Stagiunea on line a Festivalului Internaţional George Enescu a continuat în perioada 4-6 aprilie 2020 cu prezentarea concertului Orchestrei Filarmonicii Regale din Liège - Belgia [1], dirijată de Tiberiu Soare. Programul a cuprins două lucrări concertante inspirate de Tema cu variaţiuni din Capriciul nr. 24 pentru vioară, în la minor, op. 1 de Niccolò Paganini şi anume Variaţiunile pe o temă de Paganini pentru pian şi orchestră de Witold Lutosławski şi Rapsodia pe o temă de Paganini pentru pian şi orchestră de Sergei Rahmaninov, solist Denis Kozhukhin, precum şi Opera pentru soprană şi orchestră «La Voix Humaine» IFP 171 de Francis Poulenc, solistă Anna Caterina Antonacci.
Lucrarea care a deschis concertul a fost Variaţiunile pe o temă de Paganini pentru pian şi orchestră de Witold Lutosławski, compusă iniţial pentru două piane, în 1941 şi rescrisă pentru pian şi orchestră în 1978, la cererea pianistei Felicja Blumental.
Din primele măsuri ale opusului, solistul rus Denis Kozhukhin [2] ne-a propulsat în lumea virtuozităţii pianistice de factură romantică, o muzică densă, strălucitoare.
Lucrarea se înscrie în stilul postromantic. În cele douăsprezece variaţiuni (fiecare cântată de două ori), tema este uşor de recunoscut. Scriitura aminteşte de o toccată, iar acrobaţiile solistice sunt, în general, însoţite de intervenţii acordice punctiforme ale instrumentelor din orchestră, cele care aduc un colorit inedit, de factură postromantică.
Denis Kozhukhin e colosal. Felul în care îşi organizează discursul muzical denotă o inteligenţă admirabilă, o anume înţelepciune a dozării elanului interpretativ, mereu plin de viaţă, dinamism şi virtuozitate, totul cu o mare acurateţe tehnică şi o emisie viguroasă şi totodată calitativă. Ritmica sa este fermă, atacuri cu accente pregnante, o staccatură utilizând greutatea braţelor, coordonată perfect cu poignet-ul. În variaţiunea de caracter (a şasea) întreaga ţesătură era transparentă, contopirea firului pianului cu cel al suflătorilor a fost impresionant realizată muzical (cele două planuri evoluînd în sens contrar). Orchestra, s-a implicat în tot 'roitul' acesta în vervă copleşitoare, incredibil, inuman ca efort şi concentrare.
A urmat a doua prelucrare după Paganini: Rapsodia pe o temă de Paganini pentru pian şi orchestră de Serghei Rahmaninov. E dificil a face o comparaţie între cele două prelucrări. Una mai frumoasă ca alta (de fapt, tema lui Paganini scrisă în 1807, a incitat pe mulţi alţi compozitori, ca de pildă: Frédéric Chopin, Franz Liszt, Fazil Say, Karol Szymanowski, Nathan Milstein, Eugène Ysaÿe, Gregor Piatigorsky).
Solo-urile de oboi, flaut şi vioară erau împânzite de figuraţiile pianului. Rapsodia lui Sergei Rahmaninov are aspectul unui veritabil concert în trei părţi: o parte rapidă cuprinzând primele zece variaţiuni, apoi o secţiune centrală cuprinzând opt variaţiuni şi conţinând un Menuet, un Scherzo şi un Andante cantabile, urmate de o parte finală alcătuită din şase variaţiuni dinamice, alerte. Una din temele lui Rahmaninov a fost utilizată în filmul Somewhere in Time / Undeva, cândva, 1980, în regia lui Jeannot Szwarc.
Orchestra Filarmonicii Regale din Liège, dirijată de Tiberiu Soare, a oferit în ultima parte a concertului ei Opera pentru soprană şi orchestră «La Voix Humaine», IFP 171, de Francis Poulenc[4], având-o ca solistă pe Anna Caterina Antonacci [3].
Tragedia lirică într-un act a fost compusă în anul 1959, pe un text de Jean Cocteau. Scrisă pentru un singur personaj, opera este un recitativ "pe un fond armonic voluptos şi intenţionat monoton"[5]. Este redarea unei convorbiri telefonice dintre o tânără şi iubitul care a abandonat-o, plecând cu o altă femeie la Marsilia. Se aud fraze scurte, logice, fireşti şi umane, încărcate de durerea indescriptibilă, dincolo de logica inimii. În piesa lui Cocteau, nefericita femeie încearcă să pară iniţial indiferentă şi mondenă, apoi mărturiseşte că a încercat să se sinucidă, mai târziu îşi răsuceşte firul telefonului pe după gât, iar când convorbirea se încheie, cade inertă pe pat, lăsând impresia unei sinucideri duse până la capăt.
Soprana Anna Caterina Antonacci este acaparantă, convingătoare. Îşi adaptează vocea, când vorbită, când cântată. Dicţia ei e clară. Expresia feţei, gesturile ei transmit durerea, neliniştea. Se ghemuieşte, îşi înclină capul, râde forţat, repetă cuvinte în crescendo, cerşeşte milă, bravează. În inflexiunile perfect controlate ale vocii se simte disperarea. Chiar şi tăcerile dor. Rictusurile feţei exprimă suferinţa. Strânge pumnul. Dirijorul Tiberiu Soare o urmăreşte muzical, precum o felină îşi pândeşte prada. Iar orchestra îi răspunde precis, la intensitatea cerută, făcând textul comprehensibil. Există un ecou dramatic. Un strigăt al solistei este urmat de un pasaj orchestral agitat. Anxietatea personajului unic al operei are drept corespondent mereu o umbră grea, prin replica promptă a instrumentelor. Panica o cuprinde când convorbirea se întrerupe. Momentele de ezitare, şoaptele, contrastează cu vorbele urlate, străbătute de accesele de histerie. Soprana Anna Caterina Antonacci plasa accentele pe cuvintele repetate. Splendid a sunat momentul valsului orchestral. Secţiunile tonale, lirice aveau căldură, vocea solistei vibrând strâns. Acompaniamentul orchestral era pe alocuri 'îmbăiat' în senzualitate. Însă rolul său principal era unul unificator. Xilofonul, prin sunetele sale imita constant soneria telefonului.
Splendid, emoţionant, lasă urme adânci în suflet acest concert!
NOTE
[1] Orchestra Filarmonicii Regale din Liège este singura orchestră simfonică profesionistă din regiunea de limbă franceză a Belgiei şi este finanţată de Federaţia Valonia-Bruxelles. Susţine regulat concerte în faimoasa sală a Filarmonicii, inaugurată în anul 1887 şi este invitată să concerteze în săli şi festivaluri importante din Europa, Japonia şi SUA. În stagiunea 2018/19, alături de prezenţa în Festivalul Enescu de la Bucureşti, OPRL a susţinut concerte la Festivalul Catedralelor Picardiei, La Seine Musicale (Paris) şi Concertgebouw din Amsterdam. A colaborat cu artişti şi dirijori reputaţi, precum Jean-Jacques Kantorow, Renaud Capuçon, Nicholas Angelich, Gary Hoffman, Adrien La Marca şi a comandat creaţii lui Éric Tanguy (2017), Philippe Boesmans, Fazil Say (2019), precum şi tânărului compozitor belgian Gwenaël Grisi (2019).
[2] Pianistul Denis Kozhukhin s-a născut la Nizhny Novgorod (Rusia), în anul 1986. A studiat la Şcoala Superioară de Muzică Regina Sofia din Madrid, cu Dmitri Bashkirov şi Claudio Martínez Mehner, obţinând diploma de cel mai valoros student al anului său, ca pianist şi ca membru al Trio-ului Cervantes. Apoi, s-a perfecţionat la Academia Internaţională de Pian - Lacul Como (Italia), cu profesorii: Fou Ts'ong, Stanislav Ioudenitch, Peter Frankl, William Grant Naboré, John Perry, Menahem Pressler, Boris Berman, Charles Rosen, Dmitri Bashkirov şi Andreas Staier. În anul 2006, Denis Kozhukhin a câştigat Premiul III la Concursul Internaţional de Pian de la Leeds (Anglia), Premiul de Onoare al Festivalului Verbier (Elveţia), 2006, precum şi Premiul I la Concursul Internaţional de Pian Regina Elisabetha, Bruxelles-Belgia, ediţia 2010. În stagiunea 2018/2019 şi-a făcut debutul la BBC Proms, interpretând un concert de Dmitri Şostakovici. A cântat împreună cu renumite orchestre ca: Royal Concertgebouw Orchestra, Chicago Symphony, San Francisco Symphony, Vienna Symphony Orchestra, Philharmonia Orchestra şi Philadelphia Orchestra. A fost invitat în festivaluri muzicale precum: Salzbourg Festival, Ruhr Piano Festival, Rheingau Music Festival, International Jerusalem Chamber Music Festival. A susţinut recitaluri în săli de renume precum Carnegie Hall, Gewandhaus - Leipzig, Herkulessaal München, Doelen Rotterdam, Concertgebouw Amsterdam, Auditorio Nacional Madrid, Accademia Nazionale di Santa Cecilia - Milano, Théâtre du Châtelet şi Auditorium - Louvre, Paris.
[3] Soprana Anna Caterina Antonacci, este una dintre cele mai apreciate voci ale generaţiei sale; a câştigat premii prestigioase la concursurile Voci Verdiane, Callas şi Pavarotti. S-a specializat în repertoriul rossinian încă din primii ani de carieră, ajungând să stăpânească roluri din opere complexe, precum Moise în Egipt, Semiramide, Ermione şi Elisabetta, regina d'Inghilterra. Portofoliul său de roluri, bogat şi variat, include şi reginele lui Donizetti; Donna Elvira (Don Giovanni), Elettra (Idomeneo) şi Vitellia (La Clemenza di Tito) din operele mozartiene; Armide de Gluck, în montarea lui Pier Luigi Pizzi dirijată de Riccardo Muti, care a deschis stagiunea 1996/97 a Teatrului Scala. A cântat Alceste în Parma şi Salzburg şi Medeea de Cherubini la Toulouse şi Theatre du Chatelet. Succesul de care s-a bucurat interpretând Cassandra în producţia Les Troyens de la Chatelet în 2003.
[4] Compozitorul francez Francis Poulenc a scris trei opere: Les Mamelles de Tirésias (Mamelele lui Tiresias), Dialogues des Carmelites (Dialogul Carmelitelor) şi La Voix Humaine (Vocea umană).
[5] Gavoty, Bernard: în Le Figaro, din 9 feb. 1959.
Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..