Ceau cinema! 2019 - Premii. Zelimir Zilnik. Superhombre

Sîmbătă seara după ora 22 Ceau cinema! şi-a aflat cîştigătorii. Potrivire juriu-public pentru ultimul film intrat în Competiţiei, Bad Poems (Rossz versek), producţia maghiară semnată şi interpretată în rol principal de Reisz Gabor. Construcţia filmului mi-a amintit de un sitcom al primei părţi a anilor '90, Dream On. Acolo un redactor de editură trecea prin diverse situaţii sociale şi pentru întîmplările vieţii îi apăreau în minte drept corespondent al gîndirii sale secvenţe semnificative din filme clasice. Aici nu îi apar eroului secvenţe din filme, ci recuperarea trecutului care îl aduce în impas (părăsit de iubită, fără inspiraţie în muncă pentru a realiza ceva semnificativ - mai mult decît reclame pentru o crescătorie de pui) e făcută prin secvenţe autoironice de film pe cale de a se constitui. E ca o introspecţie a eroului devenită film clasic în faţa spectatorului. Clasic de comedie, care (poate că) vrea să se transforme treptat şi, măcar după vizionare, să se sedimenteze în spectator drept dramă. Diferenţa faţă de sitcomul amintit stă în durată. Dream On, venind în reprize de 20-25 de minute, nu apuca să îşi epuizeze forma în fiecare episod, lăsa loc unui va urma.

În cazul filmului maghiar, după o treime din cele nouăzeci de minute, forma începe să îşi devoreze propriul nucleu. În zece secvenţe cu întîmplări din adolescenţă care vizează situaţii-clişeu (relaţia cu părinţii, prima îndrăgostire, căutarea primului act sexual, exerciţiul liric, visul de a avea formaţie rock...) e dificil să fii atît de inventiv încît să ai necontenit un potop de imagini cu briz-brizuri prin care să duci personajele în inedit. În cîteva cazuri broderia pe clişeu - asumat, cu scîntei care amintesc de Nemescu - ţine, creează o complicitate agreabilă. Dar după o treime din film lucrurile încep să se stingă, situaţiile se cam repetă, părinţii rămîn cam la fel, imaginea şcolii se multiplică pe aceeaşi coordonată, iar o secvenţă care aminteşte de Smells Like Teen Spirit, sau o încercare de a zgîndări latura dramatică printr-o situaţie dramatică (moartea unei rude apropiate a eroului) nu mai pot reanima filmul. Premiul publicului e de înţeles, dintre filmele din Competiţie e cel mai comedie, viaţă plăcută, combinaţie de idei cu dulce-amar în postgust, ce poate rămîne simpatică. Premiul Ceau Cinema! "Răzvan Georgescu" e posibil să fie un pic prea mult. Din cauza celor enumerate mai sus, puse în relaţie, dacă nu cu fineţea meditaţiei asupra vieţii a lui Dead Horse Nebula (Tarik Aktaş) sau cu atenţia de chirurg de care dă dovadă Szilagyi Zsofia cînd se uită la căsnicie în One Day, atunci cu modul în care lucrează Eugen Damaschin în Beautiful Corruption. Temele sînt diferite, dar în abordarea lor apar elemente similare. Damaschin ştie să aşeze imagini cu scîntei la locul potrivit şi în situaţii (nu prea multe) care permit astfel de abordări încît să dea tărie unui gînd şi, odată cu el, să potenţeze emoţia momentană (printr-un contra-balans între critic, ca atitudine faţă de situaţia de pe ecran, şi emoţional, ca ataşament faţă de personaj). Damaschin ştie să îşi ducă personajul prin criză în aşa fel încît dramatismul inerent momentelor respective să găsească în rîs (potenţialul rîs al spectatorului, în absurdul unor situaţii) un fior, nu un alint de flaşnetă.

Un eveniment de ţinută în cadrul festivalului a fost Focusul Zelimir Zilnik, cu autorul sîrb prezent în Timişoara pentru discuţii cu spectatorii. După vizionare, Early Works (1969), primul lungmetraj de ficţiune al lui Zilnik (altfel, un autor prolific în zona documentarului), îmi pare unul dintre cele mai importante filme ale decadelor europene pe care (aproape că) le intersectează. Cu o construcţie asemănătoare celor vizibile la Godard (sloganuri; apoi secvenţe în care sloganul e discutat), dar ideatic - dacă e să mergem mai departe pe o posibilă relaţie cu Godard - mai degrabă e o replică dată cineastului francez ca exprimare despre politică. Apărut la începutul anului 1969, într-o perioadă tumultuoasă pentru Iugoslavia, după luni de proteste în stradă în care studenţii criticau regimul pentru lipsa de consecvenţă faţă de marxism (după cum avea să explice Zelimir Zilnik după proiecţie), filmul trece de cenzură, rulează patru luni pe ecrane în ţara natală (după care un procuror duce filmul în tribunal pentru a fi interzisă difuzarea lui, ceea ce judecătorul va respinge), e răsplătit cu Ursul de aur la Berlin şi e distribuit în peste treizeci de ţări.

Early Works pune faţă în faţă situaţia reală din teren (ţară preponderent agrară, populaţie needucată, moravuri uşoare) şi idealurile marxiste preluate ca norme de îndeplinit de către politicul vremii; discută caracterul revoluţionar al noii puteri postbelice şi dă un răspuns clar asupra posibilităţii de reuşită a comunismului est-european. E un film dezarmant de sprinten în gîndire, ai impresia că politicile partidului sînt citite în cheie ludică de un Syd Barret cu faţa de Buster Keaton. Dacă aş fi fost Godard, mi-ar fi plăcut să fi semnat eu (şi) acest film.

Superhombre a avut premiera mondială în cadrul Ceau Cinema! E un documentar realizat de Lucian Mircu şi de Mircea Gherase, montat de Gabi Basalici (care a semnat montajul şi la Reţeaua lui Cătălin Mitcu), despre alpinistul Horia Colibăşanu. Centrală în naraţiunea de pe ecran e pregătirea ascensiunii Everestului în 2017 - ascensiune solo, fără oxigen suplimentar, un record pentru România şi un act temerar la nivel mondial. Horia Colibăşanu nu e doar un căţărător de top, e şi şoţ şi tată, e şi medic stomatolog, e şi negociator în relaţia cu diverşi sponsori pentru susţinerea expediţiilor sale montane. Ca abordare a persoanei, filmul reuşeşte să păstreze echilibrul în ceea ce înseamnă imaginea prezenţei protagonistului în aceste statusuri şi roluri: e scrutător fără să fie indecent, e cumpătat în sublinierea relaţiei pericol-reuşită, e atent la eroizare (relaţia lui Colibăşanu cu Inaki Ochoa de Olza) încît să o facă să treacă (prin filtrele lui Coliobăşanu) drept normalitate umană (fără să fie şi lecţie de viaţă, date fiind înălţimile unde s-a petrecut prietenia). Un film pe care îl urmăreşti cu plăcere, cu un happy end ştiut, rămîne să descoperi cît de happy e end-ul.