august 2019
Festivalul George Enescu, 2019
De la 150.000 la 500.000, aceasta este creşterea pe care proiectul Oraşul cântă şi-o doreşte pentru publicul dornic de muzică din Bucureşti.

Muzica Festivalului Internaţional George Enescu va depăşi graniţele sălilor de concert prin Programul Naţional Cantus Mundi, care propune în ediţia cu numărul XXIV a Festivalului o extindere a proiectelor muzicale ale acestuia cu peste 250 de noi micro-concerte şi recitaluri, care vor avea loc în parcuri, muzee, centre comerciale şi clădiri de birouri din toate colţurile Bucureştiului, în perioada 31 august - 22 septembrie 2019.

Aproape 2.000 de corişti şi instrumentişti din Programul Naţional Cantus Mundi vor face oraşul să răsune la unison cu Festivalul Internaţional George Enescu, în cadrul proiectului asociat Oraşul cântă. Acesta este un program derulat în premieră, ce va contribui la creşterea conexiunii dintre oraş şi festival şi la extinderea experienţei festivaliere către un public cât mai numeros şi divers.

"Oraşul Cântă va îmbrăca Bucureştiul în muzică pe toată durata Festivalului Internaţional George Enescu, astfel încât experienţa adusă de acesta să poată fi trăită de cât mai mulţi. Este un proiect Cantus Mundi complex şi ambiţios, care se va derula în 30 de puncte din oraş, de la parcuri, la centre comerciale şi muzee, care a implicat sute de ore de organizare, care va pune în mişcare mii de muzicieni, corişti şi instrumentişti, tehnicieni, coordonatori, toţi unindu-şi eforturile pentru a-i conecta pe bucureşteni la ceea ce spunea Enescu: "muzica uneşte". Ne bucurăm că Programul Naţional Cantus Mundi poate contribui astfel la cel mai important eveniment cultural al României - Festivalul Internaţional George Enescu, dăruind publicului frumuseţea muzicii culte şi conectându-i şi pe cei care nu ajung în sălile de spectacol la vibraţia festivalului", a declarat Emil Pantelimon, Managerul Corului Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin".

Evenimentele din programul Oraşul cântă al Cantus Mundi vor consta în spectacole de stradă, concerte în aer liber - corale sau instrumentale şi recitaluri care se vor derula în Bucureşti pe toată durata Festivalului Internaţional George Enescu (31 august - 22 septembrie 2019). Accesul la acestea este liber, iar detaliile privind orele de desfăşurare vor putea fi găsite pe paginile de Facebook ale Cantus Mundi şi Festivalului şi pe pagina web a Festivalului, în secţiunea "Programe Asociate"  (detalii pe pagina https://www.festivalenescu.ro/series/programe-asociate/).

Spaţii de desfăşurare ale evenimentelor din Oraşul cântă:

Parcuri (în intervalul orar estimat 20.00 - 21.30):
Regele Mihai I al României - Herăstrău (31 august - 01 septembrie)
Parcul Circului de Stat (07 - 08 septembrie, 14 - 15 septembrie şi 21-22 septembrie)
Parcul Unirii (31 august - 01 septembrie)
Parcul Tineretului (07 - 08 septembrie, 14 - 15 septembrie şi 21-22 septembrie)
Parcul Sebastian (07 - 08 septembrie şi 14 - 15 septembrie)
Parcul Drumul Taberei - Moghioroş (07 - 08 septembrie şi 14 - 15 septembrie).

Muzee partenere (în intervalul orar estimat 11:00 - 12:30, 17:00 - 19.30 sau 20.00 - 21.30):
Muzeul Naţional "George Enescu" (31 august, 7 septembrie, 14 septembrie, 21 septembrie)
Muzeul Naţional al Ţăranului Român (31 august, 7 septembrie, 14 septembrie, 21 septembrie)
Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" (14 septembrie, 19 septembrie şi 21 septembrie)
Galeria Galateca (14 septembrie, 19 septembrie şi 21 septembrie)
Muzeul Naţional al Literaturii Române (31 august, 7 septembrie, 14 septembrie, 21 septembrie)
Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" (7 - 8 septembrie şi 14 - 15 septembrie).

Centre comerciale (în intervalul orar estimat 12.30 - 13.30):
Promenada (31 august - 1 septembrie, 7-8 septembrie, 14 - 15 septembrie şi 21 - 22 septembrie)
Mega Mall (31 august - 1 septembrie, 7 - 8 septembrie, 14 - 15 septembrie şi 21 - 22 septembrie)
Sun Plaza (31 august - 1 septembrie, 7 - 8 septembrie, 14 - 15 septembrie şi 21 - 22 septembrie).

De asemenea, evenimente Cantus Mundi se vor desfăşura şi în spaţiile de birouri cu sprijinul CBRE România, organizaţie care administrează în Bucureşti 18 clădiri de birouri şi mall-ul Sun Plaza.

Centre de birouri (în intervalul orar estimat 12.00 - 14.00):
Timpuri Noi Square, S-Park, Metroffice, Victoria Business Park, Green Gate, Aviatorilor 8, Floreasca Business Park, Campus 6.1, Globalworth Plaza, Bucharest Tower Center, BOC, Oregon Park, Expo Business Park, Floreasca Park, Globalworth Green Court.


Oraşul cântă este un proiect dezvoltat de Programul Naţional Cantus Mundi prin Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin", ca program asociat Festivalului Internaţional George Enescu 2019. Oraşul Cântă este desfăşurat de Cantus Mundi Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, prin PROEDUS - Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive.

Parteneri media: AgenţiadeCarte.ro, Agerpres, Bookhub, Caţavencii, Ceaşca de cultură, feeder.ro 4arte.ro, Itsy Bitsy FM, Metropotam, platforma Calendarevenimente.ro, Radio România Bucureşti, Raftul cu idei, SENSOTV.RO, Societatea Muzicală, Zile şi Nopţi Bucureşti.

Despre Festivalul Internaţional George Enescu
Ajuns la cea de-a XXIV-a ediţie, Festivalul Internaţional George Enescu se va desfăşura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din Bucureşti, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroşi muzicieni ai lumii, având 50 de naţionalităţi şi vor fi prezentate 84 de concerte şi recitaluri. Ediţia din acest an a festivalului totalizează 34 de prezenţe în premieră în România: 25 de artişti, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida şi nouă dintre cele mai bine cotate orchestre din lume. Ediţia 2019 a Festivalului Enescu îşi aşteaptă publicul la Sala Mare a Palatului, Ateneul Român, Sala Radio şi la Sala Mică a Palatului la concerte şi recitaluri grupate în jurul a şase mari secţiuni: "Mari orchestre ale lumii", "Concertele de la miezul nopţii", "Recitaluri şi concerte camerale", "Muzica secolului XXI", "Mozart Week in Residence" şi "Forumul Internaţional al Compozitorilor". De asemenea, vor avea loc concerte şi evenimente în Piaţa Festivalului, conferinţe, lansări de discuri şi de carte, spectacole extraordinare.
Pentru mai multe detalii: https://www.festivalenescu.ro/

Despre Cantus Mundi
Programul Cantus Mundi Bucureşti (instituit prin Hotărârea nr. 285/ 17.05.2018 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti) se desfăşoară pentru dezvoltarea mişcării corale din Capitală, astfel încât, în perioada următoare, 300 de noi coruri să reunească peste 9.000 de copii şi tineri bucureşteni, motivaţi să fie parte a unei mişcări culturale prestigioase şi incluzive. Cantus Mundi Bucureşti este implementat în cadrul Programului Naţional Cantus Mundi şi se desfăşoară în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin PROEDUS - Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive.
Programul Naţional Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, iniţiat în 2011 de reputatul dirijor Ion Marin şi derulat alături de membri ai Corului Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin". După 8 ani de activitate, Programul Naţional Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.300 de coruri. Peste 45.700 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul ţării, depăşind barierele legate de etnie, condiţie socială şi capacităţi fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societăţii noastre.

Despre CBRE România
CBRE Group, Inc. (NYSE: CBRE), Fortune 500 şi S&P 500 cu sediul central în Los Angeles este cea mai mare companie de servicii comerciale şi investiţii în real estate din lume, pe baza veniturilor din 2018. Compania are peste 90.000 de angajaţi (fără a include afiliaţii), răspunde nevoilor dezvoltatorilor imobiliari şi deserveşte proprietari şi chiriaşi prin intermediul celor peste 480 de birouri (excluzând filialele) din întreaga lume. În România, CBRE este lider al segmentului de comercial real estate şi oferă o gamă extinsă de servicii integrate, inclusiv administrare şi coordonare de tranzacţii şi management de proiecte, servicii de Design and Build, managementul proprietăţii, administrarea investiţiilor, evaluare, închiriere de proprietăţi, consultanţă strategică, vânzări de proprietăţi, servicii ipotecare şi servicii de dezvoltare. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm accesaţi www.cbre.ro.


Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus