Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Berliner Philarmoniker ziua 2: Triumful sentimentului, sau când lumile muzicale se inversează - Enescu, 2019


septembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Timp de doi ani, fanii români ai Patriciei Kopatchinskaja s-au hrănit cu amintirile fabulosului concert de Ligeti şi a recitalului de la Sala Mică a Palatului din finalul Festivalului George Enescu 2017. Aşteptarea a fost lungă şi promisiunea revederii tulburătoare: premiera în festival a Concertului pentru vioară op. 36 de Arnold Schönberg, lucrare de maturitate a compozitorului austriac, greu de tradus nu doar pentru melomanul obişnuit, ci chiar pentru profesioniştii muzicii. Şi nu oricum, ci în compania orchestrei Filarmonicii din Berlin, dirijată de Kiril Petrenko, aflat în plin proces de armonizare cu instituţia muzicală germană.

Pe Patricia o caracterizează îndrăzneala. Lipsa ei de prejudecăţi o face să abordeze cu o căldură uluitoare cele mai criptice sonorităţi, cărora le imprimă o viaţă proprie şi creează astfel o vrajă la care nimeni nu poate rămâne indiferent. La fel s-a întâmplat şi în seara de 1 septembrie 2019 la Sala Palatului, când, per total, am avut senzaţia că asist la o schimbare fundamentală de roluri şi paradigme în interpretare.

La fel cum iniţialele celor doi protagonişti sunt inversate, PK şi KP, aşa au fost şi momentele lor în compania Filarmonicii berlineze. Severul concert de Arnold Schönberg, de o virtuozitate extremă, inumană, a fost îmblânzit de Patricia cu o pasiune covârşitoare. Această muzică, ce nu îţi lasă repere pentru memorie (serialismul per se reprezintă anularea memoriei) poate fi asimilată poate prin mici indicii ritmice, motivice şi desigur prin direcţia sentimentală imprimată de solist. Patricia a fost concertul! Indiferent de nivelul de disponibilitate al auditoriului, a fost imposibil să nu te laşi captivat de implicarea violonistei, care a dialogat fenomenal cu orchestra, ascultând şi continuând fiecare intervenţie a acesteia, sublimând virtuozitatea într-o conducere afectivă extremă a fiecărei idei de care te puteai lipi ca receptor. Felul în care muzicienii din orchestră i-au răspuns a fost de asemenea magistral, creând pentru publicul bucureştean un nivel al redării acestei muzici imposibil de egalat.


Toată numai simţire pură a fost şi alegerea bisului, Baladă şi Joc de Ligeti, unde Patricia Kopatchinskaja a avut un dublu rol: de a sublinia ideea de "împreună cu orchestra" şi de a îl omagia pe Laurenţiu Dincă, singurul român din orchestră care şi-a încheiat cariera chiar în oraşul unde a studiat şi descoperit muzica. Multă emoţie în interpretare, câteva lacrimi pe furiş în sală şi o stare de plutire generală au încheiat prima parte a concertului.

În partea a doua ar fi urmat, teoretic, 50 de minute de relaxare romantică, în compania Simfoniei a cincea de P.I. Ceaikovski. Toate aşteptările au fost depăşite şi înşelate totodată. Sunetul acestor instrumentişti este deasupra oricăror superlative sau hiperbole. Iar Kiril Petrenko este dirijorul care să sublinieze magnetismul lor, prin reliefarea fiecărui solist, fiecărei partide, fiecărei linii secundare care îi pune în valoare. Toată lumea va menţiona solo-ul de corn din partea a doua, iar eu nu voi fi excepţia de la regulă. Sala Palatului a părut să îşi piardă contururile în acel moment, de o fineţe nepământeană. De altfel, aceste intervenţii solistice la suflători au redat dulceaţa unei muzici care, altfel, a fost condusă cu rigoare teutonică, militară, mai rece chiar decât concertul de Schönberg... Kiril Petrenko pare încă, în colaborarea cu această orchestră, în căutarea unui stil care să îl ducă dincolo de fenomenala sa ştiinţă muzicală. Personal, mi-a lipsit nu romantismul exacerbat al unor interpretări, ci acea linie mare care transcende eroismul vizibil al acestei monumentale compoziţii şi o transfigurează liric în acea zonă de plutire fundamentală. A compensat cu o energie ieşită din comun care a animat publicul aflat în seara 1.09.2019 în Sala Palatului şi ne-a lăsat pe toţi până târziu în noapte rememorând clipe specifice din acest concert reper pentru cum arată o orchestră de cel mai înalt nivel. Şi dorindu-ne să îi auzim într-o sală adevărată...

(Sabina Ulubeanu este compozitoare)

Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2019


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Sabina Ulubeanu


Alte articole

 Camerata Salzburg în Festivalul International Enescu, 2019, Marcel Frandeş
 De la liric la sarcastic-Vadim Repin în Concertul de Dmitri Şostakovici - Enescu, 2019, Marcel Frandeş
 Un spectator pregătit face cât doi - A douăzeci şi treia zi a Festivalului Enescu, 2019, Redacţia LiterNet
 Un spectator pregătit face cât doi - A douăzeci şi doua zi a Festivalului Enescu, 2019, Redacţia LiterNet
 Marion, pe rugul efemer al scenei - Enescu, 2019, Doina Giurgiu
 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer