iulie 2019
Festivalul George Enescu, 2019
Filmul documentar Muzica Rănilor de război, care tratează perioada de dinaintea şi din timpul Primului Război Mondial şi abordează o faţetă mai puţin cunoscută a vieţii lui George Enescu, va fi proiectat în cadrul evenimentelor asociate ediţiei 2019 a Festivalului, în urma unui parteneriat dintre organizatori şi Asociaţia pentru Educaţie şi Sănătate Mens Sana, sub egida căreia a fost realizat filmul.
Iubitorii de muzică vor avea ocazia să descopere omul Enescu, generozitatea şi neobosita lui implicare în a vindeca suflete, preocuparea pentru binele celuilalt, prezenţa sa activă în societate.

Muzica Rănilor de război îi are ca protagonişti pe Marius Manole şi pe violonistul Sabin Penea şi este un film documentar atipic, cu multă muzică. Coloana sonoră a filmului a fost înregistrată pe o vioară care a aparţinut lui George Enescu, aranjamentul muzical fiind realizat şi interpretat de Sabin Penea, unul dintre puţinii români care au dreptul să cânte la vioara lui George Enescu.


"George Enescu a fost o personalitate de calibru european cu un talent şi o dăruire excepţională. Filmul aduce în prim plan încă una dintre faţetele multiple ale artistului şi omului Enescu. Sperăm să reuşim, în timp, să coagulăm în jurul Festivalului cât mai multe din expresiile personalităţii copleşitoare ale lui Enescu şi să putem onora faptul că inspiră în continuare generaţii de artişti şi melomani din întreaga lume", spune Mihai Constantinescu, directorul Festivalului Internaţional "George Enescu".


În prima zi a Festivalului, pe 31 august 2019, filmul va putea fi urmărit la Apollo 111, în cadrul unui eveniment after-party, după deschiderea oficială a Festivalului. Apoi, în Piaţa Festivalului vor fi programate vizionări înaintea transmisiunilor directe de la spectacolele din Festival. De asemenea, filmul va mai putea fi urmărit în spaţii mai puţin convenţionale. Programul final al proiecţiilor va fi afişat în aplicaţia EnescuExperience şi pe site-ul www.festivalenescu.ro.


Proiectul Muzica Rănilor de război a fost derulat de Asociaţia pentru Educaţie şi Sănătate Mens Sana, finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, având ca partener oficial Muzeul Naţional George Enescu.
Pentru documentare şi filmare, echipa a parcurs 6.500 km, filmările au avut loc în 7 locuri, în România şi Moldova. Documentarul cuprinde imagini-document din Arhive şi mărturii inedite.

Despre Festivalul Internaţional "George Enescu"
Ajuns la cea de-a XXIV-a ediţie, Festivalul Internaţional George Enescu se va desfăşura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din Bucureşti, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroşi muzicieni ai lumii, având 50 de naţionalităţi şi vor fi prezentate 84 de concerte şi recitaluri. Ediţia din acest an a festivalului totalizează 34 de prezenţe în premieră în România: 25 de artişti, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida şi nouă orchestre de talie mondială. Ediţia 2019 a Festivalului Internaţional George Enescu îşi aşteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului, la sala George Enescu de la Universitatea Naţională de Muzică şi la Teatrul Excelsior. Concertele şi recitalurile sunt grupate în şase mari secţiuni: "Mari orchestre ale lumii", "Concertele de la miezul nopţii", "Recitaluri şi concerte camerale", "Muzica secolului XXI", "Mozart Week in Residence" şi "Forumul Internaţional al Compozitorilor". De asemenea, vor avea loc concerte şi evenimente în Piaţa Festivalului, conferinţe, lansări de discuri şi de carte, spectacole extraordinare.
Pentru mai multe detalii: www.festivalenescu.ro.


Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus