Iluzia unei mântuiri nedorite - Orchestra Titanic la Festivalul de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2019

În cea de-a patra zi a Festivalului Internaţional de Teatru Poveşti de la Alba Iulia (22 mai 2019), Teatrul Naţional din Bucureşti a prezentat publicului spectacolul Orchestra Titanic, montat de regizorul Felix Alexa după textul dramaturgului bulgar Hristo Boicev. Cu o distribuţie de mare calibru - actorii Claudiu Bleonţ, Mihai Călin, Mihai Constantin, Richard Bovnoczki şi actriţa Tania Popa -, reprezentaţia teatrului bucureştean este construită într-o balanţă tragi-comică care vizează în primul rând viaţa, iar apoi traseul individual şi toate hopurile de care o persoană se loveşte pe parcursul acesteia. Regizat într-o notă sobră, spectacolul lui Felix Alexa rămâne atractiv pentru public, fără să alunece spre o filozofie obositoare şi fără să devină tezistă prin discursul pe care îl propune.

Pe scenă, patru personaje nenorocite, patru suflete damnate, îşi aşteaptă în orice moment mântuirea, dar ratează fiecare şansă de a scăpa din infernul sfâşietor în care trăiesc. Alegerea distribuţiei a fost inspirată deoarece cei patru actori (Mihai Călin, Mihai Constantin, Richard Bovnoczki şi Tania Popa) reuşesc nu doar să joace nişte roluri, ei construiesc şi conturează tipologii, ei prezintă înaintea tuturora nişte categorii sociale bine înrădăcinate şi realist realizate, astfel încât pare că viaţa s-a mutat într-adevăr pe o scenă. De altfel, trebuie menţionat jocul lui Richard Bovnoczki, care are o prestaţie formidabilă, reuşind să menţină întregul spectacol printr-un melanj de naturaleţe şi persuasiune, împachetate subtil. Am putea spune că este pilonul ascuns care menţine în echilibru spectacolul. Celălalt pilon pe care se susţine reprezentaţia este jocul mult mai exuberant al lui Claudiu Bleonţ, dar care nicio clipă nu pierde eleganţa şi rafinamentul unui actor cu experienţa lui. Rolul său este vital pentru subiectul abordat deoarece el reprezintă salvarea, el este vânzătorul de iluzii care desprinde restul personajelor din mocirla propriilor vieţi şi îi ajută, ori cel puţin le promite, o transcendere într-o lume superioară, într-o dimensiune a posibilităţilor infinite.

De altfel, aici putem observa un comentariu al lui Felix Alexa asupra rolului şi importanţei pe care teatrul îl poate şi pe care ar trebui să îl aibă în viaţa oamenilor. Pentru că trecând mai încolo de semnificaţia metafizică a subiectului, regizorul pledează pentru puterea de fantezie şi de iluzionare pozitivă pe care teatrul o conţine şi pe care apoi o poate transmite spectatorilor săi. Dar, desigur, are note foarte puternice şi în ceea ce priveşte efemeritatea umană, dar şi destinul pe care fiecare om alege sau refuză să îl scrie, speriat de consecinţele propriilor alegeri. Orchestra Titanic este departe de a fi o comedie banală, conţinând chei care pot fi citite în diferite moduri, vorbind totodată despre curajul de a acţiona la momentul potrivit, dar şi despre curajul de a acţiona în momentul în care dorinţa omului stă neclintită înaintea sa.

Scenografia spectacolului este semnată de Andrada Chiriac, care nu doar că transformă întreaga scenă într-un purgatoriu, într-un loc al damnării, ci şi accentuează ideile pe care Felix Alexa le inserează şi pe care le asamblează cu minuţiozitate. Gara aflată într-o ruină totală este un element potrivit pentru a explica viziunea fantasmagorică asupra vieţii pe care personajul lui Claudiu Bleonţ, Harry, le-o livrează celorlalţi. În fapt, scena întreagă se transformă într-un spectacol amplu, prin momentele muzicale, prin numerele de iluzie şi prin proiecţiile video care scot gara din starea decăzută şi, pentru câteva momente, o transformă într-un ţinut al magiei, un tărâm al fanteziei inocente şi uluitoare. Dar cel mai mult, gara aflată în paragină reprezintă adăpostul unor suflete chinuite, care indiferent de categoria socială din care provin, se adună şi convieţuiesc în acest loc al suferinţei proprii.

Într-o oarecare măsură asemănător cu Godotul lui Beckett, Orchestra Titanic discută într-un mod nuanţat despre speranţele şi aşteptările pe care oamenii şi le creează, pe care le aşteaptă cu multă înfrigurare, iar în cazurile în care acestea se şi adeveresc, devin străine, nepersonale. Ceea ce regizorul conturează foarte bine este frica paralizantă de a ţinti către un scop precis, având o existenţă iluzorie doar în ceea ce priveşte fondul de dorinţe pe care omul şi-l face, preferând rutina aşteptării în detrimentul riscului de-a înainta, de-a ieşi din zona de confort şi de a trăi aşa cum îşi imaginează. Toate acestea sunt gândite de Felix Alexa într-o formă accesibilă, în care îi place să se joace, să fie surprinzător şi să îşi atragă publicul mai aproape de el şi de povestea pe care o are de spus.

Orchestra Titanic este un spectacol expresiv prin multitudinea de filiere artistice la care se racordează, dar şi prin modul simplu şi de efect prin care îşi tratează tema. O altă reuşită este şi faptul că nu cade într-o extremă sau alta, regizorul nu îşi lasă spectacolul să devină o comedie fără prea mult fond cu o formă colorată şi atractivă, dar îl ţine departe şi de o prelegere despre viaţă şi despre nevoia de a acţiona în numele propriei persoane, de renunţarea ocazională la realitate şi îmbrăţişarea fanteziei. El reuşeşte să le menţină pe cele două într-o balanţă, succedându-se organic, într-un şir coerent de clipe veridice de viaţă.

de Hristo Boicev
Traducerea: Livia Nistor
Regia: Felix Alexa
Distribuţia: Claudiu Bleonţ, Mihai Călin, Tania Popa, Mihai Constantin, Richard Bovnoczki
Scenografia: Andrada Chiriac / Ilustraţie muzicală: Felix Alexa, Cristina Giurgea / Lightining design: Felix Alexa, Andrada Chiriac / Concept video: Răzvan Pascu / Regia tehnică: Laurenţiu Andronescu.