septembrie 2019
În avanpremiera celei de-a patra zile a Festivalului Enescu 2019, vă oferim cîteva înregistrări cu compoziţiile din programul zilei de marţi, 3 septembrie 2019.

Ora 17:00 - 18:50
Secţiunea RECITALURI ŞI CONCERTE CAMERALE
Ateneul Român
 
ORCHESTRA NAŢIONALĂ SIMFONICĂ A RADIODIFUZIUNII POLONEZE
Dirijor: LAWRENCE FOSTER
Pian: SZYMON NEHRING, laureat al Concursului Internaţional Arthur Rubinstein în 2017
 
ADRIAN POP - Solstice pentru orchestră
CHOPIN - Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian şi orchestră op. 11
LUTOSLAWSKI - Concert pentru orchestră


Ora 20:00 - 21:45
Secţiunea MARI ORCHESTRE ALE LUMII
Sala Palatului
 
LONDON SYMPHONY ORCHESTRA
Dirijor: GIANANDREA NOSEDA
CORUL ACADEMIC AL RADIODIFUZIUNII ROMÂNE
Dirijorul corului: CIPRIAN ŢUŢU
Soprană: DIANA DAMRAU
Tenor: COSMIN IFRIM

ENESCU - Vox Maris op. 31    
IAIN BELL - The Hidden Place, ciclul Cântece pentru soprană şi orchestră
BRITTEN - Four Sea Interludes and Passacaglia din Peter Grimes
RICHARD STRAUSS - Scena finală din opera Capriccio
 

Informaţii despre concertele zilei de marţi, 3 septembrie 2019

La Ateneul Român

Festivalul George Enescu deschide după-amiaza zilei de marţi, 3 septembrie 2019, cu un program cu parfum polonez, în notă contemporană, cu un dirijor-vedetă, mare iubitor al Festivalului şi României şi un tânăr şi prodigios pianist polonez, aplaudat de critică şi public deopotrivă.

În seria Recitaluri şi Orchestre Camerale, de la ora 17.00, pe scena Ateneului Român urcă Orchestra Naţională Simfonică a Radiodifuziunii Poloneze, cu maestrul Lawrence Foster la pupitrul dirijoral, iar la pian, tânărul Szymon Nehring, laureat al prestigiosului Concursul Internaţional "Arthur Rubinstein" în 2017.

Concertul debutează cu o compoziţie care poartă semnătura lui Adrian Pop, piesa "Solstice" pentru orchestră. Una dintre cele mai originale voci ale şcolii componistice contemporane clujene, Adrian Pop este considerat un "meşter al post-modernismului" datorită capacităţii sale de a întreţese tradiţia cu inovaţia, în compoziţii simple şi sofisticate, în acelaşi timp. Compozitorul György Kurtág spune despre muzica lui Adrian Pop că "impresionează prin modul în care explorează zone arar cartografiate ale sufletului". O piesă întâlnită rar pe scene, care invită publicul la explorări interioare.

Urmează concertul Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian şi orchestră op. 11, de F. Chopin. Un concert de pian compus la 20 de ani, care a fost interpretat pentru prima dată în 1830, la Varşovia, cu Chopin însuşi în calitate de solist, un concert de "rămas bun", înainte de a părăsi Polonia.

După acest intermezzo de melancolie de secol XIX, este rândul Concertului pentru orchestră, al compozitorului polonez Witold Lutosławski, scris în anii 1950-54, prin urmare din nou în registrul contemporan. Este o lucrare în trei mişcări, în care compozitorul preia teme din folclorul polonez şi le transpune într-o nouă armonie, adăugându-le contra-puncte atonale.

La pian, îl vom putea urmări pe Szymon Nehring, unul dintre cei mai talentaţi şi promiţători pianişti ai tinerei generaţii din Polonia. Este singurul polonez care a câştigat marele premiu la Concursul Internaţional de Pian "Arthur Rubinstein" din Tel Aviv, considerat unul dintre cele mai importante concursuri de pian din lume.

În pofida vârstei sale tinere, discografia sa cuprinde deja albume lăudate de critică şi recompensate cu premii valoroase. Astfel, CD-ul său de debut, cu piese de compozitori polonezi a primit, în 2016, Premiul Fryderyk al Academiei Fonografice Polone (la categoria Albumul Anului - Recital Solo), premiul Joker al revistei Crescendo, şi Premiul Supersonic al revistei Pizzicato. Tot în 2016, Szymon Nehring şi-a lansat alte două albume: Concertele pentru pian ale lui Chopin, alături de orchestra Sinfonietta din Cracovia, cu Jurek Dybał şi Krzysztof Penderecki la pupitru şi concertul pentru pian "Resurrection", al lui Krzysztof Penderecki, chiar sub bagheta compozitorului. Cea mai recentă înregistrare a lui Szymon Nehring include lucrări de Chopin, interpretate la un pian de epocă (Erard 1858).

Szymon Nehring a susţinut concerte în Rusia, China, Ucraina, Estonia, Ungaria, România, Austria, Germania, Franţa, Norvegia, Italia, Israel, Argentina, Brazilia, Chile, Canada şi S.U.A.
A cântat alături de orchestre precum Filarmonica din Varşovia, Orchestra Santander, Orchestra Poloneză Sinfonia Iuventus şi cu majoritatea orchestrelor poloneze, Orchestra Simfonică din Israel şi Orchestra Secolului al Optsprezecelea, colaborând cu dirijori renumiţi, printre care Jerzy Maksymiuk, Jacek Kaspszyk, Antoni Wit, Grzegorz Nowak, Omer Meir Wellber, John Axelrod şi Krzysztof Penderecki.
Dintre concertele recente şi viitoare ale artistului, amintim turneele din Japonia şi China, recitaluri la Carnegie Hall şi Wigmore Hall, precum şi concerte la Elbphilharmonie Hamburg, DR Koncerthuset în Copenhaga, Palau de la Música Catalana în Barcelona şi Konzerthaus Berlin. Szymon Nehring este reprezentat de Asociaţia Ludwig van Beethoven.

Înfiinţată în anul 1935, Orchestra Naţională a Radiodifuziunii Poloneze din Katowice îşi asumă rolul de ambasador al culturii poloneze pe scena artistică internaţională. Orchestra a colaborat direct cu câţiva dintre cei mai mari compozitori polonezi din a doua jumătate a secolului XX: Witold Lutosławski, Henryk Mikołaj Górecki şi Krzysztof Penderecki, asumându-şi interpretări în premieră ale operelor lor.

În afara înregistrărilor de arhivă pentru Radioul Polonez, Orchestra Naţională a Radiodifuziunii Poloneze a înregistrat peste 200 de albume pentru multe case de discuri renumite. Activitatea sa a fost recompensată de-a lungul anilor cu numeroase premii, inclusiv Diapason d'Or, Grand Prix du Disque de la Nouvelle Académie du Disque şi International Classical Music Awards.

Orchestra Naţională a Radiodifuziunii Poloneze colaborează permanent cu dirijori de top şi reputaţi solişti internaţionali. Orchestra a performat în majoritatea ţărilor europene, în cele două Americi, în Japonia, Hong Kong, China, Australia, Noua Zeelandă, Coreea şi în ţările din Golful Persic.

Din anul 2005, Orchestra Naţională a Radiodifuziunii Poloneze este organizatorul Festivalului Internaţional de Premiere ale Muzicii Moderne Poloneze, eveniment nominalizat la Koryfeusz Muzyki Premiul Polskiej în 2017, la categoria Evenimentul Anului, iar, din anul 2015, a devenit organizatorul Festivalului Katowice Kultura Natura - pentru care a fost recompensată cu ICMA Special Achievement Award 2018.

La Sala Mare a Palatului

Tot în seara de marţi, 3 septembrie, la Sala Mare a Palatului, de la ora 20.00, în seria Mari Orchestre ale Lumii, avem bucuria unui nou eveniment susţinut de London Symphony Orchestra, sub bagheta maestrului Gianandrea Noseda.

În program: "Vox Maris" op. 31 - de George Enescu, ciclul de cântece pentru soprană şi orchestră: "The Hidden Place" - de Iain Bell, pasajele "Four Sea Interludes" şi "Passacaglia" din opera "Peter Grimes" - de Benjamin Britten şi scena finală din opera "Capriccio" - de Richard Strauss. Solişti: soprana Diana Damrau şi tenorul Cosmin Ifrim.

Concertul se bucură de participarea Corului Academic al Radiodifuziunii Române, dirijat de Ciprian Ţuţu.
"Vox Maris" este una dintre cele 34 de lucrări enesciene care vor fi prezentate pe scenele Festivalului Internaţional George Enescu în ediţia din 2019. Este un poem simfonic pe care Enescu l-a rafinat în peste 15 ani de minuţioase şlefuiri, în care prin metafora mării şi a jertfei pescarului introduce în creaţie teme pe care le va desăvârşi apoi în opera sa de căpătâi, Œdipe. Referindu-se la Vox Maris, Enescu mărturisea: "...Este vorba de un poem simfonic care se va chema Vox Maris: Glasul mării. De data aceasta, eu însumi mi-am făcut scenariul, mai bine zis l-am trăit. Da, am văzut tot ceea ce voi descrie."

A doua piesă a programului serii este compoziţia lui Iain Bell, unul dintre cei mai aclamaţi compozitori contemporani britanici, aducând pentru a doua oară numele lui în programul Festivalului Enescu. Lucrarea "The Hidden Place", ciclu de cântece pentru soprană şi orchestră, se va bucura de interpretarea celebrei soprane germane Diana Damrau. "Am compus acest ciclu de lieduri orchestrale pentru Diana Damrau, acum 10 ani" - mărturiseşte Iain Bell într-un interviu acordat pentru site-ul Festivalului Enescu. "Pe parcursul acestei lucrări vom face o călătorie de la blânda ceaţă de primăvară, prin vara plină de emoţii, în melancolia toamnei şi bucuria zăpezii care se aşterne iarna. Din punct de vedere vocal, fiind prima lucrare orchestrală pe care am compus-o pentru Diana, am avut ocazia de a utiliza şi explora posibilităţile enorme pe care vocea acesteia le deţine (...). Am profitat, în adevăratul sens al cuvântului, de potenţialul său vocal (...)", a precizat compozitorul Iain Bell.

Concertul din cea de-a patra seară a Festivalului Internaţional George Enescu 2019 continuă cu pasajele "Four Sea Interludes" şi "Passacaglia" din opera "Peter Grimes", scrisă de Benjamin Britten.

Considerată una dintre capodoperele secolului XX, opera "Peter Grimes" a fost concepută de Britten inspirat de un poem din secolul al XVIII-lea, de George Crabbe, despre povestea tragică a pescarului Peter Grimes. Cu prilejul premierei din 1947, Britten mărturisea despre opera sa că "este un subiect foarte apropiat inimii mele - este zbaterea individului în confruntarea sa cu masele. Cu cât este mai vicioasă societatea, cu atât este mai vicios individul".

Criticii au considerat opera lui Britten ca pe o alegorie a "opresiunii homosexuale" şi se aşteptau să fie întâmpinată cu reticenţă de publicul american, însă succesul piesei a fost atât de mare, încât vânzările de bilete le-au depăşit pe cele ale unor opere consacrate, precum Boema sau Madama Butterfly.

Opera "Peter Grimes" de Benjamin Britten va putea fi urmărită şi în versiune integrală în cadrul Festivalului Enescu. Este una dintre premierele programate pentru ediţia din 2019, pe data de 15 septembrie, de la ora 19.30, la Sala Mare a Platului, în seria Mari Orchestre ale Lumii, în interpretarea Orchestrei Naţionale a Radiodifuziunii Române, alături de Corul Academic Radio.

Seara London Symphony Orchestra, avându-l la pupitru pe Gianandrea Noseda se încheie cu scena finală din "Capriccio" - de Richard Strauss. Opera este lucrarea ultimă a compozitorului german şi are ca sub-titlu "O piesă de conversaţie pentru muzică". Opera ridică în dialogurile dintre personaje teme care l-au preocupat continuu pe Strauss, al căror rezumat ar putea fi: "Care artă este cea mai mare, poezia sau muzica?".

Soprana germană Diana Damrau este una dintre marile staruri ale Festivalului Internaţional George Enescu 2019. Ea este o prezenţă constantă pe scenele celor mai importante opere şi săli de concert din lume. Repertoriul său vast cuprinde atât roluri de soprană lirică, cât şi de coloratură, incluzând rolurile principale din Lucia di Lammermoor (La Scala, Opera Naţională Bavareză, Opera Metropolitană, Royal Opera House), Manon (Opera de Stat din Viena, Metropolitan Opera) şi La Traviata (La Scala, Metropolitan Opera, Royal Opera House, Opéra National de Paris şi Bavarian State Opera), precum şi Regina Nopţii din Flautul Fermecat (Opera Metropolitană, Salzburg Festivalul, Opera de Stat din Viena, Royal Opera House).
Diana Damrau înregistrează exclusiv pentru Warner/Erato (fosta EMI / Virgin Classics). Şi-a făcut debutul cu Arie di Bravura - o colecţie de arii de Mozart şi Salieri. Printre ultimele ei discuri solo se numără:Donna, COLORaturaS, Poesie (Premiul ECHO Klassi 2011), Forever (premiul ECHO Klassik 2014), Fiamma del Belcanto. În mai 2017, a lansat albumul său Grand Opera - dedicat operei lui Giacomo Meyerbeer.
În februarie 2018, Diana Damrau a susţinut o serie de concerte în cele mai renumite săli din Europa, cum ar fi Berlin, Londra, Paris, Luxemburg şi Viena, împreună cu tenorul Jonas Kaufmann, urmat de un alt turneu european, sub tema VERDIssimo.
În decembrie 2018, ea a interpretat rolul principal într-o nouă producţie La Traviata, la Opera Metropolitană, iar în aprilie 2019, în Faust de Gounod, la Royal Opera House din Londra.
Diana Damrau este "Artist in Residence" la Barbican Center din Londra în sezonul 2018/19.

Talentul vocal al tenorului Cosmin Ifrim a fost remarcat încă de pe timpul studiilor sale la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj. În perioada 2000-2008, a fost membru în ansamblul Operei de Stat din Viena şi a abordat roluri din cele mai diverse, de la Lord Cecil în Roberto Devereux, la Rinuccio în Gianni Schicchi, Beppe în I Pagliacci sau Fenton în Falstaff. Pentru rolul susţinut în producţia Billy Budd a fost recompensat cu medalia Eberhard Waechter.
Cosmin Ifrim a mai interpretat cu succes rolul Alfredo, din opera La Traviata, în Londra, Maribor şi Atena, şi a apărut în La fille du régiment, Billy Budd, Susannah, Il Pirata, prestaţiile sale fiind răsplătite cu minute în şir de aplauze. Un moment de vârf al carierei sale l-a reprezentat abordarea partiturii de tenor a celebrei lucrări Stabat mater, de Rossini, alături de Filarmonica din Israel.
A evoluat sub coordonarea muzicală a unor dirijori de top, printre care Fabio Luisi, Zubin Mehta, Donald Runnincles, Christian Thielemann, Franz Welser-Möst, Ulf Schirmer, Seiji Ozawa şi Riccardo Muti.

Corul Academic Radio este un ansamblu coral de elită, cu o reputaţie solidă, care a parcurs drumul maturizării artistice, asimilând neîncetat noi partituri, ajungând să stăpânească astăzi un impresionant număr de lucrări: oratorii, cantate, madrigale, poeme, balade şi numeroase miniaturi.
A fost fondat în anul 1940 în scopul susţinerii repertoriului vocal-simfonic, sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ioan Croitoru. Corul Academic Radio a fost condus de-a lungul anilor de: Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D. Stancu, Constantin Petrovici, Emanuel Elenescu, Alexandru Şumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraş şi Dan Mihai Goia. În prezent, Corul Academic Radio este pregătit şi condus de Ciprian Ţuţu.
Istoria Corul Academic Radio este marcată de preocuparea constantă pentru rafinarea formulelor "a cappella", în spiritul tradiţiei muzicii corale naţionale.
Corul Academic Radio a susţinut turnee în Germania, Bulgaria, Spania, Grecia, Cipru, Israel etc., şi a colaborat cu orchestre internaţionale de renume, sub baghete de prestigiu.

Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus