septembrie 2019
Graficiana Adriana Pop (Cluj-Napoca) este marea câştigătoare a Concursului Naţional de Artă "Imaginile lui Enescu", la care au participat în total 131 artişti consacraţi şi 49 de artişti tineri.

Lucrarea clasată pe primul loc este Suita nr.3 pentru pian şi a întrunit cele mai multe puncte, conform opiniilor exprimate de juriul format din şase muzicieni: violonistul Remus Azoiţei, profesor la Royal Academy of Music, Gabriel Bebeşelea - dirijorul Filarmonicii de Stat Transilvania, Cristian Lupeş - dirijor şi managerul Filarmonicii de Stat din Sibiu, Tiberiu Soare - dirijorul Operei Naţionale, pianistul Josu de Solaun şi violonistul Alexandru Tomescu.


Notarea din partea juriului muzical a fost realizată pentru 30 de lucrări finaliste, selectate din totalul de 180 de lucrări depuse, validate de o comisie de specialitate formată din prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, de la U.A.D. Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Vică Adorian, de la FAD Timişoara, prof. univ. dr. Eugen Al. Gustea, de la UNArte Bucureşti.

La secţiunea Pictură, categoria artişti consacraţi, lucrarea care a primit Premiul întâi este inspirată tot de Suita nr.3 pentru pian şi este semnată de Traian Tamuris (Brăila), iar la categoria Tinere talente, Premiul întâi s-a acordat lui Costel Chiţimuş (Cluj-Napoca), cu lucrarea Vox Maris.



La secţiunea Grafică, la categoria artist consacrat, Margareta Irina Udrescu (Bucureşti) este câştigătoarea Premiului întâi cu lucrarea Suita nr. 3 pentru pian, iar la categoria Tinere talente, Andrei Răzvan Neciu (Timişoara) a ocupat primul loc, cu lucrarea "Şapte cântece pe versuri de Clément Marot".



"Am urmărit toate etapele, în calitate de organizator al concursului şi a fost extraordinar să vedem angajamentul şi implicarea artiştilor români, declanşate de opera lui Enescu. Este demonstraţia forţei pe care compozitorul a avut-o, a viziunii sale şi a calităţii de promotor al artelor, în general. Sper ca acest concurs să devină o tradiţie şi să putem însoţi toată opera compozitorului român cu interpretări contemporane, ale artiştilor români de astăzi. Centrul Cultural Expo Arte susţine şi valorifică arta vizuală sub toate formele ei şi talentul şi creativitatea artiştilor români."- spune Mihaela Păun, directorul Centrului Cultural Expo Arte.

Tema concursului naţional de artă, lansat în premieră în cadrul ediţiei 2019 a Festivalului Internaţional "George Enescu", a constat în provocarea de a transpune în limbaj vizual una dintre şase compoziţii purtând semnătura lui George Enescu, propuse de organizatori. Artiştii au putut să opteze să fie inspiraţi de Impresii din copilărie, Sonata pentru vioară şi pian, Uvertura "Vox Maris", Suita nr. 3 pentru orchestră - "Săteasca", Suita nr. 2 pentru pian, Suita nr. 3 pentru pian şi "Şapte cântece pe versuri de Clément Marot".

Compoziţiile cele mai atrăgătoare pentru artişti au fost "Impresii din copilărie", pentru care au fost depuse 53 de lucrări şi "Vox Maris", reprezentată în 52 de lucrări.

"Mi se pare emblematică opţiunea artiştilor vizuali de a se lăsa inspiraţi de Impresiile din copilărie, o operă a unui Enescu matur, care revizitează rădăcinile personale. Mi se mai pare foarte interesantă această transpunere în imagini a lucrărilor enesciene şi posibilitatea de a face comparaţia între diferitele percepţii ale artiştilor, faţă de aceleaşi lucrări. Cred că expoziţia va fi foarte expresivă. Enescu avea o pasiune şi talent pentru desen şi pictură, iar acest dialog interdisciplinar contribuie la păstrarea memoriei artistului şi la încercarea de a descrie personalitatea lui extraordinară." - spune Mihai Constantinescu, Directorul Festivalului Internaţional "George Enescu".

Competiţia s-a desfăşurat în perioada iulie-septembrie 2019. Premiile constau în 1.000 de euro pentru câştigătorul concursului şi câte 500 de euro pentru câştigătorii fiecărei secţiuni. Artiştii premiaţi vor avea şi posibilitatea prezentării lucrărilor în expoziţii personale şi de grup.

Vernisajul expoziţiei va avea loc pe data de 16 septembrie 2019, la Biblioteca Naţională. În cadrul expoziţiei vor putea fi admirate 30 de lucrări selectate în concurs, alături de cele ale unor artişti consacraţi, invitaţi.

Cei 30 de artişti selectaţi în etapa finală a concursului sunt: Beatrice Anghelache (Bucureşti), Ionuţ Theodor Barbu (Bucureşti), Florin Bârză (Bucureşti), Natalia Veronica Bica (Timişoara), Marijana Biţulescu (Bucureşti), Otilia Măndescu Canavra (Bucureşti), Violeta Carp (Bucureşti), Costel Chiţimuş (Cluj-Napoca), Ionuţ-Bogdan Craiu (Bucureşti), Krisztina Struguraş-Fazakas (Cluj-Napoca), Botond Gagyi (Cluj-Napoca), Cornelia Gherlan (Bucureşti), Mihai Guleş (Cluj-Napoca), Robert Lorincz (Cluj-Napoca), Laurenţiu Midvichi (Bucureşti), Marcel Muntean (Cluj-Napoca), Andrei Răzvan Neciu (Timişoara), Lisandru Neamţu (Bucureşti), Laura Niculescu (Bucureşti), Diana Morar Oancea (Bistriţa), Adriana Pop (Cluj-Napoca), Camelia Rusu Sadovei (Suceava), Otilia Gruneantu Scriuba (Toronto, Canada), Mădălina Stan (Hunedoara), Teodor Ştefan (Bucureşti), Diana Tăicuţu (Focşani), Traian Tamuris (Brăila), Margareta Irina Udrescu (Bucureşti), Beti Vervega (Bucureşti), Florentina Voichi (Bucureşti).

Concursul naţional de artă "Imaginile lui Enescu" a fost lansat printr-un parteneriat între organizatorul Festivalului Internaţional "George Enescu" (Artexim) şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Expo Arte, ca parte din seria programelor asociate ediţiei 2019 a Festivalului şi beneficiază de sprijinul Uniunii Artiştilor Plastici, al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, al Universităţii Naţionale de Artă şi Design din Cluj-Napoca şi al Universităţii de Vest din Timişoara, implementarea proiectului fiind realizată cu sprijinul Proiectului Cultural Contemporanii.

Lucrările selectate pot fi văzute accesând acest link - https://imaginileluienescu.ro/index.php/lucrari-selectate-in-concurs

Despre Festivalul Internaţional George Enescu
Ajuns la cea de-a XXIV-a ediţie, Festivalul Internaţional George Enescu se va desfăşura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din Bucureşti, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroşi muzicieni ai lumii, având 50 de naţionalităţi şi vor fi prezentate 84 de concerte şi recitaluri. Ediţia din acest an a festivalului totalizează 34 de prezenţe în premieră în România: 25 de artişti, printre care Marion Cotillard, Kirill Petrenko, Mitsuko Uchida şi nouă orchestre de talie mondială.
Ediţia 2019 a Festivalului Enescu îşi aşteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio şi la Sala Mică a Palatului la concerte şi recitaluri grupate în jurul a şase mari secţiuni: "Mari orchestre ale lumii", "Concertele de la miezul nopţii", "Recitaluri şi concerte camerale", "Muzica secolului XXI", "Mozart Week in Residence" şi "Forumul Internaţional al Compozitorilor". De asemenea, vor avea loc concerte şi evenimente în Piaţa Festivalului, conferinţe, lansări de discuri şi de carte, spectacole extraordinare.
Pentru mai multe detalii: https://www.festivalenescu.ro/


Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus