septembrie 2019
În avanpremiera celei de-a patrusprezecea  zile a Festivalului Enescu 2019, vă oferim cîteva înregistrări cu compoziţiile din programul zilei de vineri, 13 septembrie 2019.

Ora 15:00 - 16:50
Secţiunea MUZICA SECOLULUI XXI
Sala Radio
 
ORCHESTRA FILARMONICII GEORGE ENESCU
Dirijor: PETER RUNDEL
 
DOINA ROTARU - L'ange avec une seule aile - Concert pentru flaut şi orchestră
ION BOGDAN ŞTEFĂNESCU (flaut)

TRISTAN MURAIL - Concert pentru pian şi orchestră
FRANÇOIS-FRÉDÉRIC GUY (pian)
 
IVAN FEDELE - UR pentru orchestră simfonică
 
UNSUK CHIN - Concert pentru vioară şi orchestră
VIVIANE HAGNER (vioară)




Ora 16:30 - 18:15
Secţiunea RECITALURI ŞI CONCERTE CAMERALE
Ateneul Român
 
KREMERATA BALTICA
Dirijor, Vioară: GIDON KREMER
 
WEINBERG - Concertino pentru vioară şi orchestră de coarde op. 42
GIDON KREMER (vioară)
 
ENESCU - Intermezzo op. 12 nr. 2
Dirijor: FUAD IBRAHIMOV
 
LIPATTI - Simfonia concertantă pentru două piane şi orchestră de coarde op. 5
Dirijor: FUAD IBRAHIMOV
Pian: PASCAL & AMI ROGÉ
 
ENESCU - Aria şi Scherzino pentru vioară şi orchestră
DŽERALDAS BIDVA (vioară)
 
WEINBERG - Simfonia nr. 10 op. 98









Ora 19:30 - 21:10
Secţiunea MARI ORCHESTRE ALE LUMII
Sala Palatului
 
ORCHESTRA FILARMONICII DIN OSLO
Dirijor: VASILY PETRENKO
Pian: LEIF OVE ANDSNES
 
ØYVIND TORVUND - Symfonisk dikt nr. 1:  Morgon i skogen (Poemul simfonic nr. 1; Forest Morning), lucrare orchestrală în primă audiţie
GRIEG - Concertul pentru pian şi orchestră în la minor op. 16
BARTOK - Concertul pentru orchestră Sz. 116 BB 123



Ora 22:30 - 00:45
Secţiunea CONCERTELE DE LA MIEZUL NOPŢII
Ateneul Român

ORCHESTRA BAROCĂ DIN FREIBURG ŞI ZÜRCHER SING-AKADEMIE
Dirijor: RENÉ JACOBS
Concertmaestru: ANNA KATHARINA SCHREIBER

BEETHOVEN - Leonora (Operă în concert)
 
TORBEN JÜRGENS - Don Fernando, ministrul regelui (bariton)
JOHANNES WEISSER - Don Pizarro, guvernator al închisorii (bariton)
MAXIMILIAN SCHMITT - Florestan, un prizonier (tenor)
BIRGITTE CHRISTENSEN - Leonora, soţia acestuia (soprană)
CHRISTIAN IMMLER - Rocco, temnicer (bas)
ROBIN JOHANNSEN - Marzelline, fiica lui (soprană)
NIKOLAUS PFANNKUCH - Jaquino, asistentul lui Rocco (tenor)



Informaţii despre concertele zilei de vineri, 13 septembrie 2019
Complexitatea muzicală excepţională a Festivalului este dublată de o anvergură impresionantă

Pe lângă valoarea lor simbolică, numerele sprijină mai buna înţelegere şi evaluare a dimensiunilor, fie că vorbim de timp, spaţiu, volum ş.a.m.d. Anvergura excepţională a Festivalului Internaţional George Enescu 2019 este susţinută de cifre impresionante: 2.500 de artişti internaţionali din elita mondială a muzicii vor fi la Bucureşti, în 84 de concerte derulate în 23 de zile, cu 313 lucrări create de 149 de compozitori răsunând în 6 săli de concerte. Ca toate acestea să se întâmple, 260 de tone de echipamente muzicale sunt transportate cu 13 camioane, 4.000 de zboruri internaţionale aduc artiştii din întreaga lume spre Bucureşti şi nu mai puţin de 1,5 km de flori proaspete înfrumuseţează zilnic sălile de concert din Festival.

Vineri, 13 septembrie 2019 şi a 14 zi din Festivalul Internaţional George Enescu se anunţă foarte bogată în opţiuni, propuse melomanilor.

De la ora 15:00, în seria Muzica Secolului XXI, pe scena Sălii Radio va concerta Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de maestrul Peter Rundel. Solişti: Ion Bogdan Ştefănescu - flaut, François-Frédéric Guy - pian, Viviane Hagner - vioară. În program: L'ange avec une seule aile - de Doina Rotaru, Concert pentru pian şi orchestră - de Tristan Murail, "UR" pentru orchestră simfonică - de Ivan Fedele, Concert pentru vioară şi orchestră - de Unsuk Chin.

Un program care propune audienţei explorarea de noi formule componistice în lucrări purtând semnătura unor compozitori contemporani consacraţi, renumiţi pentru cercetările lor în domenii muzicale de frontieră şi recompensaţi cu numeroase premii.

Printre aceştia, românca Doina Rotaru - nume de referinţă a componisticii contemporane cu un complex portofoliu de 25 de lucrări simfonice şi peste 70 de lucrări camerale. Multe din creaţiile ei sunt comenzi primite de la instituţii de prestigiu, printre care Radio France, Radio Graz, Ministerul Culturii din Franţa, Suntory Hall din Tokyo, festivaluri şi ansambluri din Franţa, Germania, Anglia, Austria, Olanda, Suedia, Japonia. Doina Rotaru este şi una dintre cele mai premiate compozitoare române contemporane, iar discografia ei numără 11 CD-uri, produse de case de discuri reputate, cum ar fi Maguelone şi Nova Musica din Franţa, MPS din Anglia, Sonoton din Germania, Editura Muzicală, Electrecord şi Editura Societăţii Române de Radio.

Artist eclectic, francezul Tristan Murail a urmat studii avansate în arabă clasică şi deţine o diplomă de înalte studii în ştiinţe economice. În paralel, el a făcut studii muzicale, fiind, în 1967, elevul lui Olivier Messiaen, la Conservatorul din Paris. Este co-fondator al Ensemble L'Itineraire, iar în anii 1980, a folosit tehnologia computerizată în analiza fenomenelor acustice. Şi-a dezvoltat propriul sistem de compoziţie asistată de microcomputer. Din anii 1990, a luat parte la conceperea programului de compoziţie asistat de computer "Patchwork".

Compozitorul italian Ivan Fedele este foarte pasionat de matematică, pe care o şi foloseşte adesea în creaţiile sale. În piesa Capt-Actions, el foloseşte pentru prima dată un nou sistemi de muzică a Bienalei de la Veneţia. În 2016, Fondation de France i-a acordat Premiu de inteligenţă artificială care deschide noi perspective compoziţionale. Este director al secţiel Internaţional "Arthur Honegger" pentru întreaga operă.

În încheierea programului, se va cânta compoziţia coreencei Unsuk Chin. Din 1988, Unsuk Chin este compozitor independent la studioul de muzică electronică al Universităţii Tehnice din Berlin şi este autoarea a şapte opere electronice. În 1994, lucrarea ei, Fantaisie mecanique, pusă în scenă cu Ensemble Intercontemporain, a cunoscut un imens succes de public. Din 1995, Unsuk Chin este publicată exclusiv de Boosey & Hawkes.


Tot în data de vineri, 13 septembrie 2019, cei interesaţi pot urmări live online (https://www.festivalenescu.ro/live/) sau pot participa direct la discuţiile din cadrul Forumului Internaţional al Compozitorilor. De la ora 17.30, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti vor vorbi despre arta lor poetică, crezul lor artistic şi modul personal de percepere al universului muzical contemporan compozitoarele Unsuk Chin (Coreea/Germania) şi Doina Rotaru (România). Moderatorul sesiunii este compozitorul şi profesorul Dan Dediu.

Forumul Internaţional al Compozitorilor este platforma prin care Festivalul Enescu încurajează intensificarea comunicării între specialişti - de la compozitori celebri, muzicieni renumiţi, până la tineri aspiranţi - şi marele public interesat de fenomenul muzical actual.


De la ora 16:30, în seria Recitaluri şi concerte camerale, la Ateneul Român are loc concertul ansamblului Kremerata Baltica. Dirijori: Gidon Kremer şi Fuad Ibrahimov. Solişti: Gidon Kremer - vioară, Pascal şi Ami Rogé - pian, Džeraldas Bidva - vioară. În program: Concertino pentru vioară şi orchestră de coarde - de M. Weinberg, Intermezzo op. 12 nr. 2 - de G. Enescu, Simfonia concertantă pentru două piane şi orchestră de coarde - de D. Lipatti, Aria şi Scherzino pentru vioară şi orchestră, de G. Enescu, Simfonia nr. 10 - de M. Weinberg.

Exuberanţă, talent şi prospeţime - sunt principalele caracteristici atribuite de critică, presă, muzicieni, fani şi public ansamblului Kremerata Baltica. Devenit un adevărat fenomen cultural şi un reper în lumea muzicală contemporană, ansamblul a fost creat în urmă cu peste două decenii de violonistul leton Gidon Kremer. A avut repede o priză imensă la public şi continuă şi astăzi să impresioneze audienţele prin vitalitatea şi diversitatea programelor sale, la limita dintre muzică şi performance. Kremerata Baltica a devenit atât de apreciată, încât şi-a fondat propriul festival şi a colaborat cu nume precum Yo Yo Ma, Patricia Kopatchinskaja, Sir Simon Rattle şi nenumăraţi alţii. Cu sediul la Riga, ansamblul este susţinut în prezent direct de guvernele din Letonia, Lituania şi Estonia.

Membrii ansamblului Kremerata Baltica sunt cu toţii personalităţi muzicale remarcabile, selecţionaţi printr-un proces de audiţie foarte riguros. Printre soliştii celebri cu care a cântat Kremerata Baltica se numără soprana Jessye Norman, pianiştii Mikhail Pletnev, Yevgeny Kissin şi Oleg Maisenberg, violoniştii Thomas Zehetmair şi Vadim Repin şi violonceliştii Boris Pergamenshikov şi Yo Yo Ma. Ansamblul a colaborat cu dirijori celebri, printre care Sir Simon Rattle, Esa-Pekka Salonen, Christoph Eschenbach, Kent Nagano, Heinz Holliger şi Vladimir Ashkenazy.

Definitorie pentru personalitatea artistică a ansamblului Kremerata Baltica este abordarea creativă în alcătuirea programelor, care trece dincolo de mainstream şi aducând pe scenă numeroase premiere mondiale ale unor compozitori contemporani. Cu "After Mozart", un proiect care reflectă muzica secolului 21, a câştigat un Grammy. Această cheie de abordare a programelor se vede şi în cel propus pentru Festivalul Enescu, în cadrul căruia audienţa va descoperi piese auzite rar, dar şi două compoziţii enesciene onorând memoria maestrului pe scena Festivalului care aduce în contemporaneitate crezul lui că muzica uneşte suflete.


Seara, pe scena Sălii Palatului, în seria Mari orchestre ale lumii, are loc de la ora 19:30 concertul Orchestrei Filarmonicii din Oslo, sub bagheta tânărului şi foarte aplaudatului dirijor rus Vasily Petrenko. La pian, vom putea admira prestaţia norvegianului Leif Ove Andsnes. În program: Poemul simfonic nr. 1; "Forest Morning" - de Øyvind Torvund - lucrare orchestrală în primă audiţie mondială, Concertul pentru pian şi orchestră în la minor - de E. Grieg, Concertul pentru orchestră - de B. Bartók.

Norvegienii onorează prezenţa în Festivalul Enescu punând în scenă o primă audiţie mondială: Poemul simfonic nr. 1; "Forest Morning", creaţie a tânărului compozitor norvegian Øyvind Torvund (n. 1976). Personalitate muzicală complexă, el a cântat la chitară în grupuri de rock şi în concerte de muzică improvizată. Aceste pasiuni muzicale se reflectă şi în compoziţiile sale, aproape cinematografice, în care include fraze de rock, dar şi sunete din natură, alături de pasaje întregi elaborate pe structuri filigranate care amintesc de compoziţiile lui Purcell. Vorbind despre stilul său componistic, Øyvind Torvund mărturiseşte: "Preocuparea mea principală este să păstrez o abordare deschisă în privinţa a tot ceea ce poate funcţiona ca parte constitutivă a unei lucrări muzicale şi încercarea de a combina mai multe tipuri de elemente... Contrastele, juxtapunerile şi perspectivele complet opuse mă interesează, deoarece consider că ele pot aduce multe în cadrul muzical obişnuit şi pot descătuşa numeroase forţe inconştiente de explorat".

Împlinind în acest an un secol de activitate, Filarmonica din Oslo este o orchestră simfonică de renume internaţional. A fost fondată în anul 1919 şi numără astăzi 108 muzicieni. Orchestra susţine în jur de 70 de concerte pe an, în mare parte la Sala de Concerte din Oslo, dar şi pe multe alte scene din lume. Orchestra are un repertoriu simfonic larg, cântă cu solişti şi dirijori de renume internaţional şi face turnee regulate în Norvegia şi în străinătate.

Dirijorul rus Vasily Petrenko a preluat conducerea Filarmonicii din Oslo în anul 2013. Cotat ca fiind "unul dintre cei mai importanţi şi magnetici muzicieni ai lumii", el a devenit celebru prin munca sa transformatoare de la Royal Liverpool Philharmonic, cea mai veche orchestră din Regatul Unit, unde a refăcut sunetul orchestrei, a reconectat organizaţia la oraşul natal şi a prezidat o creştere uriaşă a vânzărilor de bilete. El a ajuns repede să reprezinte o nouă generaţie de dirijori pregătiţi să combine munca lor artistică fără compromisuri cu o pasiune pentru comunicare şi incluziune.


Opera în concert "Leonora", o poveste despre iubire, sacrificiu personal şi eroism semnată de L.v. Beethoven încheie cea de-a 14-a zi a Festivalului, în seria Concertelor de la miezul nopţii. Pe scena Ateneului Român, de la ora 22:30, va evolua Orchestra Barocă din Freiburg şi Corul Zürcher Sing-Akademie. Dirijor: René Jacobs, Anne Katharina Schreiber - concertmaestru, Florian Helgath - dirijorul corului. În distribuţie: baritonul Torben Jürgens (Don Fernando, ministrul regelui), basul Johannes Weisser (Don Pizarro, guvernatorul închisorii), tenorul Joshua Ellicott (Florestan, un prizonier), soprana Birgitte Christensen (Leonora), basul Christian Immler (Rocco, temnicer), soprana Robin Johannsen (Marzelline), tenorul Nikolaus Pfannkuch (Jaquino, asistentul lui Rocco).

Orchestra Barocă din Freiburg a fost fondată în 1987, asumându-şi ca misiune "să însufleţească lumea muzicii baroce cu sunete noi". Pe lângă muzica barocă, orchestra interpretează lucrări de compozitori precum Beethoven, Schubert şi Weber şi muzică contemporană. Orchestra este formată din 27 de muzicieni parteneri şi susţine multe dintre concertele sale cu dirijori invitaţi, precum Ivor Bolton, René Jacobs, Philippe Herreweghe, Pablo Heras-Casado şi Trevor Pinnock.

Corul elveţian Zürcher Sing-Akademie este renumit pentru versatilitatea şi flexibilitatea sa, performând la cel mai înalt nivel atât în formule camerale, cât şi simfonice. Acesta colaborează cu numeroase orchestre şi are un repertoriu simfonic extins. Totodată susţine frecvent programe a cappella şi joacă un rol important în promovarea compozitorilor elveţieni. Dezvoltarea continuă a peisajului coral este esenţială pentru etosul său; în acest scop, Zürcher Sing-Akademie comandă frecvent noi lucrări şi a prezentat numeroase spectacole de premieră. Florian Helgath este dirijor şi director artistic al Zürcher Sing-Akademie din 2017.

Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus