A fost, mai întâi, Jurnal de România. Sfântu Gheorghe. La Teatrul Andrei Mureșanu. Premiera: septembrie 2016. A urmat, Jurnal de România. Constanța. La Teatrul de Stat. Prima reprezentație: martie 2017. Al treilea episod: Jurnal de România. Timișoara. La Teatrul German de Stat. Premiera: octombrie 2018.
Se pregătește, pentru începutul lui 2020, Jurnal de România. 1989. La TNB. Cu Victor Rebengiuc, Oana Pellea, Ion Caramitru, Florentina Țilea, Daniel Badale. La nivel de proiect, Jurnal de România. Feminism.
Înapoi la Jurnal de România. Timișoara. Șase actrițe ale Teatrului German de Stat: Ida Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Ioana Iacob, Daniela Török, Olga Török și Silvia Török. Șase monoloage, în versiune singură pe scenă, și un epilog ce le reunește pe protagoniste.
Șase discursuri pornind de la biografiile actrițelor (dramaturgia: Andrea Wolfer), rostite la un microfon fără fir, în timp ce, pe imensul perete din spate, rulează fotografii și proiecții video: actrițele la diverse vârste, orașul, cartierele, blocurile, străzile, fabricile, rock-ul, punk-ul, underground-ul, clădirile, vinilurile, celebritățile, anonimii, bișnițarii, evenimentele majore ale urbei, embargo-ul, UE, evenimentele majore ale oamenilor săi, emigrația, imigrația, minoritățile, majoritatea, cuvinte, afișe, caricaturi, colaje, desene. Revoluția. Mai ales, ea, revoluția.
Șase povești desenând conturul multi-cultural și multi-etnic al orașului, dar și biografiile a șase femei trăind în România comunistă și în România de după acel decembrie 1989 pornit de Timișoara. Șase mărturisiri despre fragilitate, forță, discriminare, integrare, despre drame personale, despre vise, amăgiri, vârste. Șase ipostaze ale feminității mature într-o țară și o epocă ce încă mai au de înțeles ce va să zică egalitatea de gen și de șanse.
Fraze scurte, voci limpezi, ton (cel mai adesea) neutru. Umor, nostalgie, comentariu social, comentariu politic, destăinuiri ultra-personale. Muzică, vorbe, tăcere. Imagini în mișcare, fotografii, cuvinte. Memorie împotriva uitării. Destin personal ca parte firească din istoria unui oraș. Exercițiu de investigare critic-emoțională a rădăcinilor într-o epocă a ro-mobilității intens-centrifugale.
Alături de Timișoara. Capăt de linie al lui Peca Ștefan, lansat de Naționalul bănățean la doar două luni distanță (premieră: decembrie 2018), Jurnal de România. Timișoara formează un cuplu spectaculos și exotic. Când toată lumea pleacă, Carmen Lidia Vidu și Peca Ștefan povestesc cu / despre cei care rămân. Când toată lumea ignoră, ironizează sau se pregătește să bifeze festivisme găunoase, Vidu și Peca revizitează revoluția prin ochii celor care atunci au ieșit și au strigat. Când regula e mai degrabă uitarea sau lipsa dorinței de a cunoaște, cei doi mixează marea si micile istorii cu inteligența, talentul, umorul și non-fuga de subiecte etern-atent ascunse pe sub preș caracteristice artiștilor care au ceva de spus și mijloace să o facă. Până să fie capitală culturală europeană în 2021, Timișoara este, în 2019, capitala națională a auto-reflexivității și recuperării memoriei recente.