la dezvoltarea artelor muzicale (Milano, Italia).
2005 - premiul Violino d'argento (Cremona, Italia).
2005 - Paul Harris Fellow (Cremona, Italia).
2009 - premiul Le Muse pentru realizări deosebite în sfera culturii muzicale (Musa Polimnia) (Florenţa, Italia).
[2] Pierre Lalo (1866-1943), critic muzical şi traducător, fiul compozitorului Edouard Lalo. A scris articole în Le Temps, Journal des débats, Revue de Paris, Le Courrier musical.
[3] Iliuţ, Vasile: De la Wagner la contemporani, vol. IV, Editura Muzicală, Bucureşti, 1998, pag. 290.


Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2019


0 comentarii

ÎN PROGRAM

https://www.festivalenescu.ro/festivalul-si-concursul-enescu-in-casa-ta/
Joi, 09.04.2020 - toată ziua
Vineri, 10.04.2020 - toată ziua


Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Orchestra Filarmonicii Regale din Liège, în Festivalul George Enescu - on line, Marcel Frandeş
 Orchestra Naţională Simfonică a Radiodifuziunii Poloneze în Festivalul George Enescu - stagiunea on line, Marcel Frandeş
 Deschiderea ediţiei speciale a Festivalului George Enescu on line. Voci italiene în Recviemul de Verdi, Marcel Frandeş
 Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu, la tine acasă - live online, Comunicat de presă
 Camerata Salzburg în Festivalul International Enescu, 2019, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer