Aşadar, ultima zi de concurs începe ca de fiecare dată cu tinerii dansactori de la secţiunea individual, iar ultimele nume ale acestui an le aparţin Ioanei Moldovan, lui Nicolae Dumitru, Roxanei Fânaţă, lui Paul Preduşel şi Theodorei Sandu. Prestaţiile celor cinci au fost fără îndoială unele dintre cele mai bune care s-au văzut la ediţie ale Galei HOP, fiecare dintre ei remarcându-se printr-un stil personal bine conturat, bine antrenat şi inteligent evidenţiat. Încep cu Ioana Moldovan şi al ei Toxic, în care se pot observa anii grei de dans pe care aceasta îi are în spate, naturaleţea mişcărilor coregrafice, vigoarea cu care le execută, cât şi graţia pe care nu o pierde nici măcar o secundă pe tot parcursul scenetei. Iată că şi în această seară Shakespeare rămâne la fel de valabil, astfel încât atât Nicolae Dumitru, inspirat de Furtuna dramaturgului englez, precum şi Theodora Sandu, care îşi găseşte muza în protagonista feminină al celebrului Hamlet, îşi aleg momentele folosindu-se de imaginarul shakesperean. În cazul primului se remarcă versatiltatea pe care o foloseşte pentru a aduce la viaţă într-un mod valoros şi, totodată, plin de pasiune pentru joc o versiune a personajului din repertoriul celui mai de seamă scriitor englez. În cazul celui de-al doilea nume, interpretare este impecabilă, plină de putere, acompaniată de o coregrafie sigură şi plină de farmec, totul fiin asezonat cu vocea actriţei pe care o foloseşte în folosul ei şi al momentului ei, completându-se la unison într-o structură complexă şi de mare efect. Cu toate acestea, climaxul acestei probe este atins odată cu interpretarea extraordinară a Roxanei Fânaţă, care îşi construieşte minuţios coregrafia, corpul ei transformându-se într-o unduire atât de organică şi atât de organizată, în care fiecare detaliu este bine pus la punct, în care fiecare părticică din ea partcipă într-un sincron total. Prestaţia acesteia este un alt exemplu solid pentru ceea ce Gigi Căciuleanu numeşte dansactorul, tocmai prin prisma faptului că dansul devine un aparat dramatic în care cuvintele sunt înlocuite cu mişcări de dans, însă fiind la fel de grăitoare. În contrast cu aceasta este Paul Preduşel, care se foloseşte de corporalitatea sa pentru a crea metafore, pentru a oferi substrat şi substanţă metaforelor pe care le rosteşte, astfel încât mişcările sale se transformă într-un aparat poetic, a cărei masivitate este eschilibrată de sensibilitatea discursului său, cât şi a modului în care acesta îl interpretează.
Cea de-a doua parte a serii a fost reprezentată de către cele trei grupuri de tineri actori. Prima dintre ele este compusă din Andrei Atabay, Iuliana Danciu, Andreea Jurj, Lia Marin, Sânziana Pintean şi Octavian Voina, care s-au prezentat cu Wor(l)s in progress, un adevărat periplu teatral şi coregrafic, având la bază ca sprijin textele lui Matei Vişniec, ceea ce le-a oferit o gamă variată de abordări, precum şi o doză semnficativă de libertate expresivă. Ceea ce se poate observa cel mai bine din prestaţia primului grup este omogenitate pe care membrii o au între ei, cât şi modul armonios în care reuşesc să devină un organism unitar şi unic.
Mai apoi, soseşte cea de-a doua echipă, formată din Ioana Moldovan, Giorgiana Coman, David Constantinescu, Caliţa Nantu şi Daniela Purcărea, care precum colegii din ziua precedentă oferă una dintre cele mai solide reprezentaţii, Unde? Cum? Cine?, după Ce zile frumoase! de Samuel Beckett, demonstrând totodată faptul că oricând ar fi capabili să joace ori să danseze pe oricare dintre scenele autohtone. Elementul de bază al acestui moment este cel ma probabil caracterul ludic, îmbinat cu o coordonare de echipă exemplară. Machiajul şi costumaţiile sporesc şi ele acest aer uşor ireal pe care dansul şi muzica acestora îl inspiră.
Nu în ultimul rând, în cadrul acestei secţiuni s-a prezentat şi echipa formată din Carmen Ghiurco şi Dragoş Florea cu Vertical Road după textul Kamikaze al Alinei Nelega. Ceea ce se poate remarca încă din start este chimia scenică dintre cei doi, aducând astfel un surplus semnificativ momentulu care este, şi-aşa, unul bine construit şi emoţionant. Gândit sub forma unei căsnicii abuzive, în care soţul devine maestrul păpuşar, iar soţia o simplă marionetă care nu se poate împotrivi în vreun fel, coregrafia celor doi nu este doar antrenantă, ci şi spectaculoasă prin imaginarul pe care îl constuieşte pas cu pas pe parcurs.
Cea de-a treia parte, şi cea finală, a serii au reprezentat-o Nocturnele HOP, în care s-a vorbit exact despre tema din acest an a galei: Teatrul Coregrafic şi DansActorul. Discuţia care s-a născut odată cu terminarea probelor a fost moderată de jurnalista Oana Cristea-Grigorescu, bucurându-se totodată de intervenţiile unor personalităţi precum Gigi Căciuleanu, Lari Georgescu sau Vava Ştefănescu. O discuţie fructuoasă, plină de istorie, în care s-a vorbit despre amintiri, despre dans, despre teatru, despre relaţia dansului cu teatru, totul într-o atmosferă intimă şi specializată.
Iar aşa, se încheie şi ultima zi a concursului din cadrul Galei HOP. Momentele au fost prezentate, probele au fost depăşite, juriul rămâne să delibereze pe cine va alege pentru fiecare premiu pus la bătaie, dar şi spectatorii sunt aşteptaţi să-şi aleagă favoriţii. Deja se simte şi mai tare sentimentul de melancolie de care vorbeam la început: o nouă gală este pe punctul de a se încheia, însă vor rămâne imaginile, vor rămâne amintirile, vor rămâne sunetele paşilor pe sfânta scândură, impregnate mereu în pereţii Teatrului de Stat din Constanţa.