Studii: Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, secţia Actorie, promoţia 2018, clasa prof. conf. dr. Miriam Cuibus
Participă la Gala HOP 2019, la secţiunea Grup, cu momentul Wor(l)ds in progress, alături de Andrei Atabay, Andreea Jurj, Lia Marin, Octavian Voina şi Sînziana Pintean.
Iuliana Danciu (foto: Andra Salaoru)
Răzvan Rocaş: Dacă ar trebui să te defineşti într-un singur paragraf, care ar fi acela?
Iuliana Danciu: Cred despre mine că sunt o persoană energică, cu simţul umorului, uneori prea orgolioasă, care încearcă să se bucure de fiecare zi. Încerc doar. Nu îmi iese tot timpul, dar sunt optimistă.
R.R.: Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că actoria este drumul tău?
I.D.: Nu ştiu să zic exact. Nu cred că a fost un moment în care am ales drumul acesta. Când eram mică trăiam foarte mult în imaginar şi visam mult cu ochii deschişi. Mă atrăgea partea artistică. Şi apoi lucrurile au venit de la sine, la fel cum s-au întâmplat toate evenimentele majore din viaţa mea. Pe neaşteptate. Am făcut tot felul de momente artistice la mine în oraş, apoi în liceu, datorită unei dragi profesoare de engleză, pe nume Sanda Bold, am ajuns la câteva festivaluri de teatru şi acolo am întâlnit nişte actori care mi-au confirmat crezul meu că pot face asta la nivel profesionist. Actoria a fost foarte multă vreme ca o dorinţă pe care îmi era teamă să o spun cu voce tare din frica de a nu se spulbera. Dar... ştiam cumva că asta vreau să fac.
R.R.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la actorie?
I.D.: Sunt multe sfaturi care mi-au rămas întipărite în memorie, pe care le-am primit de la profesorii mei şi de la alţi oameni din domeniu, încât îmi e greu să fac un clasament. În orice caz, unul care îmi e foarte drag şi de care încerc să îmi aduc aminte mereu este să nu uit plăcerea de a juca, de a te juca şi să mă bucur de proces.
R.R.: Cât de grea este viaţa unui actor în condiţiile actuale din ţară?
I.D.: Tocmai am citit că sunt concedieri masive în teatrele din România, începând cu Teatrul Naţional din Bucureşti. Sunt sute de colaboratori neplătiţi, teatre aflate în faliment, festivaluri anulate şi altele. Deci... cam atât de grea este viaţa unui actor în România. Suntem pe un teren alunecos. Avem nevoie de genunchii tari şi capul sus, vorba doamnei profesoare Miriam Cuibus.
R.R.: Care consideri că sunt calităţile necesare pentru această vocaţie? Ce ai şi ce nu ai din ele?
I.D.: Calităţile necesare acestei vocaţii ar fi, în opinia mea, spiritul ludic, disciplina, perseverenţa, curiozitatea continuă şi puterea de a te deschide spre noi perspective. Cred că am din toate, într-o măsură mai mare sau mai mică.
R.R.: Cum se raportează lumea la tine în momentul în care le spui că eşti actriţă?
I.D.: De multe ori încerc să nu spun că sunt actriţă, pentru că odată ce spun asta, lumea începe să aibă anumite aşteptări şi să fie brusc mai curioasă şi interesată de mine. Câteodată e bine. (râde) Câteodată mi se pare totul foarte fals. Mai sunt şi cei care mă pun să le spun un banc, alţii mă întreabă când o să mă vadă la televizor, alţii nu înţeleg cum sunt actriţă şi nu am apărut la televizor, alţii îmi plâng de milă din start, pentru că "e greu cu tiatru". Cam asta e.
R.R.: Care este cel mai semnificativ lucru pe care l-ai învăţat în şcoala de teatru?
I.D.: Să cred în ceea ce fac cu ardoare şi să înţeleg conceptul de "aici" şi "acum".
R.R.: Care este artistul cu care ai vrea să împarţi scena în viitor? De ce?
I.D.: Sunt mai mulţi artişti pe care îi apreciez şi alături de care aş vrea să joc. Dar, cel mai mult, mi-aş dori să joc alături de Bogdan Zsolt şi de actorii de la teatrul maghiar din Cluj. Cred că ar fi o lecţie de actorie pentru mine. Îi admir foarte tare.
R.R.: Cât de bine te împaci cu teatrul-dans?
I.D.: Teatrul-dans a prezentat un interes pentru mine de prin anul 2 de facultate, când am început să lucrez la un proiect independent în acest sens. Apoi am continuat să studiez genul acesta şi să-mi placă din ce în ce mai tare. E un domeniu care mă provoacă şi îmi oferă o libertate mare de exprimare.
R.R.: Dacă ar fi să faci o alegere, pentru ce mediu teatral ai opta: independent sau instituţionalizat? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?
I.D.: Cred că aş opta pentru domeniul instituţionalizat pentru siguranţa unui loc de muncă, iar pentru cel independent pentru libertatea creativă. Aş vrea să pot să le îmbin. Avantajele şi dezavantajele cred că s-au înţeles din context.
R.R.: În cadrul producţiei unui spectacol, crezi într-o structură ierarhică sau într-una colaborativă?
I.D.: Cred într-o structură colaborativă bazată pe respect. Cred în înţelegerea fiecărui membru a rolului acestuia în realizarea spectacolului şi, de asemenea, cred în mai puţine orgolii şi mai multă muncă alături de celălalt.
R.R.: Cine eşti în afara teatrului? Ce faci în timpul liber? Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi, unde mergi, ce visezi?
I.D.: În afara teatrului sunt un om nehotărât care ştie ce vrea. Paradoxal. Îmi place să visez mult şi îmi dau voie să fiu o frunză în vânt. Tânjesc după o libertate personală, artistică. Mă emoţionez la tot felul de lucruri simple şi iubesc să râd. Merg la teatru cam peste tot, îmi plac filmele indie şi serialele - genul dramatic. Nu-mi plac sf-urile. Merg la concerte şi citesc beletristică momentan. Ascult multă muzică, de diferite genuri, de la rock până la muzică electronică. Şi dansez, dansez, dansez. Oricând. Aproape oriunde.
R.R.: Care este relaţia ta cu publicul?
I.D.: Fanii mei. Eu, idolul lor. Glumesc. Pentru mine publicul este extrem de important. Într-un spectacol, după părerea mea, este vorba de schimbul acesta de energie dintre actori şi spectatori. Îmi place să ascult părerea spectatorului, dar îmi e frică să o cer. Îmi e frică să nu-mi fac treaba la cel mai înalt nivel. Sunt foarte atentă la părerile spectatorilor neavizaţi.
R.R.: Dacă ar fi să nominalizezi o persoană căreia să îi mulţumeşti pentru parcursul tău de până acum, cine ar fi?
I.D.: Nu pot să zic doar un nume pentru că ştiu că aş exclude pe cineva. Aşa că o să mulţumesc celor care m-au susţinut constant, şi anume familiei.
R.R.: Care crezi că ar trebui să fie, ca actriţă, rolul tău în societate?
I.D.: Rolul meu cred că ar fi acela de a încerca să pun o oglindă în faţa oamenilor, a societăţii. Să ofer puţină "hrană pentru suflet". Aşa aş vrea. La fel cum au făcut alţii pentru mine prin arta lor.
R.R.: Dacă ai putea schimba un lucru la teatrul românesc, care ar fi acela?
I.D.: Aş reduce numărul facultăţilor de teatru şi numărul de locuri alocate secţiei de actorie. Astfel încât, cred eu, nu ar mai fi chiar atâţia actori fără loc de muncă.
R.R.: Cum ai vrea să fii peste 10 ani?
I.D.: Dorinţele nu se spun, dar sper să pot să trăiesc din ceea ce îmi place şi să mă bucur de întâlniri frumoase, atât pe plan profesional, cât şi personal.
R.R.: Cât de deschisă eşti criticilor? Cum vezi relaţia dintre actor şi criticii de teatru?
I.D.: Cred că sunt o persoană destul de deschisă criticilor, deşi mă înspăimântă puţin. Despre relaţia dintre actor şi criticii de teatru nu pot să spun prea multe, neavând o experienţă concretă ca să pot să înţeleg despre ce e vorba.
R.R.: Cum percepi noile generaţii de artişti? Vezi vreo diferenţă faţă de generaţiile pe care le vezi pe scenă?
I.D.: Admir şi cred foarte tare în independenţa artistică a noii generaţii de artişti. Cred că sunt oameni care au ceva de spus şi se luptă să facă asta. Sunt diferenţe între generaţii, dar mi se pare perfect normal să fie aşa. Important e să încercăm să învăţăm unii de la ceilalţi.
R.R.: Dragi spectatori, aş vrea să ştiţi că...
I.D.: Mi-a părut bine.