septembrie 2019
În cadrul Festivalului George Enescu se întâmplă un mic miracol. Giganţi ai componisticii mondiale stau la câţiva metri de tine şi îţi vorbesc relaxat despre procesele lor creative, pregătiţi la cel mai înalt nivel, traducând pentru audienţă cele mai complexe şi rafinate gânduri despre muzică, dezvăluind cu generozitate procesul lor creativ şi dialogând cu oricine, simplu meloman, student la UNMB sau profesionişti deja consacraţi.

Toate astea se pot observa în Forumul Compozitorilor şi în concertele din seria Muzica Secolului XXI, o adunare fabuloasă de personalităţi muzicale, creatori şi interpreţi care inspiră prin curaj, perfecţiune, bucurie a descoperirii.

Francesco Filidei cu tricou negru şi blugii nonşalant zdrenţuiţi în genunchi porneşte molcom, academic, explică pasiunea sa pentru sunetele altfel încă din anii de studiu, dezbracă muzica de briz brizuri şi îi relevă esenţa: arcuirea în timp, jocul fantastic cu forma şi ne manipulează emoţional întru o percepţie ascuţită a fiecărui timbru. Apoi ne face praf cu o poveste şi o declaraţie. Imaginea sicriului bunicii în care mama sa bate cu palma. Implacabil. Dur moment. În ochi i se citeşte copilul de maximum 8 ani impresionat, pierdut în sonoritate şi gest puternic. Fast Forward, acest gest îl urmăreşte în toată existenţa sa şi îl transfigurează puternic în toată creaţia, cu un climax copleşitor în opera Giordano Bruno. Apoi ne relaxează şi ne înmoaie inimile: compozitorul său preferat este Puccini...

Raphaël Cendo e o prezenţă puternică, viscerală. Impune aproape fizic, din cauza unei energii uimitoare, telurice. Ne vorbeşte despre principiul saturaţiei în muzică. Da, se întâmplă exact ca atunci când saturezi o fotografie. Totul e exacerbat expresionist, de la efectele instrumentale până la fragmentarea discursului, radicalizant, până la 257 de microfragmente. Rece, conceptual. Dar după 20 de minute realizezi că ai în faţă un veritabil sentimental. E primul compozitor pe care îl aud menţionând de două ori copiii. Aşa că îl întreb direct cum face cu compusul când e tată? Îmi răspunde ca orice femeie-artistă-mamă: sunt un tată mizerabil şi lucrez mult sau sunt un compozitor îngrozitor şi stau cu ei, mă joc cu ei, ador să mă joc cu copii mei, de fapt sunt eu însumi un copil....


Concertul de a doua zi (8 septembrie 2019) a fost susţinut de ansamblul Linea, condus magistral de Jean-Philippe Wurtz. Programul se anunţa extrem de captivant. Instrumentiştii au decis să inverseze ordinea iniţială şi bine au făcut. Lucrarea de Laurenţiu Ganea a părut un corp străin în frenezia întâlnirii cu aceşti magicieni ai muzicii contemporane. Retrogradă, cu o formă incertă, de un gust îndoielnic, un moment pur şi simplu trist în economia concertului, în ciuda dedicaţiei instrumentiştilor şi a solistului, pianistul Daumants Liepiņš.
Din fericire, a urmat lucrarea lui Adam Mincek, Concertul cameral scris ca omagiu lui G. Ligeti. Forma perfectă, orchestraţie eficientă, jocul cu contrastele (o caracteristică a sa, mai ales la nivel ideatic, nu ne referim aici la intensităţi, ci la principii contrastante de compoziţie) şi o manieră judicioasă de a jongla cu timpul au încântat publicul care a răsplătit cu numeroase aplauze compozitorul prezent în sală.

În partea a doua am ascultat Finito Ogni Gesto de F. Filidei şi Corps pentru pian şi ansamblu de R. Cendo. Doi compozitori foşti şi actuali colegi, două lumi sonore cât se poate de diferite, uniţi de un filon al curajului şi al asumării până la radicalizare a propriilor idei. În muzica lui Filidei se împlineşte fragment cu fragment, în dorinţa sa de a dezbrăca muzica de sunetul tradiţional, un sunet mai profund, mai măreţ, o linie cuprinzătoare ca aerul din măruntaiele orgii pe care o iubeşte atât de mult. Orchestraţia sa e manual pentru orice compozitor aspirant, fiind totodată economică dar şi luxuriantă, o combinaţie unică ce te captivează iremediabil.

Radicalizarea lui Cendo a fost relevată fantastic de pianistul Wilhem Latchoumia, o apariţie copleşitoare, cu mâinile protejate pentru a nu se răni în timpul interpretării acestei partituri atât de dificile, plină de glissandi pe clape şi corzi, ajutat de baghete şi alte materiale, dialogând permanent cu dirijorul şi membrii ansamblului. Plăcerea pe care o resimt aceşti muzicieni cântând o muzică atât de aparent intelectualizantă, dar în fond, ca autorul ei, profund viscerală, izvorâtă din prea plin sufletesc, este inimaginabilă.

După amiaza de 8 septembrie 2019 a fost profund inspirantă. Pentru public, pentru profesionişti, pentru tinerii compozitori şi interpreţi prezenţi în sală. Suntem norocoşi să o fi trăit.

(Sabina Ulubeanu este compozitoare)

Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus