Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Enescu şi pluriversul sonor armonios Vladimir Jurowski şi Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin - Enescu, 2019


septembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

În ciclul Mari orchestre ale lumii, la 5 septembrie 2019, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin - dirijor Vladimir Jurowski, Corul Filarmonicii George Enescu din Bucureşti - dirijor Iosif Ion Prunner şi Corul de copii al Radiodifuziunii Române, dirijor Răzvan Rădos, au adus în faţa publicului de la Sala Palatului un program cuprinzând: Discorso pentru orchestră de Georg Katzer, Concertul pentru vioară şi orchestră în re major, op. 77 de Johannes Brahms, solistă Julia Fischer şi Simfonia nr. 3 în do major, op. 21 de George Enescu.
 
În debutul serii simfonice a fost prezentată lucrarea Discorso pentru orchestră de Georg Katzer. Muzicianul german a abordat mai toate tehnicile componistice din secolul al XX-lea, de-a lungul unei cariere prodigioase [1] - serialismul, aleatorismul, colajul muzical şi sonorităţile electronice. Discorso pentru orchestră, compusă în 2018, i-a fost comandată pentru  a fi prezentată în primă audiţie ca preludiu la Simfonia a IX-a  de Ludwig van Beethoven, într-un program de sfârşit de an al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin, dirijate încă de atunci de Vladimir Jurowski. Această alăturare se dorea a fi un dialog peste timp între generaţii.
 
Într-adevăr, recunoşteam o serie de experimente timbrale în vogă prin anii '70-'80. Astfel, începutul lucrării a fost făcut de compartimentul violoncelelor. Instrumentiştii articulau cu putere degetele mâinii stângi pe corzi, lovind tastiera, fără să folosească arcuşul şi producând doar un zgomot nemuzical. Mai apoi, se auzeau efecte de glissando ale timpanului şi ale cornilor, un fel de mieunat. Instrumentele de suflat de alamă acordau sunetele printr-un portamento ascendent. Se puteau percepe sunete ale piculinei, ca de fluierat de locomotivă veche. Toate intervenţiile erau ritmate sacadat, cu frânturi de motive, un fel de pointilism [2]. Se suprapuneau şuierături cu sunete de tam-tam, secvenţele în care instrumentele cu arcuş cântau con legno (corzile erau puse în vibraţie prin frecarea cu bagheta, evitând normalul contact cu părul de arcuş). Cornii emiteau sunete în tehnica frullato (un fel de fornăit cabalin). Se auzea şi un zgrepţănat lemnos de la percuţie. În zona culminantă a piesei, contrabaşii executau pizzicato Bartók (ciupind corzile vertical, cu putere, astfel încât ele să se izbească de tastieră, producând un zgomot specific). Diferite clustere de flaute, imitând sunetul de trompetă prin blocuri sonore disonante, umpleau spaţiul.
 
Aplauzele din partea auditoriului au fost sporadice, deşi partitura fusese respectată în toate detaliile ei de către excelenta orchestră.
 
A urmat Concertul pentru vioară şi orchestră în re major, op. 77 de Johannes Brahms, în interpretarea celebrei Julia Fischer. Muzica se afla din nou la ea acasă! Ce bucurie să auzi sunete muzicale adevărate, afecte autentice, forme muzicale construite logic, totul cu o cizelare minuţioasă a frazei muzicale. Concertul de vioară de Johannes Brahms, o capodoperă a literaturii viorii şi a muzicii universale s-a bucurat de o interpretare de excepţie. Solist, dirijor, orchestră - păreau un organism viu, perfect sincronizat. Julia Fischer cânta dezinvolt, generos, cu sunet plin de nobleţe, în stil romantic fermecător, cu eleganţă în mişcările sale instrumentale. Era în forma ei maximă. Violonista posedă o anume supleţe a mâinii drepte, care îi permite să controleze în orice moment intensitatea şi timbrul sunetului. Trece subit de la tensiune dramatică la lirism calm. Sonorităţile adânci, umbroase în duble coarde alternează cu pasaje tehnice realizate cu o agilitate de pumă. A fost sclipitoare în cadenţa primei părţi a concertului. Cântând emană iubire. În partea mediană a opusului brahmsian, ascultam tema oboiului, cântată cu generozitate. Părea pur şi simplu un concert solistic de oboi, nu o simplă linie melodică orchestrală. Avea ceva vocal, o vibraţie aparte care lua în braţe solo-ul de vioară ce urma. De altfel artiştii din Orchestra Radio Berlin sunt atât de dedicaţi, încât firul melodic contrapunctic şi acordurile acompaniatoare devin un adevărat basorelief muzical. Totul e viu, sună mereu interesant, deşi acest concert este extrem de cunoscut. Comunicarea între dirijor şi solistă este dincolo de artă, una empatică, fapt care explică frecventa lor colaborare.
 
 
Refrenul tumultuos al rondo-ului era expus de Julia Fischer cu bravură şi cu un simţ estetic fermecător. A dobândit o simplitate şi o naturaleţe în discurs, încât vioara părea doar un pretext pentru a-şi exprima sentimentele. Dar câtă artă!
 
Publicul a ovaţionat-o îndelung, nu mai voia să se despartă de cântul ei. A fost chemată de multe ori pe scenă, a mulţumit tuturor interpreţilor ansamblului orchestral. I-a dăruit buchetul de flori adresat ei de către organizatori, oboistei. Un gest minunat.
 
 
La bis, Julia Fischer a interpretat Sarabanda din Partita a II-a în re minor de Johann Sebastian Bach.
 
După pauză, publicul a ascultat Simfonia nr. 3, în do major, op. 21 de George Enescu. Uriaşa scenă a Sălii Palatului s-a umplut de interpreţi: Orchestră mare, Cor mixt, cor de copii şi pian. Aşezarea orchestrei era un amplasament bine gândit: Corzile cu violoncelul în centru, contrabaşii în stânga şi vioara a II-a în dreapta dirijorului, trompetele în stânga, cornii şi tuba în dreapta, timpanul în centru.
 
Enescu a compus Simfonia nr. 3 în anul 1919, transpunând în planul meditaţiei filozofice conflictualitatea  şi antagonismele epocii. Acestea îşi găsesc reflectarea transvazând şi tranşând conflict de la epic la tragic şi din nou la epic, într-o surclasare subiectivă a fenomenelor. Simfonia are trei părţi: 1. Moderato, un poco maestoso; 2. Vivace, ma non troppo; 3. Lento ma non troppo. Lucrarea se înscrie pe linia romantismului târziu. Nu se urmăreşte ilustrarea vreunui program anume. Unitatea tematică şi de expresie este determinată de originalitatea alcătuirii temelor, derivate din ideea muzicală principală şi din migraţia temelor, identice sau modificate. Secţiunea mediană este concepută ca un scherzo infernal. Prima parte este o expresie a liniştii şi bucuriei, iar ultima mişcare a simfoniei aduce o împăcare.
 
Corul cânta fără text à bouche ouverte  şi à bouche formée. Lucrarea se încheie în nuanţe stinse, cu sonorităţi extatice, lăsând senzaţia unei depline liniştiri
 
În interpretarea Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin - dirijor Vladimir Jurowski, a Corului Filarmonicii George Enescu din Bucureşti - dirijor Iosif Ion Prunner şi a Corul de copii al Radiodifuziunii Române, dirijor Răzvan Rădos Simfonia nr. 3 de George Enescu a sunat extraordinar. Auzeam un caleidoscop sonor splendid. O serie de solo-uri ale concert-maistrului aduceau un lirism înduioşător. Totul avea grandoare. Dialogurile erau vii şi decurgeau neconflictual. Harpele cu sunete elegante, dulci înnobilau discursul muzical. Uneori pianul, intervenea solistic. Gingaşe teme de inspiraţie populară erau presărate ici, colo.  Combinaţiile timbrale, glockenspiel-piculină, flaut- viori, clarinet bas - harpă erau minunat îngemănate. Cinelul intervenea în zona culminantă. Alteori sonorităţi amintind de jazz, colorau fluxul sonor. Cu acorduri de septimă. Accentele expresive erau convingătoare, Auzeam teme de marş, cu toba mică zornăind vesel.
 
Cât de frumos a fost momentul în care alămurile au răsunat cu intensitate maximă (interpreţii s-au sculat în picioare). Ceva îmi amintea de muzica lui Wagner. Auzeam acorduri prelungi de orgă, după care harpele aduceau coloritul străveziu. Intervenţiile corului de copii aveau puritate, contopindu-se pe alocuri cu timbrul vocilor grave.
 
Dirijorul Vladimir Jurowski era fericit. Se minuna şi el de frumuseţea acestei muzici şi îi îndemna cu blândeţe pe interpreţi. Aproape că dansa pe podiumul dirijoral. Partitura foarte complexă părea că el a scris-o, atât de bine cunoştea toate detaliile.
 
Aplauze îndelungate şi ovaţii nesfârşite au răsplătit un efort interpretativ excepţional. Un Bravo din toată inima tuturor artiştilor serii.
 
NOTE
[1] Georg Katzer a trăit între anii 1935-2018, fiind unul dintre pionierii muzicii de avangardă din fosta Republică Democrată Germană.
[2] Poantilism, procedeu folosit în pictură, care constă în descompunerea petei de culoare în puncte şi liniuţe de culori pure, ca un mozaic, din al căror amestec optic rezultă tonul dorit. (dex.ro/poantilism)


Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2019


0 comentarii

Spacer Spacer