Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Orchestra Simfonică Academică de Stat Evgeny Svetlanov din Rusia - Enescu, 2019


septembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

 
 
În ciclul Mari orchestre ale lumii, la 12 septembrie 2019, Orchestra Simfonică Academică de Stat «Evgeny Svetlanov», din Rusia, dirijată de Gabriel Bebeşelea, a susţinut un al doilea concert în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu de la Bucureşti, ediţia a XXIV-a, aducând în faţa publicului de la Sala Palatului, un program frumos şi accesibil, ce a cuprins Fantezie şi Pastorală pentru orchestră mică de George Enescu, Concertul pentru vioară şi orchestră în re major, op. 35, de Erich Wolfgang Korngold, solist Ray Chen şi Simfonia în si minor, op. 58 «Manfred» de Piotr Ilici Ceaikovski.
 
Orchestra Simfonică Academică de Stat «Evgeny Svetlanov» din Rusia a fost fondată în anul 1936, sub direcţia artistică a lui Alexander Gauk. Dirijorul care au condus acest ansamblu orchestral cel mai îndelungat timp (1965-2000) a fost Evgheny Svetlanov. Din 2011, orchestra l-a nominalizat ca director muzical pe Vladimir Jurowski. Iar din 2016, Vasily Petrenko este dirijorul principal invitat al ansamblului. Orchestra a evoluat pe marile scene ale lumii, de la Sala Conservatorului şi Sala de Concerte Ceaikovski din Moscova, la Carnegie Hall (New York), Musikverein (Viena) sau Royal Albert Hall (Londra). Printre dirijorii de marcă care s-au perindat la pupitrul Orchestrei Simfonice Academice de Stat «Evgeny Svetlanov» din Rusia se numără: E. Mravinsky, G. Rozhdestvensky, M. Rostropovich, I. Stravinsky, V. Gergiev.  Printre muzicienii celebri care au concertat cu orchestra s-au numărat G. Vishnevskaya, E. Obraztsova, D. Hvorostovsky, P. Domingo, M. Caballe şi A. Netrebko; pianiştii E. Gilels, V. Cliburn, S. Richter, B. Berezovsky şi D. Matsuev; violoniştii Y. Menuhin, D. Oistrakh, M. Vengerov şi V. Spivakov; violoncelistul M. Rostropovici. Înregistrările audio ale concertelor orchestrei sunt realizate de canalele Medici, Mezzo, Rossiya 1 şi Kultura.
 
La Bucureşti, în deschiderea celui de al doilea concert al Orchestrei Simfonice Academice de Stat «Evgeny Svetlanov», dirijată de Gabriel Bebeşelea, publicul a audiat Fantezie şi Pastorală pentru orchestră mică de George Enescu, o lucrare fără număr de opus, a cărei primă audiţie a avut loc la 19 februarie 1899. Redescoperire ei se datorează dirijorului Gabriel Bebeşelea, care a transcris, analizat, editat şi tehnoredactat manuscrisul. Lucrarea este tripartită şi în ea se simte influenţa contrapunctică a muzicii lui Johann Sebastian Bach. Formal, este o fugă dublă peste care se suprapune în altă secţiune o altă fugă dublă.
 
Ascultam ideile muzicale, cu fraze lungi, fluente în mers ondulatoriu desfăşurate la instrumentele cu coarde. În prima parte, atmosfera era una de aşteptare. Intervenţiile cornilor înviorau discursul muzical în care legato-ul de expresie predomina, conferind un caracter curgător. Frumos sunau momentele de avalanşă sonoră Era acolo o abundenţă de tremolo la corzi, ce îmi amintea de prima Sonată pentru vioară şi pian în re major, op. 2 a lui Enescu. Urmăream cum la revenirea primei secţiuni, după fugato, apăreau rupturi de ritm, totuşi atmosfera se păstra, chiar dacă ici acolo elemente din fugato-ul median reveneau. Se putea auzi cum cele două teme prezentate iniţial, precum o confruntare, ajungeau ulterior să se apropie, să se suprapună, până la contopirea lor. O frumoasă miniatură orchestrală cu valenţe expresive deosebite era cântată cu mare abnegaţie, ţinând cont de minuţiozitatea partiturii enesciene.
 
A urmat Concertul pentru vioară şi orchestră în re major, op. 35, de Erich Wolfgang Korngold, în interpretarea lui Ray Chen, acompaniat de Orchestra Simfonică Academică de Stat «Evgeny Svetlanov», dirijată de Gabriel Bebeşelea. Concertul dedicat Almei Mahler, a fost finalizat în anul 1945. Concertul a avut premiera la data de 15 februarie 1947, în interpretarea lui Jascha Heifetz şi a Orchestrei Simfonice din Saint Louis, sub bagheta lui Vladimir Golschmann. Concertul pentru vioară preia în fiecare din cele trei părţi, materialul tematic din coloanele sonore compuse de Korngold pentru filme precum: Another Dawn / O altă auroră (regizat de William Dieterle, cu Errol Flynn şi Kay Francis, bazat pe piesa lui Somerset Maugham, Caesar's Wife), Jurez (1939), Anthony Adverse (1936), The the Prince and the Pauper / Prinţ şi cerşetor (1937).
 
Ray Chen este unul dintre cei mai aclamaţi tineri artişti ai momentului. Aflat într-o fulminantă ascensiune pe marile scene internaţionale, violonistul a debutat deja la Royal Albert Hall, în cadrul celebrului BBC Proms şi este câştigător al prestigioaselor concursuri Queen Elisabeth (2009) şi Yehudi Menuhin (2008). Violonistul a semnat deja un contract exclusiv de înregistrări cu casa de discuri Decca.
 
 
Ray Chen cântă pe o vioară Stradivarius - Joachim, construită în 1715, Aceasta a fost încredinţată violonistului australian de către Nippon Music Foundation.
 
 
Într-un interviu, violonistul Ray Chen spunea: "Cred, totuşi, că muzica e un limbaj universal, aşa că de la primul sunet sau din primele zece secunde, oamenii îşi pot da seama că ştii ce faci."[1].
 
În concertul de la Bucureşti, îl ascultam pe violonistul Ray Chen cântând cu pasiune Concertul de Korngold, cu o implicare totală. În prima parte, Moderato, un solo de vioară deschidea concertul pe o temă acaparantă, uşor dulceagă, amintind de filme din anii '30. Sunetul foarte pătrunzător era însoţit de un vibrato intens, executat cu o mare amplitudine şi frecvenţă. Atmosfera era una plină de elan, melodia se înălţa până în registrul acut  al viorii, iar portamento-ul ascendent sporea senzaţia de însufleţire. Până şi poziţia corpului - arcuit pe spate - contribuia la emisia directă a sunetelor viorii spre sală (f-urile plăcii de rezonanţă a instrumentului erau astfel înălţate). Dinamismul discursului muzical provenea atât din efectele ritmice (formule contratimpate), cât şi din vârtejul pasajelor rapide, strălucit cântate în maniera spiccato. Acompaniamentul orchestral învăluia linia melodică a solistului. Totul suna bine închegat. Amplasarea compartimentelor uriaşului ansamblu favoriza şi el impresia de plinătate şi echilibru sonor. Alternarea instrumentelor cu modalităţi diferite de emisie, ca de pildă aşezarea celor două harpe între percuţie şi corni, în stânga şi în spatele scenei, contrabaşii separaţi de violoncele prin intercalarea viorii secunde, viola aşezată lângă viorile prime, în stânga pupitrului dirijoral, vibrafonul în dreapta timpanilor - tot acest amplasament sofisticat conferea un efect sonor benefic.
 
Cadenţa solistică abunda de pasaje de mare tehnicitate, executate de către Ray Chen cu o imensă forţă vitală. Astfel, energia pe care o aplica în aruncarea pe coarde a arcuşului la talonul acestuia era una impresionantă.
 
Partea a doua a concertului se deschidea în ambianţa sunetelor vibrafonului, printr-un solo de clarinet pe o temă de largă respiraţie. Armonia consonantă predomina. Cât de cald suna pedala intonată de contrabaşi, în piano! Combinaţia timbrală harpă-vibrafon-corzi accentua starea de sentimentalism. Cornii cântau suav. Spre sfârşitul mişcării mediane, o temă generoasă se înălţa din octavă în octavă, şi se stingea până când se mai şoptea, doar în flageoletele viorii soliste.
 
Finalul concertului de vioară, Allegro assai vivace, sub aspect tehnic, foarte dificil, aducea o atmosferă săltăreaţă, (aluzie la dansurile scoţiene). Violonistul forţa parcă sonoritatea instrumentului pe coarda sa gravă, până la zbârnâit. Cantilena avea o pronunţată dulcegărie. Imitaţiile motivelor se produceau lin, de la un instrument la altul al ansamblului orchestral, pornind de la solist. Uneori melodia căpăta un aspect de etilism. Frumos a sunat solo-ul concertmaistrului din final.
 
Dirijorul Gabriel Bebeşelea a urmărit pas cu pas solistul, prin gesturile sale dirijorale precise şi eficiente generând un ambient orchestral minunat.
 
La bis, violonistul Ray Chen a cântat mai întâi o temă cu variaţiuni pe un marş din vremea primului Război mondial, iar a doua oară, a interpretat Capriciul op. 1, nr. 21, Amoroso, de Niccolò Paganini, stârnind aplauze puternice şi ovaţii.
 
După pauză, Orchestra Simfonică Academică de Stat «Evgeny Svetlanov», din Rusia, dirijată de Gabriel Bebeşelea a interpretat Simfonia în si minor, op. 58 «Manfred» de Piotr Ilici Ceaikovski.
 
 
Lucrarea programatică compusă în 1885, după un poem dramatic de Lord Byron, dedicată lui Mili Balakirev, a avut premiera în anul 1866, la Moscova. Este singura simfonie în care Ceaikovski a folosit o orchestră lărgită (cu corn englez, clarinet-bas, două cornete şi două harpe). Se distinge în acest opus concepţia platoniciană asupra Creaţiei, emanând de la o putere superioară.
 
În prima parte a poemului, Lento lugubre, muzica transpune povestea lui Manfred, eroul care rătăceşte în munţii Alpi. Obosit de problema fatală a existenţei, chinuit de dorurile fără speranţă şi de amintirea crimelor din trecut, suferă imense dureri sufleteşti. Eroul  cufundat în ştiinţele oculte comandă puterile  întunericului, însă nici acestea, nici nimic din această lume nu îi pot da uitarea la care aspiră, fără şanse de izbândă. Amintirea Astartei pierdute, odată iubită cu pasiune, îi sfâşie inima fără limită, şi nu se întrevede în nici un chip sfârşitul disperării sale.

Transpunerea muzicală a acestui program este realizată prin cinci secţiuni despărţite de patru pauze. O primă temă sumbră, scurtă, fără acompaniament, cu aspect monolitic, este urmată de o a doua temă ce inaugurează o nouă secţiune, ce se dezvoltă spre o zonă culminantă de o tensiune nemaiîntâlnită în operele lui Ceaikovski. A treia secţiune aduce calmul, iar în a patra îşi face apariţia Astarta. Mai apoi, în a cincea secţiune apare o nouă culminaţie, discursul devine frenetic, acorduri aspre încheie partea întâi. Vivace con spirito, un scherzo în care culorile sonorităţilor însoţite de anumite contraste şi rafinamente armonice, transpun muzical un curcubeu pe care Manfred îl vede arcuind deasupra unei cascade din munţii Alpi.
 

În secţiunea centrală se întrevede totuşi un fir melodic. Apoi, în Andante con moto se descrie o viaţă simplă, plină de libertate, la munte. Pastorala se deschide printr-o siciliană. Se aud trei împuşcături de vânător. Apoi, pătrund sunetele unui dans ţărănesc. După o creştere a tensiunii şi o explozie de acorduri, revine tema iniţială, într-un context mai decorativ.  Cornul de vânătoare se aude din ce în ce mai stins. În ultima parte, Allegro con fuoco, Manfred asistă în palatul subteran al lui Arimanes la o bacanală. Umbra Astartei se zăreşte. Ea este iertată, iar Manfred moare. Un coral germanic încheie poemul. "Ceaikovski a creat astfel un opus în care a conciliat exigenţele extramuzicale ale fiecărei părţi cu exigenţele muzicii în sine"[2]. Poemul muzical Manfred de Ceaikovski are o durată considerabilă, depăşind o oră.

În concertul de la sala Palatului Orchestra Simfonică Academică de Stat «Evgeny Svetlanov», din Rusia, dirijată de Gabriel Bebeşelea a oferit publicului o muzică romantică deosebit de bine interpretată, în care toate ingredientele erau bine reprezentate: melodica liberă şi diversificată, în care proporţionalitatea frazelor conţinea asimetrii, cu numeroase cromatisme şi modulaţii, o armonie în care funcţiunile tonale principale erau adesea înlocuite cu cele secundare, modulaţii insolite, înlănţuiri modale, varietate coloristică prin folosirea unor instrumente noi şi valorificarea registrelor extreme, permanenta schimbare a tempo-urilor, precum şi diferenţierea elementelor de dinamică şi agogică.
 
Dirijorul Gabriel Bebeşelea a coordonat cu abilitate şi rigurozitate compartimentele ansamblului orchestral, obţinând cu via participare a artiştilor instrumentişti momente de excepţie, spre încântarea auditoriului.
 
NOTE
[1] Interviul a fost realizat de Petre Fugaciu, pentru Radio România Muzical, publicat la 12 septembrie 2019. romania-muzical.ro
[2] https://en.wikipedia.org/wiki/Manfred_Symphony
*https://en.wikipedia.org/wiki/Manfred_Symphony#/media/File:John_Martin_-_Manfred_on_the_Jungfrau_(1837).jpg  
Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2019


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Camerata Salzburg în Festivalul International Enescu, 2019, Marcel Frandeş
 De la liric la sarcastic-Vadim Repin în Concertul de Dmitri Şostakovici - Enescu, 2019, Marcel Frandeş
 Un spectator pregătit face cât doi - A douăzeci şi treia zi a Festivalului Enescu, 2019, Redacţia LiterNet
 Un spectator pregătit face cât doi - A douăzeci şi doua zi a Festivalului Enescu, 2019, Redacţia LiterNet
 Marion, pe rugul efemer al scenei - Enescu, 2019, Doina Giurgiu
 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer