"Enescu cânta în sate şi pe marile scene ale lumii din bucuria de a împărtăşi muzica. Oraşul cântă este materializarea acestei idei. Festivalul are obiectivul de a păstra muzica clasică în interesul şi atenţia oamenilor. Are, de asemenea, rolul de a păstra şi promova excepţionalul dar al lui Enescu. "Oraşul cântă" demonstrează că muzica clasică poate fi un ritm potrivit vieţii contemporane, un însoţitor al activităţilor de zi de zi şi continuă efortul marelui compozitor de a duce muzica peste tot", a declarat Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Internaţional George Enescu.
Peste 30 de spaţii de eveniment (parcuri, muzee, centre comerciale, dar şi clădiri de birouri din Bucureşti) vor vibra cu energia muzicii clasice, asigurată de corişti şi instrumentişti care fac parte din Programul Naţional Cantus Mundi, pe toată perioada festivalului.
"Festivalul Enescu şi Cantus Mundi îşi unesc forţele în acest an pentru a realiza cea mai mare reprezentaţie stradală a muzicii clasice dintr-un oraş din România. Va fi o muzică venită din sufletele a mii de copii, care prin intermediul acestor evenimente vor avea acces la cultură şi vor fi puşi în lumina reflectoarelor cu toată frumuseţea, prospeţimea şi talentul lor. Sperăm că bucureştenii vor fi încântaţi să-şi vadă oraşul cântând şi salutăm aderarea celui mai mare program de integrare socială prin muzică, Programul Naţional Cantus Mundi, la cel mai important eveniment cultural din România - Festivalul Internaţional George Enescu", a declarat Emil Pantelimon, Manager al Corului Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin".
Muzicienii vor putea fi întâlniţi în parcuri din fiecare sector al Bucureştiului: Parcul Regele Mihai I al României (Sectorul 1), Parcul Circului de Stat (Sectorul 2), Parcul Unirii (Sectorul 3), Parcul Tineretului (Sectorul 4), Parcul Sebastian (Sectorul 5) şi Parcul Drumul Taberei (Sectorul 6). De asemenea, artiştii vor susţine reprezentaţii şi în patru muzee: Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Theodor Aman, Muzeul vârstelor - Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Nicolae Minovici, precum şi în patru centre comerciale - Băneasa Shopping City, Mega Mall, Afi Cotroceni şi Sun Plaza.
Muzica clasică va ajunge şi în spaţiile de birouri cu sprijinul CBRE România, care administrează 20 de clădiri de birouri, precum şi mall-ul Sun Plaza în Bucureşti. CBRE România va facilita accesul muzicienilor în clădiri şi va găzdui mini-concertele de muzică clasică susţinute de artiştii Programului Naţional Cantus Mundi în aceste spaţii neconvenţionale, urmărind astfel viziunea companiei de a aduce valoare pe componenta umană a spaţiilor pe care le administrează. Programul mini-concertelor va fi stabilit în pauzele de prânz, prin rotaţie în toate clădirile. De asemenea, pentru a putea extinde prezenţele în oraş, CBRE România va susţine cooptarea altor muzicieni sau orchestre care se vor coordona cu demersurile Programului Naţional Cantus Mundi.
"La fiecare ediţie a Festivalului George Enescu am fost martorii unei transformări, de poveste, a oraşului. În acest an, în spiritul care ne caracterizează, am făcut un pas înainte devenind din susţinători, facilitatori ai ascultării de muzică clasică. Considerăm că spaţiile de lucru trebuie să acomodeze interesele oamenilor, să includă atât aspectele pragmatice, cât şi pe cele care le completează activitatea şi adaugă un sens valoros vieţii. Facem acest lucru în fiecare zi cu partenerii şi clienţii noştri ceea ce a condus natural la abordarea nouă a sprijinului pe care CBRE îl oferă impresionantului Festival Enescu şi în 2019", a declarat Răzvan Iorgu, Director General al CBRE România.
Oraşul cântă este un proiect dezvoltat de Programul Naţional Cantus Mundi prin Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin", cu susţinerea CBRE România, sub egida Festivalului Internaţional George Enescu.
Despre CBRE România
CBRE Group, Inc. (NYSE: CBRE), Fortune 500 şi S&P 500 cu sediul central în Los Angeles este cea mai mare companie de servicii comerciale şi investiţii în real estate din lume, pe baza veniturilor din 2017. Compania are peste 80.000 de angajaţi (fără a include afiliaţii), răspunde nevoilor dezvoltatorilor imobiliari şi deserveşte proprietari şi chiriaşi prin intermediul celor peste 450 de birouri (excluzând filialele) din întreaga lume. În România, CBRE este lider al segmentului de comercial real estate şi oferă o gamă extinsă de servicii integrate, inclusiv administrare şi coordonare de tranzacţii şi management de proiecte, servicii de Design and Build, managementul proprietăţii, administrarea investiţiilor, evaluare, închiriere de proprietăţi, consultanţă strategică, vânzări de proprietăţi, servicii ipotecare şi servicii de dezvoltare. Informaţii suplimentare pe www.cbre.ro.
Despre CantusMundi
Instituit prin Hotărârea nr. 285/ 17.05.2018 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Programul Cantus Mundi Bucureşti se desfăşoară pentru dezvoltarea mişcării corale din Capitală, astfel încât, în perioada următoare, 300 de noi coruri să reunească peste 9.000 de copii şi tineri bucureşteni, motivaţi să fie parte a unei mişcări culturale prestigioase şi incluzive. Cantus Mundi Bucureşti este implementat în cadrul Programului Naţional Cantus Mundi şi se desfăşoară în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin PROEDUS - Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive. Programul Naţional Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, iniţiat de reputatul dirijor Ion Marin şi derulat alături de membri ai Corului Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin". După 8 ani de activitate, Programul Naţional Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.170 de coruri. Peste 40.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul ţării, depăşind barierele legate de etnie, condiţie socială şi capacităţi fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societăţii noastre.
Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..