Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Călcând pe urmele lui Creangă - Moş Nichifor la Festivalul de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2019


mai 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ajuns în penultima zi (24 mai 2019), Festivalul Internaţional de Teatru Poveşti a avut ca invitat Teatrul ACT şi spectacolul montat de Alexandru Dabija, Moş Nichifor, adaptat tot de acesta după nuvela lui Ion Creangă. În rolurile protagoniştilor joacă Marcel Iureş şi Ruxandra Maniu, de altfel un duo cu multă chimie pe scenă, dar şi cu o considerabilă calitate individuală.

Adaptarea este una minimalistă, dar tocmai această simplitate a formei este cea care oferă un spaţiu mai larg de desfăşurare pentru actori, îi lasă pe ei să iasă în evidenţă, fără să fure nicio clipă atenţia printr-o complexitate ne-necesară. Un motiv este şi faptul că formatul pe care îl propune regizorul nu are nevoie de un contur prea complicat, ci de carisma debordantă a actorilor, de mesajele subînţelese ale textului şi de viziunea tradiţională a direcţiei scenice, fără să se încerce vreo aducere în contemporan sau utilizarea unor elemente sau tematice care să lanseze problematici moderne.

Succesul acestei puneri în scenă se datorează în mare parte şi faptului că Marcel Iureş îl joacă pe Moş Nichifor, reuşind să refacă aura şi personalitatea creionată de Ion Creangă în scrierea sa printr-o construcţie care se bazează pe capacitatea de oratorie a personajului, pe inteligenţa acestuia de a subtiliza anumite nuanţe şi intenţii pe care vrea să le transmită, dar şi prin cunoaşterea psihologică a celuilalt, astfel încât îşi poate adapta uşor discursul în funcţie de circumstanţele în care se află. Iar alegerea de a-l distribui pe Marcel Iureş în acest rol este de altfel firească, deoarece jocul său este natural şi reuşeşte să construiască un personaj pe cât de credibil, pe atât de rotund. Redă cu o uşurinţă formidabilă modelul harabagiului care ştie să-şi folosească experienţa acumulată în propriul avantaj.

Într-o oarecare opoziţie, însă una compatibilă, se află celălalt personaj, interpretat de actriţa Ruxandra Maniu, care demonstrează că este alegerea ideală pentru a completa prin naivitatea aparentă şi prin credulitata inocentă cauzată de faptul că este încă necoaptă şi la început de viaţă.

Călătoria pe care aceştia o întreprind pentru a o duce pe tânără la alesul ei în Neamţ reprezintă în fapt un drum de iniţiere în tainele dragostei, pe care Moş Nichifor ştie foarte bine cum să-l mascheze sub forma unor comentarii precise, dar care sunt, în ciuda candorii, înţelese de fată pentru că nu se arată confuză sau indignată, ba chiar răspunde acestor avansuri subversive.

Relaţia pe care cei doi o leagă pe scenă este organică, nu prezintă în niciun moment vreo urmă de forţare, totul pare atât de firesc, de real, de parcă personajele lui Creangă ar fi coborât de pe pagină şi s-ar fi urcat pe scenă ca să îşi spună povestea.

În schimb, cel care conduce din umbră acest spectacol este Alexandru Dabija, care pe lângă adaptare şi montare, mai semnează şi scenografia spectacolului, iar astfel reuşeşte să redea o atmosferă şi o imagine autentice a ceea ce a însemnat viaţa în mediul rural, dar şi omul obişnuit care i-a aparţinut.

Printr-un decor care nu este deloc complicat şi prin costume care inspiră vremurile de demult, dar şi prin motivele muzicale folclorice, acesta reuşeşte să ofere publicului mai mult decât un tablou veridic al imaginarului care a aparţinut lui Ion Creangă, ci este capabil să ilustreze o mică bucată spaţio-temporală din ceea ce a reprezentat de fapt viaţa omului simplu de la sat, cât şi a grijilor şi a preocupărilor sale cotidiene.

Desigur, aici putem observa şi o ciocnire a generaţiilor, a mentalităţilor şi a condiţiei sociale, astfel încât personajul Ruxandrei Maniu are un statut pe care l-am putea numi privilegiat, fiind o moldoveancă evreică, în timp ce Moş Nichifor porneşte încă de la început cu preconcepţia care priveşte bogăţia pe care această comunitate o deţine. Iar din această ciocnire se naşte şi scindarea dintre experienţă şi inocenţă, care sunt în fapt principalele trăsături caracterizatoare ale celor două personaje. Două lumi intră în contact, dar deosebirile dintre cei doi sunt îndeosebi formale, tocmai de aceea există compatibilitate caracterială.

Moş Nichifor este un spectacol echilibrat, în care jocul actorilor se îmbină armonios cu direcţia simplă, dar plină de subtilităţi a regizorului şi cu o atmosferă recreată în mod autentic prin întreaga desfăşurare a scenei. Alexandru Dabija reuşeşte cu succes să rămână discret şi să îi lase pe cei doi să se manifeste liber, să aducă cu adevărat culoare spectacolului prin prestaţiilor lor proaspete şi pline de energie, dar şi prin potrivirea lor totală în ceea ce priveşte interacţiunea personajelor. De altfel, spectacolul teatrului ACT este asamblat în mod inteligent prin secvenţialitatea episoadelor şi prin subtextele pe care le lansează prin tipurile de comic pe care le abordează, fie ele de limbaj sau de situaţie. Iar acest umor este cel care redă într-o notă de veridicitate compoziţională personajul creionat cu atâta grijă de scritorul Ion Creangă. Iar astfel, putem susţine că adaptarea lui Alexandru Dabija este într-adevăr un succes.

Moş Nichifor
Adaptarea, regia şi scenografia: Alexandru Dabija
Distribuţia: Marcel Iureş, Ruxandra Maniu



 Toate articolele despre Festivalul de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2019
 Toate articolele despre Moş Nichifor


0 comentarii

Spacer Spacer