Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Note asupra unei interpretări a Simfoniei a III-a de George Enescu - Enescu, 2019


septembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Enescu a început să scrie Simfonia a III-a în do major op. 21 în 1916, cu puţin înainte ca România să intre în Primul Război Mondial, şi a terminat-o în anul încheierii lui, în 1918. Spectacularul ei, dincolo de geniul lui Enescu, dar mai ales datorită lui, îşi are probabil esenţa, deşi Enescu nu a afirmat asta, în frământările succesive pe care le-a imprimat conflagraţia tuturor, inclusiv compozitorului. Comparată mereu cu trilogia lui Dante, cu o inversare între Infern şi Purgatoriu, structura ei ilustrează tripticul de emoţii şi evenimente dramatice ale războiului: pregătirea lui, cu calmul aparent şi angoasele apropierii momentului, desfăşurarea, cu dramatismul ei extrem, şi reculegerea, recompunerea vieţii din fragmente, liniştea păcii.


Apropierea de Simfonia a III-a poate fi, cu siguranţă, o încercare pentru orice orchestră. Extremele acustice şi de participare a instrumentelor, uneori foarte apropiate temporal, pot deveni un obstacol în înţelegerea partiturii şi mai ales în execuţia ei, cu răsfrângere directă asupra rezultatului interpretării. Utilizarea corului, partitura lui fără cuvinte, cu variaţii de intensitate, de acoperire, secondare sau contopire cu sunetul orchestrei poate fi, la fel, o încercare, o măsurare de forţe între răbdarea şi timpul acordat repetiţiei şi etalarea în scenă a calităţilor de ansamblu ale interpretării. Uneori efectul e maxim, impresia e puternică. Alteori lucrurile par grăbite, amestecate, iar consecinţa e un drum inegal.

Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino, dirijate de Fabio Luisi, după un Requiem verdian bun, puternic, simţit până în foarte aproape de miezul lui în concertul din 16 septembrie 2019, după o primă parte din al doilea concert, în care violonistul Sergej Krylov s-a jucat cu Paganini şi Concertul lui nr.1, chiar dacă a ocolit destul de larg posibilitatea vreunui pact cu diavolul, a încercat să treacă prin purgatoriul, infernul şi paradisul lui Enescu. În Moderato, un poco maestuoso ezitările au fost mici, cu trecerea din furtunos în suav frumos glisată, lăsând loc anticipării războiului, cu toată grozăvia lui ilustrată, cu amestecul de vitejie în pregătire, cu spaime, prefigurarea ratărilor, crimelor. S-au auzit despărţirile, concentrarea trupelor, aşteptarea încordată, deznădejdea dorului nestins al viorii întâi, evocarea locurilor dragi în toată construcţia ei polifonică. S-au văzut şi petrecerile pe peron, şi urcarea în trenuri, şi soldaţii înghesuiţi în ferestre strigându-şi victoria. S-a simţit modernitatea lui Enescu.


În Vivace, ma non troppo, o adevărată dezlănţuire de forţe dure, brutale, scrâşnind a urgie fără scăpare şi fără sfârşit, s-a strecurat destul de repede, după primele note vesele, de copii care se joacă la malul mării fără să vadă valul uriaş care îi va mătura în neant peste o clipă, uşoara incongruenţă, care avea să crească. A urmat iureşul bătăliei, cavalcada nestăvilită a tobelor, timpanelor, marcată de xilofon, ironizată gros, batjocoritor de tromboane, încleştarea, exploziile, corpurile dezmembrate, dezastrul, ştirile dezolante de pe front, listele de morţi şi dispăruţi, groaza mamelor şi surorilor, soldaţii mutilaţi, adunaţi de pe câmpuri, chipuri desfigurate, durere apneizantă, marşul sardonic al morţii. O bucată în care compunerea dezlănţuirii nu are nimic haotic, nimic neaşezat la locul potrivit, dar în care, în ciuda intensităţii crescute şi a multistratificării, se pot auzi bine, atunci când se produc, mişcările ezitante. O porţiune care se încheie lăsând loc unei respiraţii, aproape nesperate, o mică viaţă de fluture efemer, de suflet eliberat de urgia cotropitoare, copleşitoare, asurzitoare a războiului, care creşte contrastul ezitărilor.

Pacea din Lento, ma non troppo arată ca un mănunchi de gânduri despre acasă, o reconfigurare a lui, o reclădire a calmului, a veseliei, a iubirii, a poveştilor despre prezent şi viitor, un repaus al realităţii abia alunecate în trecut. Corul e puternic ilustrator, cu vocile bărbaţilor care cântă viitorul liber, prosperitatea ce va să vină. Întreg ansamblul, viguros, tunător, primeşte intarsii fine de vioară, de trompetă şi contrabas, de clopot. Se anunţă finalul, liniştea infinită, trecerea verticală, în altă lume, în care nu se mai păstrează nimic din ce a fost, un fragment repetitiv, din ce în ce mai lent, mai mat, cu atingeri abia perceptibile de tobă şi linişte.

O simfonie maiestuoasă şi complexă, vie şi inteligentă, creativă şi intensă, care solicită atenţia nedivizată. Pe care Orchestra e Coro dell' Academia Nazionale di Santa Cecilia şi dirijorul ei Antonio Pappano au desfăşurat-o ca pe o mantie preţioasă la balul imperial, la festivalul din 2017. Dar căreia Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino încă îi mai urzesc ţesătura.

Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2019


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Doina Giurgiu


Alte articole

 Camerata Salzburg în Festivalul International Enescu, 2019, Marcel Frandeş
 De la liric la sarcastic-Vadim Repin în Concertul de Dmitri Şostakovici - Enescu, 2019, Marcel Frandeş
 Un spectator pregătit face cât doi - A douăzeci şi treia zi a Festivalului Enescu, 2019, Redacţia LiterNet
 Un spectator pregătit face cât doi - A douăzeci şi doua zi a Festivalului Enescu, 2019, Redacţia LiterNet
 Marion, pe rugul efemer al scenei - Enescu, 2019, Doina Giurgiu
 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer