Povestea unui spectacol - De fapt eram Eu la Undercloud, 2019

Eram pe balcon la ziua unui prieten, stăteam la o ţigară cu Denisse. Îmi povestea despre un program de rezidenţe la MNAC la care ar vrea să aplice... m-a-ntrebat dacă nu vreau să particip şi eu în proiectul ei. Au urmat nişte schimburi de mailuri, nişte şedinţe pe skype în care mi-a prezentat ideile, şi pân-la urmă... m-am băgat. Am devenit "artist asociat". Aveam şi un fel de simpatie aparte pentru Denisse, un fling chiar, deci ideea de a petrece o lună la Bucureşti, lucrând cu ea, mi se părea mişto; dar nu despre asta e vorba, şi oricum asta e doar versiunea mea de poveste.

Când am început să lucrăm pe bune la proiect era final de vară. 2018. Era perioada de campanie pentru referendumul pentru familia tradiţională. Eu şi familia mea aveam un grup pe whatsapp, numit (cum altfel) "noi"... Ei, pe grupul ăsta de whatsapp, ai mei distribuiau tot felul de materiale pro-referendum şi anti-lgbt... eu fac parte din comunitatea lgbt, iar pentru mine, avalanşa aia de materiale distribuite de ai mei, între noi, în condiţiile în care şi eu eram în grup, a fost copleşitoare. M-a redus la tăcere.

Cam ăsta e în mare contextul în care s-a produs spectacolul şi contextul în care eu, personal, am fost curioasă de sensul lui, aşa cum mi-l prezentase Denisse, care începuse deja de ceva vreme să facă documentarea pentru spectacol, vorbind cu persoane trans. Cu alte cuvinte cu persoane care au ales să îşi schimbe drastic trăsăturile fizice. Pornind de aici, cele 2 mari teme ale spectacolului erau cea a aparenţei şi cea a nevoii de certitudine atunci când percepem o persoană... a etichetării, a verdictului. Voiam să înţelegem (şi apoi să găsim formule performative care să traducă această înţelegere) cât din ceea ce vedem este construit de societate, educaţie, sistem politic, luptă pentru putere sau neajunsuri personale; şi cât de mult ajută etichetarea pentru confortul nostru emoţional, dar şi în ce măsură îl limitează pe cel pe care îl etichetăm.

Nu mai detaliez exact cum a decurs lucrul la spectacol. A fost cu dileme, cu întârzieri, cu blocaje, cu râsete, cu panici, cu muncă mai serioasă şi mai neserioasă - ca la orice spectacol. Cel mai bine e să dau un citat dintr-o discuţie cu Mihaela Biolan, socioloagă, pe care am intervievat-o la un moment dat pentru acest spectacol şi care rezumă ceva din intenţia noastră cu el: "Să ai o persoană etichetată într-un grup este extrem de util. Pentru că e fantastic pentru coeziunea grupului. Ai un duşman comun, ai un membru pe care să-l dispreţuieşti în comun, te simţi automat mai demn de respect, ai o stimă de sine crescută, pentru ca celălalt ţi-e inferior. «Aşa e el. Aşa merită». Deci eticheta foloseşte foarte tare celor aflaţi în poziţie de putere. De când există istorie scrisă, să ştii. Întotdeauna cel din afara grupului primeşte o etichetă care să-l definească drept om sau neom. De ce? Ca să poţi să-l omori, să poţi să-l furi, să poţi să-l violezi. Dacă el este privit ca om nu poţi să-i faci toate chestiile astea. E un moment în care spui «oamenii din tribul meu sunt oameni şi cu ei mă port frumos, şi în cadrul tribului avem moralitate, nu ne furăm între noi şi nu ne batem, dar celălalt, celălalt nu-i om. Pe ăla poţi să-l omori şi să-i iei femeia.» Şi asta funcţionează până la naţionalismul de astăzi. Duşmanul primeşte nişte etichete care să-l definească drept subuman. La antisemitism se vede clar. La rasism se vede clar cum funcţionează chestia asta. Ca să-ţi fie uşor să menţii un sistem de putere agresiv care-l oprimă pe celălalt, îl defineşti pe celălalt ca meritând oprimarea."

De fapt eram Eu
Texte: Matei Lucaci-Grünberg, Denisse Moise, Lucia Mărneanu
Muzică: Alexei Ţurcan [Tomma Alistar] / Montaj video: Radu Bogdan
Creatoare: Lucia Mărneanu şi Denisse Moise
Performer: Denisse Moise
Curatoriat de Ioana Păun / Foto: Răzvan Leucea / Produs de Biatrice Cozmolici / Tehnic: Alexandru Maxim / Grafică: Maria Drăghici
Producţie: Programul de Arte Performative MNAC şi AFCN / Durată: 50 min

Spune-mi ce vezi ca să ştiu cine sunt.

Lucia Mărneanu şi Denisse Moise au construit un performance în care apar cinci oameni diferiţi. Cu cinci vise asemănătoare. Iar publicul este invitat să îi clasifice. În contextul unei documentări cu persoane care au ales să îşi schimbe drastic trăsăturile fizice şi a unor observaţii in situ despre judecăţi sociale, cele două artiste vor să provoace raportarea la celălalt. Artistele se joacă cu obiceiurile minţii de a pune verdicte şi apropie oamenii dincolo de aceste obiceiuri. Prezentat într-un context politic de învrăjbire socială, performance-ul celor două artiste vine ca o acţiune culturală de activare a capacităţii umane de a înţelege şi a respecta.

"Avem în lume atât de multă informaţie şi experienţă la dispoziţia noastră încât, dacă nu găsim o cale de a o diviza în grupe, ne vom trezi într-un labirint dezordonat. Creierul trebuie să dea un sens lumii care-l înconjoară. În zilele de azi, procesul de a eticheta rapid lucrurile ne întârzie abilitatea de a înţelege. Categoriile sunt greşite. Toate formele de etichetare astăzi sunt făcute prematur. Pentru a ne repara greşeala, ar fi mai bine să apreciem lucrurile în baza a ceea ce sunt cu adevărat. Să o luăm de la început." (Laurie Cookson, Our Wild Niche)

Acest program nu este recomandat persoanelor care nu s-au născut încă.
A nu se lăsa la îndemâna nimănui.
Produs în MNAC.

Spectacolul De fapt eram Eu va fi prezentat sîmbătă, 24 august 2019, la ora 19:00, în cadrul Festivalului Undercloud, 2019, la Muzeul Ţăranului Român.