M-am bucurat extrem de mult că "unteatru" a fost deschis la propunerea mea, mi-a oferit spaţiul lui şi mi-a acordat suficient timp pentru procesul meu de lucru, astfel încât am avut la dispoziţie o perioadă mai generoasă în care să caut, să găsesc, să abandonez, să găsesc altceva. Aşadar, a fost pentru prima dată când planurile mele iniţiale erau doar sub formă de idei şi nu am mai pornit cu o schemă foarte detaliată, aşa cum obişnuiam să fac cu alte ocazii. Faptul că nu am avut "tradiţionala" presiune, caracteristică teatrului de stat, a făcut ca procesul de lucru să semene mai mult cu un laborator personal în care ajungeam, îmi pregăteam spaţiul, mă încălzeam ca să capăt dispoziţia necesară, construiam până oboseam, îmi strângeam lucrurile şi plecam (nu înainte să sting luminile în sală).
Mi-a făcut plăcere să-mi caut costumele prin magazine, mi-a plăcut emoţia cu care mă uitam pe înregistrările cu telefonul la ceea ce lucram: azi mă mulţumeau, mâine mă demoralizau şi tot aşa... Simplul gând că tot ceea ce făceam într-o zi nu era obligatoriu să şi rămână în produsul finit, îmi relaxa imaginaţia. Acest lucru m-a şi încurajat să abordez un alt tip de construcţie, bazându-mă mult mai puţin pe forme fixate matematic. Am încercat să îmbrăţişez acea idee de "aici şi acum" din punct de vedere mental şi, implicit, coregrafic. Dincolo de materialul de mişcare, la nivel de concept, am vrut să-mi exprim reacţia la diversele "voci celebre" care conduc şi modelează societatea de azi. Fie că este vorba despre manipulare politică sau religioasă, am realizat că singurul mod în care îmi pot manifesta părerea despre ele, este unul fizic. Dacă în alte spectacole îmi impuneam în mod raţional să îmbin textul vorbit cu mişcarea, de exemplu, de data aceasta am ales să îmi ascult mai mult instinctul, aşa cum este el, jucăuş, dar neputincios în faţa "marilor probleme" ale lumii.
Cataclisma este o provocare pentru mine, atât mentală, cât şi fizică. Chiar în acest moment, spun asta din perspectiva unei singure reprezentaţii, deci, este prematur să trag concluzii cu privire la modul în care spectacolul este perceput. Cert este că sunt extrem de curioasă şi nerăbdătoare să aflu cum vor fi următoarele experienţe din interiorul lui. Este ca o nouă jucărie cu care abia aştept să mă joc!... Cu seriozitate.
Cataclisma
Concept, coregrafie, ilustraţie muzicală şi interpretare: Andrea Gavriliu
Scenografia: Alexandru Petre / Lumini şi sunet: Paul Drăguş / Foto: Dani Ioniţă
Mulţumiri speciale: Gabi Costin
Producţie unteatru / Durata: 55 minute
*Spectacolul conţine nuditate! Interzis sub 18 ani!
Cataclisma este un solo coregrafic care prezintă un corp (feminin) bombardat cu informaţie. Informaţia îl manipulează, îl revoltă, îi face rău, dar, n-are ce face... Din ciclul "ţara arde şi baba se dă cu ruj", acest corp se deformează (la propriu) pe măsură ce ascultă neputincios voci "celebre" care conduc lumea. Informaţia are un ecou în el, însă reacţiile lui nu au niciun folos. Ea nu face decât să se acumuleze în stomacul lui. Spectacolul exemplifică prin corporalitate şi "corporealitate" tranziţia "cronologică" de la omul din apartament / birou / club, la omul din peşteră.
Informaţii despre Andrea Gavriliu şi activitatea sa de coregraf şi performer se pot găsi pe site-ul său oficial: andreagavriliu-format.com
Spectacolul Cataclisma va fi prezentat vineri, 23 august 2019, la ora 20:00, în cadrul Festivalului Undercloud, 2019, la Muzeul Ţăranului Român.