Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Die Frau Ohne Schatten / Femeia fără umbră, o discografie - Festivalul Enescu, 2019


septembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dintre operele lui Richard Strauss, Cavalerul Rozelor este cea mai îndrăgită, Elektra şi Salomeea cele mai şocante, Ariadne auf Naxos un omagiu commediei dell'arte şi o satiră la adresa orgoliilor celor care creează un spectacol. Die Frau Ohne Schatten / Femeia fără umbră, probabil cea mai ambiţioasă.

Elementele simboliste şi existenţialiste domină libretul lui Hugo von Hofmannsthal. Împărăteasa, eroina titulară şi fiica unei divinităţi nevăzute, nu poate deveni femeie fecundă până când nu va căpăta umbra. Glasurile copiilor nenăscuţi se aud lamentându-se în primul act şi jubilând la sfârşitul operei.

Compozitorul a dorit să creeze "ultima operă romantică" şi un omagiu Flautului fermecat. Lungimea, cerinţele unei orchestre imense (164 de muzicieni în fosă şi pe scenă) şi a unei distribuţii numeroase au făcut ca Die Frau Ohne Schatten să fie mai rar cântata decât lucrările mai sus amintite.

Cel ce a făcut mult pentru popularizare a fost dirijorul Karl Böhm. De la el s-au păstrat unele documente. Primul dintre acestea datează din 1943, fragmente dintr-un spectacol al operei din Viena, cu Hilde Konetzni în rolul Împărătesei, Torsten Ralf în cel al Împăratului, Elisabeth Höngen întruchipând-o pe Doică, Else Schulz pe Soţia Vopsitorului, Josef Hermann interpretând-ul pe Barak şi cu Herbert Alsen, Emmy Loose sau Alfred Poell în roluri minore.

Tot lui Karl Böhm îi datorăm prima imprimare, în 1955. Un moment istoric: redeschiderea Operei din Viena, distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial, marcată de un festival care a oferit publicului mai multe lucrări printre care şi Die Frau Ohne Schatten. Dirijorul a reuşit cu greu să convingă firma Decca să graveze opera, dar succesul a fost pe cât de neaşteptat, pe atât de meritat. Şi datorită cântăreţilor, cu toate că Elisabeth Höngen (repetând rolul Doicii) şi Christel Goltz (Soţia Vopsitorului) erau deja trecute de apogeul carierei (Höngen în 1943 era splendidă).

Paul Schöffler compune un portret complex al lui Barak. Hans Hopf (Împăratul) se chinuie într-un rol necruţător şi iese uneori cu faţa curată. Leonie Rysanek stabileşte standardul pentru rolul Împărătesei. Eroii înregistrării rămân dirijorul şi minunata Filarmonică din Viena. Din păcate s-au efectuat unele tăieturi în partitură, în special în actul al treilea.

De menţionat că există şi o înregistrare din spectacol cu aproape aceeaşi distribuţie exceptând rolul Vopsitorului (Barak) cântat de Ludwig Weber. Nu am ascultat-o, deci nu pot comenta.


Dintr-un alt spectacol al Operei din Viena, din 1977, provine o altă versiune a lui Karl Böhm. De data aceasta tăieturile sunt mai numeroase, dirijorul aflându-se deja în al nouălea deceniu al vieţii. Tălmăcirea nu are dinamismul celei din 1955 chiar dacă orchestra sună şi mai bine, ajutată desigur de sunetul superior. Leonie Rysanek repetă rolul Împărătesei, iar restul distribuţiei ne oferă posibilitatea de a-i asculta pe Birgit Nilsson (Soţia Vopsitorului), Walter Berry (Barak), James King (Împăratul) şi Ruth Hesse (Doica). Nilsson şi James King se aflau spre sfârşitul carierei, iar Rysanek şi Walter Berry nu mai erau nici ei la prima tinereţe. Nimeni nu dă prea mari semne de oboseală.


Cele mai multe omisiuni, în special în actul al doilea, au fost făcute în două reprezentaţii istorice ale Operei din Viena din 1964 sub bagheta lui Herbert von Karajan, care a semnat şi regia. Istorice deoarece cea din 17 iunie a fost ultima dirijată de Karajan în timpul directoratului la Casa de pe Ring. Din amândouă ne-au parvenit documente sonore, iar distribuţiile nu sunt identice. Jess Thomas (Împăratul) şi Grace Hoffman (Doica) apar în ambele seri, dar Barak este întruchipat de Walter Berry pe 11 iunie şi de Otto Wiener pe 17 iunie, Soţia Vopsitorului de Christa Ludwig (singura oară când a cântat rolul la Viena!) şi, respectiv Gladys Kuchta, iar Împărăteasa de Leonie Rysanek (11 iunie) şi Gundula Janowitz (17 iunie). Roluri minore interpretate de Fritz Wunderlich (pe 11 iunie) şi Lucia Popp într-una din puţinele colaborări ale sopranei slovace cu Herbert von Karajan; mai există o Elektra de la Festivalul de la Salzburg din 1964. Evident, o distribuţie superioară pe 11 iunie; de fapt, cea mai bună din toate imprimările. Sunetul, din nefericire surprinzător de slab. Şi mai neaşteptată execuţia orchestrală mediocră, cea mai lipsită de vlagă de la von Karajan, care are totuşi unele idei interesante.

Următoarea înregistrare provine din nou din spectacol, de la München. Teatrul Naţional, distrus în timpul celui de-al doilea război mondial, este reclădit şi inaugurat pe 21 noiembrie 1963 cu opera Die Frau Ohne Schatten sub bagheta lui Joseph Keilberth. O versiune magnifică. Keilberth nu are nervul lui Karl Böhm. Are în schimb solemnitate şi ştie să scoată în evidenţă detaliile masivului aparat orchestral fără a acoperi vocile. Şi ce voci! Jess Thomas (Împăratul), Ingrid Bjoner (Împărăteasa), Martha Mödl (Doica), Dietrich Fischer-Dieskau (Barak), Inge Borkh (Soţia Vopsitorului), Hans Hotter (Mesagerul), Brigitte Fassbaender (unul din copiii nenăscuţi), toţi cântă eroic; doar Mödl, aflată spre sfârşitul carierei, are un vibrato neplăcut. Din nou s-au efectuat tăieturi în partitură, multe din ele în scenele doicii.


Melomanii au trebuit să aştepte până în 1987 pentru o imprimare completă. I-o datorăm lui Wolfgang Sawallisch, care conduce cu bun simţ al proporţiilor şi cu fluiditate, lucru greu de obţinut în studiou. Tensiunea nu scade pe decursul celor 190 de minute. Îi lipseşte însă sclipirea şi inspiraţia, dar nu este neglijent sau plicticos. Disciplinata orchestră a Radiodifuziunii Bavareze nu se poate compara cu Filarmonica din Viena.

Din păcate distribuţia lasă întrucâtva de dorit. Numai Cheryl Studer (Împărăteasa) şi Hanna Schwarz (Doica) satisfac. Schwarz de fapt reuşeşte unul din cele mai bune portrete ale personajului, dar culoarea vocii este cam opacă. Totuşi, o artistă inteligentă. Cu Alfred Muff (Barak), reversul medaliei: o voce nu neplăcută, o tălmăcire indiferentă. René Kollo face cu greu faţă dificilului rol al Împăratului, dar îl biruieşte în ciuda unor inconsecvenţe. Cel mai mult dezamăgeşte Ute Vinzing (Soţia Vopsitorului), şovăielnică.


Sir Georg Solti a gravat şi el Die Frau Ohne Schatten fără incizii. Sesiunile s-au desfăşurat pe decursul a doi ani, între 1989-1991, şi se simte. Vorbeam despre fluiditatea lui Sawallisch. Acest lucru îi lipseşte lui Solti, discursul părând fragmentat. Păcat, deoarece în spectacol maestrul a realizat lecturi cursive. Solti are totuşi la dispoziţie magnifica Filarmonică din Viena, cu toate că sunetul de la Wiener Konzerthaus Großer Saal nu are căldura celui de la Sofiensaal din înregistrările de odinioară.

Distribuţia, superioară celei lui Sawallisch exceptând-o pe Doică, unde Reinhild Runkel nu pătrunde în rol aşa cum o face Hanna Schwarz. Unii comentatori au spus că nici Plácido Domingo (Împăratul), nici José van Dam (Barak) nu au tipul de voci cerute de muzica lui Strauss; argumentul ar avea ceva merit în cazul lui Domingo. Nu sunt de acord în ceea ce-l priveşte pe van Dam, ce aduce o nesperată demnitate personajului. Domingo dă dovadă de aceeaşi inteligenţă şi muzicalitate cu care ne-a obişnuit. A gândit bine rolul - singurul important din creaţia lui Strauss din repertoriul artistului[i]. În general nu are probleme cu tessitura. Convinge în pasajele meditative ca de exemplu monologul din scena a doua al actului secund. În general însă, timbrul baritonal amplifică structura deja densă a muzicii. Nu există astfel de probleme pentru Hildegard Behrens (Soţia Vopsitorului), deşi Júlia Várady (Împărăteasa) ezită pe alocuri.


