Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Plăsmuiri de imaginaţie în Concertul nr. 3 de Rahmaninov, cântat de pianista Yuja Wang - Enescu, 2019


septembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
 
Staatskapelle Dresden, dirijată de Myung-Whun Chung a oferit la 8 septembrie 2019, publicului venit la sala Palatului, un concert uimitor de frumos prin repertoriul şi laturile esenţiale ale interpretării. Pianista Yuja Wang a tâlcuit mirific prin sunete inefabilul Concert nr. 3 re minor, op. 30 de Serghei Rahmaninov, iar Orchestra de stat din Dresda a vrăjit auditoriul cu cea de-a doua Simfonie în re major, op.73  de Johannes Brahms.
 
Concertele din ciclul Mari orchestre ale lumii, din cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, se succed într-un crescendo continuu. După fiecare seară îmi spun că mai frumos de atât nu se poate. Şi totuşi...mă înşel. Spectacol după spectacol aduce faţete şi mai armonioase ale capodoperelor muzicale prezentate în faţa ascultătorilor. Iar interpreţii carismatici te fac să atingi extazul.
 
 
Yuja Wang s-a născut la Beijing în 1987, dintr-o familie de artişti, mama dansatoare, iar tatăl percuţionist. A început studiul pianului de la şase ani, apoi a intrat la Conservatorul Central de Muzică din capitala Chinei, iar la vârsta de 14 ani pleacă la Mount Royal College Conservatory în Canada, unde studiază cu Hung Kuan Chen şi cu Tema Blackstone. Din 2002 studiază la Curtis Institute of Music din Philadelphia, cu Gary Graffman. Îşi face debutul în 2006 cu orchestrele filarmonicilor din New-York, Chicago, San Francisco şi Huston. În 2007 a înlocuit-o pe Martha Argerich cu Orchestra Simfonică din Boston, dirijată de Charles Dutoit, cântând cu mare succes Concertul nr. 1 de P.I. Ceaikovski. Este permanent solicitată la Festivalul Verbier. Din 2009, este solistă invitată la concertele Orchestrei Simfonice Youtube, la Carnegie Hall. A câştigat numeroase premii internaţionale în China, Japonia, Spania şi Germania. În 2006 i s-a decernat Gilmore Young Artist Award , iar în 2009 Avery Fisher Career Grant, deţinătoare a Premiului special la Concursul de muzică din Sendai. Are contract exclusiv de înregistrări cu Deutsche Grammophon. Albumele sale au fost premiate. Pianista este Artistă a anului 2017, nominalizată de magazinul Musical America.
 
La Bucureşti, în Festivalul Internaţional George Enescu, interpretând Concertul nr. 3 de Serghei Rahmaninov, împreună cu Staatskapelle din Dresda, dirijată de Myung-Whun Chung, pianista Yuja Wang a entuziasmat publicul prin virtuozitate şi poezie. La 32 de ani este o pianistă matură, complexă, cu o paletă expresivă extraordinară, cu un control al pianisticii fără ezitare. Captivează atât prin gândirea sa muzicală, cât şi prin sensibilitatea transpusă în frazarea muzicală. Construieşte melodia cu claritate, iar învelişul armonic pare că inundă prin vase capilare un ţesut filigranat miraculos.
 
În Allegro ma non troppo, prima parte, cantabilitatea temei iniţiale te făcea să uiţi de clape, de corzi, de pedalele mecanismului denumit pian. O muzică plutitoare, delicată, pe care să o asculţi direct cu inima. Tuşeul solistei avea o fineţe de mătase. Cântând solo şi apoi dialogând cu orchestra, Yuja Wang construia un palat sonor, din care uneori izbucneau turnuri patetice, acele accente pasionale. După Dezvoltarea de mari dimensiuni a formei de sonată, a urmat Cadenţa solistică, ce a oferit prilejul demonstrării virtuozităţii, precum şi o Repriză concentrată. Splendid a sunat în partea a doua, Intermezzo. Adagio, valsul elegant şi graţios, ce amintea de ideea principală din prima mişcare a concertului. Tranziţia către final a fost din nou o demonstraţie de agilitate pianistică. Finale, partea a treia, cu o temă rusească energică, a dinamizat atmosfera. Remarcabil a fost momentul în care solista cânta o temă de cavalcadă. Yuja Wang deţine o artă a aplicării agogicii: schimbă tempo-ul exact odată cu schimbarea dinamică. Admiram şi Scherzando-ul, construit din elemente tematice reiterate. Discursul muzical devenea jucăuş, iar tonul capricios. Uneori, se auzeau formule ritmice de marş. Coda, triumfală avea ceva din ideea muzicală pasională a Finalului.
 
Yuja Wang a acordat cu generozitate trei bis-uri, printre care o Melodie de Gluck, un Vals de Chopin şi Variaţiuni pe o temă din opera Carmen de Bizet. Aplauzele nu mai conteneau. A fost nevoie să iasă orchestra de pe scenă pentru a domoli apetitul publicului pentru interpretările acestei pianiste.
 
 
După pauză, Staatskapelle Dresden, dirijată de Myung-Whun Chung a cântat Simfonia nr. 2 op. 73 de Johannes Brahms. Am remarcat că la această ediţie a Festivalului, o serie de mari orchestre invitate au utilizat un amplasament diferit al compartimentelor ansamblului, unul care a favorizat emisia generată. Myung-Whun Chung a gândit pentru Simfonia de Brahms o aşezare în care vioara primă şi contrabaşii erau în stânga dirijorului, violoncelele în centru, iar la suflători, cornii erau în stânga scenei. Astfel, s-a putut obţine un efect complex stereofonic. Se formau cupluri timbrale atât în adâncimea scenei (între fagoţi şi violoncele), cât şi în lateralul eşafodului dirijoral (viorile prime şi cele secunde ori corni/trompete). Omogenitatea timbrală din cadrul instrumentelor cu coarde era rezultatul unei tehnici desăvârşite de mânuire a arcuşului, (acele pasaje în martellato aveau aceeaşi construcţie a sunetului, atât în ceea ce priveşte atacul hotărât, cât şi în extincţia sonoră bruscă).
 
Simfonia nr. 2 în re major op. 73 a fost scrisă de Johannes Brahms în anul 1877, iar prima audiţie a avut loc la Viena, la 30 decembrie a aceluiaşi an, cu Orchestra filarmonicii vieneze, dirijate pe atunci de Hans Richter. Însuşi compozitorul considera lucrarea ca extrem de melancolică, aproape de nesuportat ca tristeţe.
 
În interpretarea Staatskapelle Dresden, dirijată de Myung-Whun Chung mă bucuram de ambianţa plină de serenitate a ideii muzicale din prima mişcare, Allegro ma non troppo. Priveam cu mirare la sobrietatea gesturilor dirijorale. Era acolo o mişcare a mâinilor care îmblânzea discursul muzical sau îl revigora într-un chip foarte fluent, însă arareori se vedea tactarea măsurii.
 
 
Interpreţii ansamblului orchestral se simţeau între ei, astfel că impulsurile dirijorale aproape nu îşi aveau rostul. Şi totuşi, precizia atacurilor, trecerea motivelor de la un instrument la altul ori de la un compartiment la altul - toate erau bine sudate . În Adagio non troppo, variaţiunile se dezvoltau cu naturaleţe. Auzeam frumoasa temă a violoncelelor, contrapunctată de o melodie a fagotului. A urmat un Scherzo, Allegretto grazioso (quasi andantino). În debutul părţii, solo-ul de oboi acompaniat de violoncele în pizzicato a creat o stare idilică. Doar secţiunea Presto, părea că aduce o învolburare. Finalul, Allegro con spirito, contrapunea momente de acalmie cu cele tensionate; iniţial instrumentele de coarde cântau molcom, într-o intensitate scăzută, apoi deodată întreaga orchestră se trezea într-un avânt romantic. După parcurgerea traseului formei de sonată, partea s-a încheiat într-un mod triumfal.


O simfonie de Brahms în toată splendoarea ei, o muzică ce-ţi dă aripi!

Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2019


0 comentarii

Spacer Spacer