Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

London Symphony Orchestra şi pianistul Denis Matsuev, în concertul nr. 2 de Prokofiev - Enescu, 2019


septembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

În ciclul Mari orchestra ale lumii, din cadrul Festivalului Internaţional George Enescu din Bucureşti, la 2 septembrie 2019, London Symphony Orchestra, dirijată de Gianandrea Noseda a prezentat un program cuprinzând trei lucrări ale titanilor şcolii ruse de compoziţie: Nikolai Rimski-Korsakov - Preludiul operei «Oraşul invizibil Kitej», Serghei Prokofiev - Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în sol minor, op. 16, solist Denis Matsuev şi Dmitri Şostakovici - Simfonia a VI-a în si minor, op. 54.
 
Concertul a debutat cu Suita orchestrală «Oraşul invizibil Kitej» de Nikolai Rimski-Korsakov.
 

Opera după care a fost făcută suita orchestrală are patru acte şi a fost compusă în anul 1904, fiind considerată un adevărat Parsifal rus. Libretul a fost scris de Vladimir Belski, având două surse: povestirea Păstoriţa şi coşarul de Hans Christian Andersen şi legenda Oraşului invizibil Kitej. Subiectul: Fevronia [1] trăieşte în pădure. Prinţul Vsevolod o întâlneşte, renunţă la vânătoare şi se îndrăgosteşte de ea. În timpul festivităţilor de căsătorie se zvoneşte că tătarii vor ataca oraşul. Datorită unui miracol, însă oraşul este salvat, acesta devenind invizibil, iar tătarii renunţând la proiectul lor. Fevronia însă moare, iar oraşul este glorificat. Muzica lui Rimski-Korsakov are un mare echilibru între vocile cântate şi orchestră, precum şi între coruri şi ariile soliştilor.
 
 
La Bucureşti, Orchestra London Symphony, dirijată de Gianandrea Noseda a înfăţişat întreaga suită orchestrală, care are titlul complet Legenda oraşului invizibil Kitej şi a fetei Fevronia. Ascultând această formidabilă orchestră, îmi veneau în minte cuvintele lui Emil Cioran: "Muzica este o iluzie[...] Universul n-are alt rost decât să ne arate că dispărând, îl putem înlocui cu muzica - o irealitate mai adevărată" [2].
 
Artiştii de pe scena Sălii Palatului păreau din altă lume, levitau în spaţii pe care noi muritorii de rând de abia ni le închipuim. Cântau cu sonorităţi de o plasticitate sublimă. În prima secţiune, Aproape de sălbăticie se descrie atmosfera idilică ce înconjoară căsuţa din pădure unde locuieşte Fevronia, cu foşnetul de frunze, ciripitul de păsărele. Totodată, sunt introduse şi temele muzicale care o caracterizează pe eroină. Harpa cu valurile de glissando-uri, instrumentele de suflat în stil oiseaux (imitând cucul), piculina se întrecea cu clarinetul, acorduri prelungi străvezii la corzi - toate aduceau imagini foarte sugestive, într-o armonie plină de consonanţe. Apoi, în a doua parte a suitei, Nunta, temele pline de delicateţe, emise cu sunete scurte, aurite abundau de frumuseţea cântecelor populare ruse. Optimism şi omenie, pace şi încântare. Instrumentele de percuţie punctau simplu, fără vreo tentă agresivă. Dintr-odată, atmosfera devine ostilă, un motiv se repetă ameninţător (clarinetul bas), iar înveşmântarea armonică grandioasă presară spaima. Este partea suitei intitulată Invazia tătarilor, Bătălia de la Kerşeneţ. Trompetele marchează aici tropotul cailor. Implicarea instrumentiştilor este una admirabilă, iar dirijorul Gianandrea Noseda o intensifică prin gesturile sale dirijorale ample, braţele sale părând largi aripi de condor. Ultima partea a suitei, Moartea Fevroniei. Apoteoza, dominată iniţial de sonorităţi duioase (solo de vioară minunat cântat), se transformau treptat în unele glorioase. În final, se auzeau clopotele, sunetele lor sunau zglobii, triumfale, însoţite de semnalele impunătoare ale instrumentelor de alamă.

 
Aplauzele publicului erau sincere, ele exprimau gratitudine şi admiraţie.

A urmat Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în sol minor, op. 16 de Serghei Prokofiev, solist Denis Matsuev. De la prima intrare a pianului solistic am simţit uriaşa voinţă interpretativă a acestui celebru virtuoz al pianului. Matsuev îmbrăţişa parcă tot pianul, nu numai claviatura, cu mâinile sale. Ca să cânţi un astfel de concert, atât de dificil tehnic, în primul rând, trebuie să uiţi că eşti om. Doar la sfârşit, când a sărit pur şi simplu de pe scaun în picioare, am regăsit bipedul, până atunci fusese super-pianistul. Storcea sunetele din pian cu viteză cosmică în pasaje, claritate şi contraste în părţile lirice, cadenţe solistice impresionante, forţă mentală şi musculară, Matsuev este el însuşi un spectacol.
 

Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră, în sol minor, op. 16 de Prokofiev a fost scris între anii 1912 şi 1913, fiind dedicat lui Maximilian Schmidthof, un prieten al compozitorului. Prima audiţie a avut loc la Pavlovsk, la 23 august 1913, solist fiind însuşi Serghei Prokofiev. După ce partitura s-a pierdut, concertul a fost rescris şi revizuit în 1923 şi a fost astfel prezentat la Paris, în 1923, sub bagheta lui Serge Koussevitzky, de asemenea, solist fiind compozitorul. Cele patru părţi ale lucrării: 1. Andantino - Allegretto; 2. Scherzo Vivace; 3. Intermezzo şi 4. Finale. Allegro tempestoso  -  solicită pianistului o virtuozitate transcendentală. Însuşi compozitorul a avut probleme cântându-l cu BBC Synphony Orchestra, în anii 1930, depăşindu-i dexteritatea.
 
În prima parte a concertului, ascultam solo-ul de clarinet, cu sunetele picurate amintind o passacaglie. Pianul intră fin cu o temă narativă ondulată în stil romantic. A doua idee muzicală, cu o melodică ascendentă, are influenţele lui Rahmaninov. Cea de-a treia temă dobândea intensitate şi lărgime. Urmăream acele salturi uriaşe, când mâinile lui Denis Matsuev făceau pur şi simplu o gimnastică acrobatică pe claviatura pianului, peste patru octave uneori. Impresionant a sunat şi zona culminantă cu modulaţia din tonalitatea do minor în re minor. Atmosfera era una apocaliptică: trombonii, trompetele, tuba urlau. Apoi plesnitura cinelului! Cadenţa pianului, întinsă ca dimensiune şi plină de dramatism, a fost înghiţită tehnic de Matsuev, cu o mare poftă de a cânta. Scherzo-ul se desfăşura cu o motricitate inegalabilă. Unison între mâinile pianului. Muzica părţii a treia, Intermezzo, rapidă, energică, cu accente, sugera sardonicul. Tema iniţială era expusă de contrabaşi cu gravitate şi apăsare. Câtă inteligenţă muzicală, în a trece de la aspectul grotesc al muzicii, la unul liric, cu o anume amorţeală în expresie! Finalul a debutat cu cinci octave mai sus decât ultimul sunet din Intermezzo, totul într-un arhifortissimo ce te catapulta de pe scaun. Contrastele mari de intensitate surveneau pe tot parcursul părţii. Rupt din altă estetică (expresionistă) părea momentul când pianul solo intona, într-o intensitate scăzută, acorduri disonante, ca de clopot. Cântecul de leagăn la fagot era întrerupt în forţă de tutti. Repriza readucea atmosfera feroce.
 
Publicul a aplaudat minute în şir. Ovaţiile nu mai conteneau.

La bis, pianistul Denis Matsuev a cântat două lucrări: Studiu de Sibelius şi  un aranjament după piesa In the Hall of the Mountain King, din Suita Peer Gynt, op. 46 nr. 1 de Edvard Grieg. Uluitor! Accelerando-ul depăşea imaginaţia. Matsuev s-a desfăşurat arătându-şi toată strălucirea pianisticii sale.
 
După pauză, London Symphony Orchestra, dirijată de italianul Gianandrea Noseda a interpretat Simfonia a VI-a în si minor, op. 54 de Dmitri Şostakovici.
 
 
Simfonia a fost compusă în 1939, iar prima sa audiţie a avut loc la Sankt Petersburg, la 5 noiembrie 1939, sub bagheta lui Evgheni Mravinski. Cuprinde trei părţi, prima fiind foarte lungă: 1. Largo; 2. Allegro; 3. Presto.
 
Gianandrea Noseda a reuşit să realizeze sinteza dintre prima mişcare a simfoniei - care are un caracter contemplativ, sumbru, misterios, încărcat de tragism şi ultimele două părţi - unde predomină umorul, ironia acidă, uneori atingându-se caricaturalul (ritmuri aluzive la uvertura Wilhelm Tell de Gioachino Rossini). Impresionant a sunat Largo-ul, cu expresia de dezolare şi totuşi uman ancorată, prin sonorităţi subtil timbrate. Fiecare solo de flaut, piccolo, clarinet, oboi şi corn englez conferea serenitate.  Cât de unitar a sunat această lucrare a lui Şostakovici, în interpretarea magistralei London Symphony Orchestra!
 
Aplauzele puternice şi îndelungate au răsplătit efortul artistic al acestor iubiţi muzicieni.
 
NOTE
[1] Sfinţii Piotr şi Fevronia sunt consideraţi patronii căsătoriei creştine şi sunt sărbătoriţi la 8 iulie (ziua familiei, iubirii şi fidelităţii). Ei au trăit în oraşul Murom din regiunea Vladimir, Rusia.
[2] Cioran şi muzica, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996, pag. 14.
*Imaginea pentru opera Legenda Oraşului invizibil Kitej de N. Rimski - Korsakov a fost preluată de pe site-ul wikipedia.org
**KITEZH TRANSFORMED. Stage-set design for Scene Two, Act Four of the opera the "Tale of the Lost City of Kitezh and the Maiden Fevronia" by Rimsky-Korsakov. 1929 - wikipedia.org


Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2019


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Camerata Salzburg în Festivalul International Enescu, 2019, Marcel Frandeş
 De la liric la sarcastic-Vadim Repin în Concertul de Dmitri Şostakovici - Enescu, 2019, Marcel Frandeş
 Un spectator pregătit face cât doi - A douăzeci şi treia zi a Festivalului Enescu, 2019, Redacţia LiterNet
 Un spectator pregătit face cât doi - A douăzeci şi doua zi a Festivalului Enescu, 2019, Redacţia LiterNet
 Marion, pe rugul efemer al scenei - Enescu, 2019, Doina Giurgiu
 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer