Al doilea concert simfonic al Orchestrei Berliner Philharmoniker, dirijat de Kirill Petrenko, din cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, a avut loc la 1 septembrie 2019, la Sala Palatului, oferind numerosului public un program cuprinzând Concertul pentru vioară şi orchestră op. 36 de Arnold Schoenberg, solistă Patricia Kopacinskaia şi Simfonia nr. 5 în mi minor, op. 64 de Piotr Ilici Ceaikovski.
Surprinzătoare şi incitantă această alăturare de limbaje atât de diferite stilistic: romantism şi expresionism. Ceea ce a făcut însă ca seara muzicală să fie unitară artistic a fost calitatea excepţională a interpretării acestor lucrări.
Compozitorul austriac Arnold Schoenberg este inventatorul dodecafonismului ca metodă de compoziţie, metodă pe care a aplicat-o pentru prima dată în lucrarea Fünf Klavierstücke (Cinci piese pentru pian) op. 23, compusă în anul 1923. Compozitorul era atras de pictura expresionistă, îl admira pe Vasili Kandinski şi pe Franz Marc, astfel că a aderat la estetica grupului Der Blauer Reiter (Călăreţul albastru).
Arndold Schoenberg s-a refugiat în SUA, în 1933, iar Concertul său de vioară op. 36 a fost creat în 1936. Prima audiţie a avut loc la 6 decembrie 1940, cu Orchestra din Philadelphia, dirijată de Leopold Stokowski, avându-l ca solist pe violonistul Louis Krasber [1].
Însuşi compozitorul spunea despre această lucrare a sa, "că violonistul care se încumetă să atace acest concert ar avea nevoie de şase degete la mâna stângă ca să îl cânte confortabil" [2]. Printre violoniştii care au cântat acest foarte dificil concert se numără: francezul Pierre Amoyal, germanul Christian Tetzlaff şi americana Hilary Hahn.
Solista concertului din 1 septembrie 2019, de la Sala palatului din Bucureşti, violonista Patricia Kopacinskaia, originară din Republica Moldova, declara într-un interviu [3], că a fost solicitată de către dirijorul Kirill Petrenko, să cânte acest concert de Arnold Schonberg, alături de Berliner Philharmoniker, la Bucureşti, în cadrul Festivalului George Enescu. De altfel, în repertoriul violonistei se găsesc numeroase lucrări din muzica actuală, în special opusuri compuse de reprezentanţii Celei de a doua Şcoli Vieneze (Alban Berg, Anton Webern, Arnold Schoenberg), precum şi ale lui György Kurtag, Galina Ustvolskaia. Patricia Kopacinskaia a interpretat în primă audiţie concertele de Jürg Wyttenbach şi Fazil Say, iar Johanna Doderer, Otto Matthäus, Zykan i-au dedicat concerte.
Patricia Kopacinskaia este prezentă pe scenă la numeroase festivaluri europene: festivalul de muzică de cameră de la Kuhmo, Lucerne Festival, Ludwigsburger Schlossfestspiele, festivalul Lockenhaus, festivalul Yehudi Menuhin din Gstaad, Festival de Radio France et Montpellier, Salzburger Festspiele, festivalul Styriarte, Wiener Festwochen şi Zürcher Theaterspektakel.
A studiat vioara şi compoziţia la Universität für Musik und darstellende Kunst, Wien şi a câştigat mai multe competiţii internaţionale, printre care Premiul I la Concursul Henryk Szeryng, din Mexic, în anul 2000.
În dificilul Concert op. 36 de Arnold Schoenberg, Patricia Kopacinskaia a transmis publicului o uriaşă energie datorată voinţei sale interpretative şi unei inteligenţe muzicale de excepţie. Se putea simţi o anume dorinţă de libertate. Paradoxal, ea cântă parcă mai degrabă din inimă decât folosindu-şi cerebralitatea. Din vioara ei, sunetele creatoare de imagini se degajă de parcă ar fi scrise sub formă de idei, chiar acum, în timp ce interpretează. Ascultând-o percepi o personalitate puternică, dornică de dialog artistic. Riscă pur şi simplu, fără a se gândi la perfecţiunea tehnică şi totuşi, cântă impecabil. Este o spontaneitate venită din talent, mult talent muzical.
Limbajul dodecafonic (utilizând cele douăsprezece semitonuri ale gamei cromatice) este folosit alături de o formă neoclasică, cu o structură tematică, mimând o melodie tonală. Prima parte a concertului, Poco allegro-Vivace, este construită ca o macrostructură tripartită care concluzionează cu o Cadenţă urmată de Codă.
Patricia Kopacinskaia executa pasaje extrem de dificile în duble coarde, cu salturi uriaşe din registrul grav în cel supra-acut, peste corzile viorii, folosind cu mare energie întreaga suprafaţă a arcuşului, generând diferite culori, unele mergând la limita sonorităţii muzicale, efecte timbrale de flageolete. Interesant sunau combinaţiile acestora cu sunetele percuţiei. Nonconformismului lui Schoenberg din domeniul limbajului i se suprapunea cel din sfera violonisticii. Discontinuităţi, salturi intervalice consecutive chinuitoare, cântat apoziţional, fragmentări prin pauze scurte, efort continuu al emisiei cu intensitate maximă, utilizarea modalităţilor derivate ale trăsăturii de arcuş (ricoché, spiccato, bariolaje), combinaţii asimetrice de legături, şi un tempo alert cu pasaje cuprinzând formule ritmice cu diviziuni excepţionale - toate măiestrit executate.
În Andante grazioso atmosfera s-a schimbat, însă disonanţele persistau. Admiram calitatea emisiei. (Kopacinskaia cântă pe o vioară Giovanni Francesco Pressenda, din anul 1834). În Finalul Allegro, un rondo se dezvolta treptat către un veritabil marş. Apărea şi o a doua Cadenţă solistică, înainte de încheierea părţii, care consolida ideea de travaliu ciclic al acestei muzici.
La cererea publicului, Patricia Kopacinskaia a cântat un duet de viori, compus de Gyorgy Ligeti şi interpretat de violonistul Laurenţiu Dincă, singurul român membru al acestei prestigioase orchestre. Întreaga asistenţă l-a aplaudat la împlinirea a 30 de ani de activitate artistică. Balada şi Jocul, piesele interpretate de Patricia şi Laurenţiu au adus teme din folclorul românesc, melodiile şi ritmurile entuziasmând auditoriul. Acompaniamentul de corni a sporit autenticitatea acestor miniaturi cântate la bis.
Orchestra Berliner Philharmoniker, dirijată de Kirill Petrenko a acompaniat la superlativ solista. Sesizam mimetismul timbral realizat de pizzicato-ul instrumentelor cu coarde la staccatura instrumentelor de suflat din lemn. Sunt detalii ce alcătuiesc calitatea extraordinară a unui ansamblu simfonic, aflat pe primul loc în topul ansamblurilor clasice ale lumii.
În a doua parte a concertului Orchestrei Berliner Philharmoniker, publicul a ascultat Simfonia nr. 5 în mi minor, op. 64 de Piotr Ilici Ceaikovski. Dirijorul Kirill Petrenko a creat o variantă interpretativă senzaţională a acestei simfonii romantice atât de cunoscute. Desigur, artiştii ce alcătuiesc această orchestră de elită a lumii, s-au întrecut pe sine. Fiecare intervenţie a suflătorilor era ceva incredibil de frumos timbrată. Orice idee muzicală era prezentată calitativ, precum o partitură dintr-un concert solistic pentru acel instrument. Iar întregul aparat simfonic topea sunetele. Frazarea elegantă indusă de dirijor conferea vitalitate şi autenticitate acestei muzici, compuse în 1855 de P.I. Ceaikovski.
Ascultam şi mă agăţam de fiecare moment, frază, solo! Aş fi vrut să opresc timpul în loc! Atât de frumos era ceea ce auzeam. Curgea muzica imaculat. Era acolo pe rând, eroism, tandreţe, dans, mister, iubire, meditaţie şi câte alte sentimente. Valsul, din partea a treia, Allegro moderato, cu acea temă aducând sub aspect ritmic elemente de hemiolă, apoi temele prezentate iniţial de vioara primă, cu elan şi graţie, mai pe urmă, succesiv, de către oboi şi fagot, mereu cu gingăşie sonoră - toate deveneau un câmp acustic înveşmântat în roua armoniei.
Aplauzele îndelungi şi ovaţiile, alături de buchetele florale au răsplătit pe artişti. Încă o seară de muzică de mare festival!
NOTE
[1] Premiera europeană a Concertului de vioară, op. 36 de A. Schoenberg a avut loc la 6 septembrie 1948, la Teatro La Fenice din Veneţia, în cadrul Festivalului International de muzică contemporană, cu Orchestra Simfonică din Roma, dirijată de Arthur Rodzinski, solist fiind violonistul Arrigo Pelliccia.
[2] Sârbu, Ion: Vioara şi maeştrii ei, de la origini până azi, editura Info Team, Bucureşti, 2000, pag. 257.
[3] Interviul a fost realizat de Sorina Bobeico, postat pe site-ul Radio România Muzical, la data de 30 august 2019 - romania-muzical.ro
Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..