septembrie 2019
În avanpremiera celei de-a treisprezecea zile a Festivalului Enescu 2019, vă oferim cîteva înregistrări cu compoziţiile din programul zilei de joi, 12 septembrie 2019.

Ora 15:00 - 16:20
Secţiunea MUZICA SECOLULUI XXI
Sala George Enescu a Universităţii Naţionale de Muzică

ARDITTI QUARTET

BRIAN FERNEYHOUGH - Dum Transisset I-IV
JOSHUA FINEBERG - La Quintina
JAMES CLARKE - Cvartetul de coarde nr. 4
FRED POPOVICI - Cvartet de coarde (p.a.)

Live-electronic realization: SWR Experimentalstudio, Freiburg
Sound Direction: THOMAS HUMMEL




Ora 17:00 - 18:20
Secţiunea RECITALURI ŞI CONCERTE CAMERALE
Ateneul Român

PROGRAM SPECIAL CU SIR BRYN TERFEL
ORCHESTRA FILARMONICII DIN MONTE-CARLO
Dirijor: GARETH JONES

WAGNER - Preludiul Actului al III-lea din opera Lohengrin; Was duftet doch der Flieder, din Maeştrii cântăreţi din Nürnberg; Cavalcada walkiriilor, din Walkiria; Vraja focului şi Despărţirea lui Wotan din Walkiria
CEAIKOVSKI - Poloneză, din Evgheni Oneghin
ARRIGO BOITO - Son lo spirito che nega, din Mefistofele
WEILL - Moritat von Macke Messer, din The Threepenny Opera
RODGERS & HAMMERSTEIN - Uvertură din musicalul South Pacific; Some enchanted evening
LERNER & LOEWE - How to handle a woman, din Camelot
BOCK - If I were a rich man, din Scropcarul pe acoperiş













Ora 19:30 - 21:40
Secţiunea MARI ORCHESTRE ALE LUMII
Sala Palatului

ORCHESTRA SIMFONICĂ ACADEMICĂ DE STAT EVGENY SVETLANOV DIN RUSIA
Dirijor: GABRIEL BEBEŞELEA
Vioară: RAY CHEN

ENESCU - Pastorale Fantasie
KORNGOLD - Concertul pentru vioară şi orchestră în re major op. 35
CEAIKOVSKI - Simfonia Manfred




Ora 22:30 - 00:00
Secţiunea CONCERTELE DE LA MIEZUL NOPŢII
Ateneul Român

LA GRANDE CHAPELLE MADRID - The Feast of The Resurrection in Piazza Navona

Reconstituire muzicală a sărbătorilor pascale organizate de Confreria S. Giacomo degli Spagnoli la Roma: Ruggiero Giovannelli, Jacobus de Kerle, Giovanni Pierluigi da Palestrina, Tomás Luis de Victoria, Francisco de Soto, Francisco Guerrero, Fernando de las Infantas, Giovanni Matteo Asola, Giovanni Luca Conforti, Cesare Bendinelli şi Rocco Rodio


























Informaţii despre concertele zilei de joi, 12 septembrie 2019
Festivalul le oferă melomanilor prilejul să exploreze peisajul muzical contemporan şi să descopere creaţiile de frontieră în secţiunea Muzica secolului XXI

"Sunt mândru că programul de anul acesta continuă investiţia pe termen lung a Festivalului în promovarea muzicii noi, creând platforme unde compozitorii în viaţă să reflecte lumea în care trăim", mărturisea Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului, în deschiderea ediţiei 2019.

Festivalul Internaţional George Enescu este printre puţinele evenimente de asemenea anvergură din lume care include în programul său muzică contemporană, alocându-i o întreagă secţiune. În seria Muzica secolului XXI, melomanii au acces la 48 de lucrări semnate de 45 de compozitori contemporani şi se bucură de prezenţa pe scena Festivalului a 40 dintre aceştia care au întrunit sufragiile unui public larg, sunt deja în colaborări cu orchestre internaţionale şi cunoscuţi pentru abordările lor. Unii dintre aceştia, cum sunt Lera Auerbach, Nicola Piovani sau Krzystof Penderecki - vor prezenta, ei înşişi, viziunea proprie asupra lucrărilor lor de la pupitrul orchestrelor, alţii vor fi prezenţi la reprezentaţii şi disponibili pentru dialoguri cu cei interesaţi de cele mai noi formule de creaţie în muzica clasică.

Primul concert din programul zilei de 12 septembrie 2019 este din seria Muzica secolului XXI. Cei curioşi să exploreze peisajul muzical contemporan şi creaţiile de frontieră vor avea prilejul să urmărească concertul Arditti Quartet, unul dintre cele mai longevive şi multi-premiate ansambluri de muzică contemporană din lume. Concertul are loc de la ora 15:00, în Sala George Enescu a Universităţii Naţionale de Muzică. În program: Dum Transisset I-IV - de Brian Ferneyhough, La Quintina - de Joshua Fineberg, Cvartetul de coarde nr. 4 - de James Clarke, Cvartet de coarde (primă audiţie) - de Fred Popovici. Live-electronic: SWR Experimentalstudio, Freiburg; regia de sunet: Thomas Hummel; sound designer: Grig Burloiu.

Programul include compoziţii ale unor autori implicaţi atât în creaţia muzicală de frontieră (New Complexity), în metode alternative de creaţie care includ noile tehnologii şi chiar Inteligenţa Artificială, cât şi în cercetare în domenii precum computer science, neuroştiinţe etc. Este inclusă şi o primă audiţie a lucrării semnate de compozitorul român, Fred Popovici.

Înfiinţat de violonistul Irvine Arditti în urmă cu 45 de ani, Cvartetul Arditti are o foarte solidă reputaţie globală în domeniul muzicii contemporane, fiind apreciat pentru interpretările sale rafinate şi de mare tehnicitate. De-a lungul anilor, sute de compoziţii au fost scrise dedicat pentru ei de compozitori precum Adès, Aperghiş, Birtwistle, Cage, Carter, Dufourt, Dusapin, Fedele, Ferneyhough, Francesconi, Gubaidulina, Harvey, Hosokawa, Kagel, Kurtág, Lachenmann, Ligeti, Nancarrow, Rihm, Scelsi, Sciarrino sau Stockhausen, care au încredinţat Arditti Quartet prezentarea în primă audiţie mondială a compoziţiilor lor.

În cei 45 de ani de activitate pe scena muzicii contemporane, ansamblul a fost recompensat cu numeroase premii, printre care Deutscher Schallplatten Preis, premiul Gramophone pentru cea mai bună înregistrare de muzică contemporană şi prestigiosul premiu de muzică Ernst von Siemens.

Discografia Arditti Quartet este foarte bogată, incluzând în prezent peste 200 de CD-uri.


Programul zilei de 12 septembrie 2019 continuă cu concertul Orchestrei Filarmonicii din Monte-Carlo, dirijată de galezul Gareth Jones, la Ateneul Român, de la ora 17:00. Invitatul special este celebrul bas-bariton britanic Sir Bryn Terfel, una dintre cele mai bine cotate voci din lume în momentul de faţă şi un mare admirator al Festivalului Enescu, pe care îl numeşte în interviurile sale "un minunat giuvaer". În program: Preludiul Actului al III-lea din opera Lohengrin - de R. Wagner, "Was duftet doch der Flieder"din Maeştrii cântăreţi din Nürnberg - deR. Wagner, "Cavalcada walkiriilor" din Walkiria - de R. Wagner, "Vraja focului" şi "Despărţirea lui Wotan" din Walkiria - de R. Wagner, Poloneză din "Evgheni Oneghin" - de P.I. Ceaikovski, "Son lo spirito che nega" din Mefistofele - de Arrigo Boito, "Moritat von Macke Messer" din The Threepenny Opera - K. Weill, Uvertură din musicalul South Pacific - de Rodgers & Hammerstein, "Some enchanted evening" din South Pacific - deRodgers & Hammerstein, "How to handle a woman" din Camelot - Lerner & Loewe, "If I were a rich man" din Scripcarul pe acoperiş - de J. Bock.

Sir Bryn Terfel este unul dintre cei mai apreciaţi bas-baritoni ai lumii. Asociat la începutul carierei cu roluri din Mozart, în special Figaro şi Don Giovanni, a abordat mai apoi roluri mult mai complexe, în special cele din opera lui Wagner. Vocea sa specială şi talentul unic i-au adus Premiul Grammy, un Premiu Gramophone şi un mare premiu Classical Brit. A cântat pe cele mai reputate scene ale lumii, de la Royal Opera House, Covent Garden, Opera de Stat din Viena până la Metropolitan Opera şi a susţinut turnee în întreaga lume. În anul 2016, bas-baritonul Bryn Terfel a primit titlul de Sir, decernat de însăşi M.S. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.


În seria Mari Orchestre ale Lumii, pe scena de la Sala Palatului are loc, începând cu ora 19:30, a doua reprezentaţie din Festival a Orchestrei Simfonice Academice de Stat "Evgeny Svetlanov" din Rusia, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea. Solist este violonistul australian Ray Chen, una dintre tinerele stele în urcare foarte apreciate de critică şi cu un impresionant succes de public. În program: Pastorale Fantasie - de G. Enescu, Concertul pentru vioară şi orchestră în re major - de E.W. Korngold şi Simfonia "Manfred" - de P.I. Ceaikovski.

Violonistul Ray Chen este unul dintre cei mai aclamaţi tineri artişti ai momentului. Cunoscutul Maxim Vengerov spunea despre el că este "un muzician cu numeroase calităţi, cu un sunet proaspăt, plin de vitalitate şi de lumină". Aflat într-o fulminantă ascensiune pe marile scene internaţionale, violonistul Ray Chen a debutat deja la Royal Albert Hall, în cadrul celebrului BBC Proms şi este câştigător al prestigioaselor concursuri Queen Elisabeth (2009) şi Yehudi Menuhin (2008). Ray Chen a semnat deja un contract exclusiv de înregistrări cu Decca.

Dialogul dintre vioară şi orchestră se va derula sub atenta şi minuţioasa coordonare a dirijorului român Gabriel Bebeşelea. Dirijor principal al Filarmonicii de Stat "Transilvania" din Cluj-Napoca, el este admirat pentru entuziasmul şi muzicalitatea sa. Reputaţia sa a crescut substanţial şi rapid în ultimii ani, fiind considerat o stea în ascensiune rapidă în lumea dirijatului. În stagiunea 2019/2020, a debutat alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestra Simfonică din Barcelona, Tonkunstler Orchestra şi Orchestra Simfonică din Singapore. De asemenea, Gabriel Bebeşelea colaborează cu Konzerthausorchester Berlin, Orchestra Filarmonică Naţională Rusă, Orchestra Simfonică Academică de Stat "Evgheni Svetlanov" şi Orchestra Ulster.

Promotor inspirat al creaţiei enesciene în toate proiectele în care este implicat, dirijorul Gabriel Bebeşeleadeclara într-un recent interviu: "Una dintre cele mai puternice satisfacţii e faptul că în momentul de faţă orchestrele străine îmi cer să interpretăm tot mai multă muzică de George Enescu".


Ultimul concert din program, în seria Concertelor de la miezul nopţii, are loc începând cu ora 22:30, la Ateneul Român. Un spectacol cu totul aparte, o adevărată experienţă muzicală în cadrul căreia Ansamblul La Grande Chapelle din Madrid recreează pe scena Ateneului sărbătoarea pascală din Piaţa Navona din Roma. În program: "The Feast of The Resurrection in Piazza Navona" - reconstituire muzicală a sărbătorilor pascale organizate de Confreria S. Giacomo degli Spagnoli la Roma, Ruggiero Giovannelli, Jacobus de Kerle, Giovanni Pierluigi da Palestrina, Tomás Luis de Victoria, Francisco de Soto, Francisco Guerrero, Fernando de las Infantas, Giovanni Matteo Asola, Giovanni Luca Conforti, Cesare Bendinelli şi Rocco Rodio.

Aclamaţi pe marile scene ale lumii, muzicienii madrileni din Ansamblul La Grande Chapelle aduc pe scena Festivalului un spectacol construit cu minuţiozitate şi amănunţit documentat, ce recuperează piese vocale din secolele XVI-XVII, cu accent deosebit pe producţiile poli-corale din perioada barocă.

La Grande Chapelle este alcătuită din interpreţi experimentaţi, provenind din diferite ţări europene. Tocmai această eterogenitate a ansamblului îi conferă un sunet distinctiv, caracterizat de texturile muzicale bogate. Repertoriul abordat de La Grande Chapelle este axat, în principal, pe domeniul muzicii sacre, propunând noi lecturi marilor opere vocale din secolele XVI-XVIII, cu accent pe producţiile poli-corale din perioada barocă.

Din dorinţa de a răspândi moştenirea muzicală a Spaniei, La Grande Chapelle şi-a înfiinţat propria casă de discuri independentă, Lauda, discurile produse vizând explorarea relaţiei dintre muzica şi literatura epocii de aur spaniole. Albumele la Grande Chapelle sub eticheta Lauda au primit mai multe premii naţionale şi internaţionale prestigioase pentru calitatea şi rigoarea lor artistică, inclusiv două "Orphées d'Or" (Académie du Disque Lyrique, Paris, în 2007 şi 2009), "Label al anului" în "Prelude Music Classical Awards 2007" (Olanda), "Diapason", "CD Excepţional" în revista Scherzo.

Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus