Studii: Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca
Participă la Gala HOP 2019, la secţiunea Grup, cu Puşca lui Cehov, alături de Norbert Boda, Narcisa Cîmpianu, Andrei Gîjulete, Andrei Han şi Alex Macavei.
Răzvan Rocaş: Dacă ar trebui să te defineşti într-un singur paragraf, care ar fi acela?
George Olar: Sunt un individ oarecare până la proba contrarie. Frumos, deştept, carismatic, atent şi responsabil - ar fi doar câteva cuvinte folosite de mama mea pentru a mă descrie. Sunt un "suflet poznaş" care poate să îţi ofere întregul sau nimicul; un om al extremelor plin de pasiune şi credinţă pentru şi în ceea ce face. Paradoxurile sunt mereu prezente în viaţa mea. Sunt un om foarte extrovertit, dar iubesc să mă închid, să construiesc un fort în jurul meu. Sunt un om dedicat. În profesie, pentru mine, nu există mediocritate. Dacă nu eram actor şi ajungeam să fac o meserie diferită, aş fi încercat să fiu cel mai bun (medic, zidar, politician, indiferent...). Asta spune totul despre mine. F.B.F.
R.R.: Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că actoria este drumul tău?
G.O.: Din liceu am început să mă întreb dacă să fac asta sau nu. În clasa a 9-a am intrat în trupa de teatru Silver 05 unde am avut o activitate de patru ani împreună cu nişte oameni minunaţi. Cu unii dintre ei sunt şi astăzi coleg, chiar şi acum la Gala HOP. Răspunsul a venit la sfârşitul clasei a 12-a, când am tras linia şi am spus că asta am să fac; asta după ce am eliminat Facultatea de Medicină Veterinară sau Coregrafie. Nu cred că a fost un moment anume în care am luat decizia. Ea a crescut în mine cu timpul şi s-a hrănit treptat din plăcerea cu care mă jucam pe scenă.
R.R.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la actorie?
G.O.: De-a lungul timpului am primit mai multe sfaturi. Cele mai multe, în perioada facultăţii unde m-am format sub îndrumarea Doamnei Miriam Cuibus şi asistenţilor Cătălin Codreanu, Cristian Grosu şi Raluca Lupan. Sunt într-o continuă evoluţie şi prefer să rămân într-o continuă căutare. Mă arunc adesea cu capul înainte şi până acum nu am urmat un sfat care să îmi dicteze drumul. Tot ce am primit am ars undeva în mine şi am mers mai departe.
R.R.: Cât de grea este viaţa unui actor în condiţiile actuale din ţară?
G.O.: Nu cred că deţin suficiente informaţii ca să îmi pot forma o părere generală. Fiecare actor întâmpină greutăţi de diferite naturi pe care le combate în diferite feluri. Există, într-adevăr, nişte probleme vizibile care îngreunează viaţa unui actor: de la lipsa posturilor în teatre până la tăierea masivă din fondurile alocate culturii. Pentru un tânăr absolvent de Artele Spectacolului situaţia e total lipsită de confort şi stabilitate, iar noi trebuie să ne adaptăm şi readaptăm la diferitele contexte care ne crează şi recrează permanent mediul de lucru.
R.R.: Care consideri că sunt calităţile necesare pentru această vocaţie? Ce ai şi ce nu ai din ele?
G.O.: Dăruire, Har, Imaginaţie, Instinct, Rigoare, Răbdare, Forţă şi Plăcere pentru muncă. Îmi lipseşte câte puţin din fiecare, dar în special răbdarea.
R.R.: Cum se raportează lumea la tine în momentul în care le spui că eşti actor?
G.O.: În linii mari există 2 situaţii tipar cu care mă întâlnesc:
1. "B: Şi cu ce te ocupi? / G: Sunt actor. / B: Aî?!... şi ce faceţi voi acolo?" Unii nu ştiu cum să reacţioneze. Pe alocuri sunt depăşiţi de ceea ce presupune a fi actor, dar însoţiţi de o urmă fină de curiozitate; totuşi prea timizi să întrebe ce vor să afle.
2. Ceilalţi se raportează la mine cu un entuziasm care mă copleşeşte şi mă sperie în aceiaşi timp. Poate că nici ei, ca şi cei din prima categorie, nu ştiu exact ce presupune această meserie, dar sunt fascinaţi de dualitatea noastră, de lumile fantastice în care ne avântăm sau poate chiar de atenţia pe care o primim.
R.R.: Care este cel mai semnificativ lucru pe care l-ai învăţat în şcoala de teatru?
G.O.: În timpul celor 3 ani de studiu cred că cel mai semnificativ lucru pe care l-am învăţat este importanţa corpului actorului. Am învăţat că un corp sănătos înseamnă o minte sănătoasă, iar când spun corp nu mă refer doar la fizicalitatea lui. Mă gândesc la complexitatea lui în adevăratul sens; el fiind un adevărat axis mundi. Corpul înseamnă: mişcare, forţă, voce, vitalitate, un psihic sănătos. Toate acestea ne conduc spre a întregi procesul de creaţie.
R.R.: Care este artistul cu care ai vrea să împarţi scena în viitor? De ce?
G.O.: Deşi, până în momentul de faţă nu există un artist anume cu care aş vrea să împart scena mai mult decât cu oricare altul, am totuşi o persoană în minte cu care, din păcate, nu voi mai putea avea această şansă. Această persoană este Marin Moraru. Desigur că mi-aş dori să joc alături de nume mari ale teatrului românesc sau poate doar să stau în preajma lor. Până la urmă, actoria este o meserie care se şi fură.
R.R.: Cât de bine te împaci cu teatrul-dans?
G.O.: Cochetez cu dansul încă din copilărie. Pe atunci aveam pasiune egală pentru dans cât aveam şi pentru teatru. Am trecut prin mai multe stiluri de dans şi metode în perioada adolescentină dintr-o curiozitate de care mă bucur şi azi. În timp ce făceam parte din trupa Silver 05, colaboram în paralel cu trupa Cozeur, şi nu numai, sub îndrumarea creatorului de modă Lorand Coza, dansând la diferite evenimente. În facultate am descoperit o varietate de tehnici de mişcare corporală pe care mai târziu le-am adaptat şi concretizat în dans. Pasiunea pentru mişcare, pentru corp, m-au determinat să aprofundez multiple teorii, iar rezultatul curiozităţilor mele s-a materializat într-o lucrare de licenţă intitulată "Valori expresive ale corpului în Tehnicile Viewpoints"
R.R.: Dacă ar fi să faci o alegere, pentru ce mediu teatral ai opta: independent sau instituţionalizat? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?
G.O.: Cred că în ambele medii putem să găsim avantaje şi dezavantaje. Ce are unul nu are celălalt şi viceversa. În momentul de faţă îmi surâde în aceeaşi măsură ideea de a juca într-un spaţiu independent şi într-unul instituţionalizat dintr-o anumită curiozitate şi, desigur, din dorinţa de a juca. Într-un mediu instituţionalizat aş avea siguranţa unui post stabil, dar cum asta nu se întâmplă cu una, cu două, este normal ca tinerii actori să încerce să îşi găsească refugiul în teatrele independente care, la rândul lor, sunt puţine. Să ne gândim la un important centru cultural, Cluj-Napoca: avem două teatre de stat (Maghiar, Român), un spaţiu independent producător de spectacole, Reactor, şi Fabrica de Pensule, care uneori găzduieşte spectacole. Atât. Vi se pare suficient? Un avantaj al teatrului independent ar fi o mai mare libertate în alegerea subiectului. El poate deveni o opţiune facilă în viitorul apropiat.
R.R.: În cadrul producţiei unui spectacol, crezi într-o structură ierarhică sau într-una colaborativă?
G.O.: Cred într-o structură ierarhică. Am experimentat ambele tipuri de structură şi cred că există diferenţe notabile. Într-o structură colaborativă oricât de bine te-ai înţelege ca grup mereu vor exista puncte de vedere diferite şi altfel de soluţionări ale unei propuneri scenice. Toate acestea îngreunează realizarea produsului finit. Şi într-o structură colaborativă există o ierarhie. E acolo. Unul din grup încet-încet va prelua rolul de lider, iar ceilalţi, involuntar sau voluntar, îl vor recunoaşte ca pe un lider datorită calităţilor, experienţei sau a carismei. Implicit, într-o structură ierarhică se regăseşte şi o structură de ordin colaborativ. Probabil este vorba doar despre o diferenţă de proporţii.
R.R.: Cine eşti în afara teatrului? Ce faci în timpul liber? Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi, unde mergi, ce visezi?
G.O.: În afara teatrului sunt un visător şi asta mă ajută mult. Îmi place să practic sporturi dintre cele mai diverse şi ascult ceea ce îmi reflectă emoţiile şi dorinţele interioare. Muzica e alinarea sufletului meu. Îmi plac oamenii!! Iubesc să am interacţiuni interumane de toate felurile şi să mă înconjor de prieteni - oameni pe care mă pot baza şi care se pot baza pe mine în orice situaţie. Sunt un suflet bun, cald, emotiv, iar asta nu e întotdeauna un avantaj, dar prefer să îmi asum riscuri decât să schimb asta la mine pentru că uneori poate ieşi prost.
R.R.: Care este relaţia ta cu publicul?
G.O.: Având în vedere că am făcut teatru de improvizaţie, cred că în timp mi-am dezvoltat o relaţie mult mai strânsă cu publicul. Îl simt, mă simte. Când ai un show de improvizaţie trebuie să fii acolo, să ştii de ce are nevoie, să fii mereu cu un pas înaintea lui ca să poţi să fii lângă el. Am un raport special cu spectatorii; sunt mereu sincer cu ei şi cred că îi câştig cu asta. În timpul unui spectacol sunt în permanenţă atent la public, la reacţiile lui. Îmi place să simt cum vine după mine sau cum mă las purtat de încrederea pe care mi-o oferă.
R.R.: Dacă ar fi să nominalizezi o persoană căreia să îi mulţumeşti pentru parcursul tău de până acum, cine ar fi?
G.O.: Prima persoana este Andrei Han care m-a "racolat" în trupa lui de teatru de amatori. Acolo am dezvoltat pasiunea pentru teatru şi tot acolo am decis să urmez drumul pe care sunt şi azi. A doua persoană este Doamna Miriam Cuibus, profesoara mea din facultate, care a avut răbdare cu mine timp de trei ani. Influenţa şi misticismul Doamnei Miriam mi-a schimbat structura şi mi-a oferit un contur, iar acum depinde de mine să colorez în interiorul conturului cu riscul asumat că pot depăşi liniile.
R.R.: Care crezi că ar trebui să fie, ca actor, rolul tău în societate?
G.O.: "Rolul artistului este, fără îndoială, să-l ajute pe om să acceadă la taina creaţiei, să alimenteze viaţa cosmică şi socială". Salvador Dali
R.R.: Dacă ai putea schimba un lucru la teatrul românesc, care ar fi acela?
G.O.: Cred că întrebarea ar trebui să fie "Ce ai schimba ÎN teatrul românesc?"
R.R.: Cum ai vrea să fii peste 10 ani?
G.O.: Viu.
R.R.: Cât de deschis eşti criticilor? Cum vezi relaţia dintre actor şi criticii de teatru?
G.O.: Nu am avut până acum prea multe legături cu criticii şi nici nu s-a scris vreo cronică în care să fiu în atenţia lor ca să pot să spun că am realizat vreun fel de legătură. Deşi nu le primesc cu uşurinţă, rămân mereu deschis criticilor. Îmi place să le analizez şi să reflect asupra lor.
Din punctul meu de vedere, relaţia dintre actori şi critici este una distantă, rece. Nu vreau să trag vreo concluzie. Este pur şi simplu o observaţie. Simt nevoia, poate, să se creeze o legătură mai bună între reprezentanţii celor două profesii în care criticul, după vizionarea unui spectacol, să ia legătura cu actorul înainte de publicarea unui articol, indiferent de conţinutul acestuia. Astfel cred că am reuşi să ne ajutăm şi să ne înţelegem mult mai bine perspectivele indiferent cât de contradictorii ar fi.
R.R.: Cum percepi noile generaţii de artişti? Vezi vreo diferenţă faţă de generaţiile pe care le vezi pe scenă?
G.O.: Făcând parte din noua generaţie de artişti aş putea spune că e diferit felul în care reuşim să învăţăm, avem o altfel de efervescenţă. Cred că noua generaţie beneficiază de diversitate în modurile de a învăţa, de a descoperi. Asta nu înseamnă că generaţiile de dinainte sunt private de lucrurile astea, dar poate au tendinţa să creadă că ştiu deja nişte lucruri care se actualizează în timp. Acum se caută actorul complet. Să joace, să danseze, să cânte, să jongleze şi, foarte important, să fie şi un om de cultură. Fiecare generaţie vine cu ceva-ul ei. Noi nu o să avem acel ceva al generaţiilor trecute aşa cum ele nu vor avea acel mic detaliu care ne va defini pe noi ca generaţie.
R.R.: Dragi spectatori, aş vrea să ştiţi că...
G.O.: Vă aştept cu drag la teatru. Urmăriţi cu interes noile şi vechile generaţii de actori, de la mic la mare. Plăcerea şi dorinţa sunt aceleaşi. Teatrul joacă un rol important în societate şi vă recomand să-l susţineţi prin ce modalitate puteţi. Susţineţi cultura şi toate formele ei! Poate fi o armă.