Trecem la Dresda, la spectacolele din 1996 de la Semperoper, pentru o nouă înregistrare. O orchestră superbă, celebra Staatskapelle, este condusă de Giuseppe Sinopoli cu acea definitorie claritate a aparatului sonor; păcat de inciziile efectuate. Dintre cântăreţi, îl remarcăm în primul rând pe Ben Heppner, probabil cel mai bun exponent al Împăratului. Regretabil, interpretând astfel de roluri grele, glasul tenorului canadian a intrat rapid în declin. Ascultaţi-l aici în toată splendoarea. Deborah Voigt stăpâneşte rolul Împărătesei. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre Franz Grundheber (Barak); nu şi despre Sabine Haas (Soţia Vopsitorului). Hanna Schwarz (Doica), cu plusurile şi minusurile ca în lectura lui Sawallisch.


O ultimă imprimare a partiturii complete a avut loc în 2014, la reprezentaţiile operei din Frankfurt sub bagheta lui Sebastian Weigle. Nici distribuţia, nici execuţia orchestrală nu se ridică la nivelul celor mai mari versiuni din trecut, dar există o surprinzătoare omogenitate a calităţii interpretative. Cântăreţi convingători în ansamblu, formând o echipă închegată. Weigle dozează bine discursul muzical. Frumoasă surpriză.

Distribuţia: Tamara Wilson (Împărăteasa), Burkhard Fritz (Împăratul), Terje Stensvold (Barak), Sabine Hogrefe (Soţia Vopsitorului), Tanja Ariane Baumgartner (Doica).


Ar mai fi de adăugat două înregistrări istorice, din spectacol, disponibile doar în mega-seturi de CD-uri. Prima, din sezonul inaugural de la Lincoln Center al operei Metropolitan din New York. Karl Böhm se află din nou la pupitru, distribuţia fiind: Leonie Rysanek (Împărăteasa), James King (Împăratul), Walter Berry (Barak), Christa Ludwig (Soţia Vopsitorului), Irene Dalis (Doica). Cealaltă, dintr-un set dedicat sopranei Birgit Nilsson. Wolfgang Sawallisch conduce corul şi orchestra operei din München şi artiştii: Ingrid Bjoner (Împărăteasa), James King (Împăratul), Astrid Varnay (Doica), Dietrich Fischer-Dieskau (Barak) şi, desigur, Birgit Nilsson (Soţia Vopsitorului). Ambele versiuni merită a fi cunoscute în ciuda decupajelor, şi nu numai pentru că oferă unica posibilitate de a le asculta pe Irene Dalis şi respectiv Astrid Varnay în rolul Doicii.

De nepierdut trei fragmente dintr-o reprezentaţie a operei din Viena din 1933 sub bagheta lui Clemens Krauss, cu Franz Völker (Împăratul), Viorica Ursuleac (Împărăteasa) şi Gertrude Rünger (Doica). Mult mi-aş dori o înregistrare completă a lui Krauss! El a condus Die Frau Ohne Schatten între anii 1931-1934 la Viena, în 1932 şi 1933 la Salzburg, şi în 1939 la München, fără tăieturi. Se pare că segmentele de mai sus au fost singurele care au supravieţuit.

Există şi un număr de înregistrări video. Ele ar necesita alt articol.

Recomandări finale? Desigur, una din versiunile integrale trebuie să fie prioritară. Sper ca am descris corect plusurile şi minusurile fiecăreia. Pus să aleg, aş opta pentru Solti datorită Filarmonicii din Viena. Apoi interpretările lui Karl Böhm, preferabil cea din 1955, şi Joseph Keilberth mi se par esenţiale.

La Festivalul Enescu 2019, Die Frau Ohne Schatten / Femeia fără umbră va fi prezentată pe 4 septembrie 2019, ora 19.30, în interpretarea Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin, dirijor: Vladimir Jurowski.


[i] Plácido Domingo a mai gravat rolul Cântăreţului Italian din Cavalerul Rozelor sub bagheta lui Leonard Bernstein. Nu a cântat nici unul din rolurile lui Strauss pe scenă, doar în studiou.

Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2019


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de George Andrei


Alte articole

 Camerata Salzburg în Festivalul International Enescu, 2019, Marcel Frandeş
 De la liric la sarcastic-Vadim Repin în Concertul de Dmitri Şostakovici - Enescu, 2019, Marcel Frandeş
 Un spectator pregătit face cât doi - A douăzeci şi treia zi a Festivalului Enescu, 2019, Redacţia LiterNet
 Un spectator pregătit face cât doi - A douăzeci şi doua zi a Festivalului Enescu, 2019, Redacţia LiterNet
 Marion, pe rugul efemer al scenei - Enescu, 2019, Doina Giurgiu
 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer