Am ascultat concertul din 14 septembrie 2019, în care sub bagheta lui Vasily Petrenko, Orchestra Filarmonicii din Oslo a prezentat capodopere muzicale la un nivel artistic foarte ridicat, succesul acestui concert fiind unul de răsunet. Programul a cuprins: Poemul simfonic Don Juan, op. 20 de Richard Strauss, Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră, op. 8 de George Enescu, solist Johannes Moser şi Simfonia a V-a în mi minor, op. 64 de Piotr Ilici Ceaikovski.
Oslo-Filharmonien a fost fondată în anul 1919 (urmează să aniverseze centenarul). Originea sa este mai veche, din vremea când Edvard Grieg şi Johan Svendsen înfiinţaseră Asociaţia Muzicală Christiana, succesoarea Societăţii Filarmonice, din 1847. Reformată, sub noua denumire de Filharmonisk Selskaps Orkester, a susţinut primul concert în Logen, la 27 septembrie 1919, dirijor fiind Georg Schnéevoigt. Printre invitaţii primei stagiuni au fost: dirijorul Arthur Nikisch, pianiştii Eugen d'Albert, Edwin Fischer, Wilhelm Kempff, Ignaz Friedman şi Artur Schnabel, precum şi violoniştii Bronisław Huberman şi Carl Flesch. Încă din 1923 Radioul Norvegian a început să transmită concertele ansamblului. De altfel, Norwegian Broadcasting Corporation (NRK) a salvat, în 1930, orchestra de la faliment, printr-un contract de retransmitere săptămânală a concertelor. Din 1979, orchestra poartă denumirea de Oslo Philharmonien. Perioada cea mai prolifică a fost când Mariss Jansen a devenit director artistic (1979-2002). Orchestra Filarmonicii din Oslo a câştigat Grand Prix du Disque, le Diapason d'Or şi German Classical Music Award. Ansamblul a realizat ciclurile Ceaikovski şi Bartók, organizând turnee şi înregistrări la casa de discuri EMI, Printre alţi directori muzicali ai orchestrei au fost André Previn (2002-2006), Jukka-Pekka Saraste (2006-2013) şi Vasily Petrenko (2013-2020). Începând cu stagiunea 2020, a fost nominalizat dirijorul Klaus Mäkelä.
Într-un interviu pentru Radio România Muzical, dirijorul Vasily Petrenko a caracterizat în câteva cuvinte acest excepţional ansamblu scandinav: "O orchestră cu o personalitate inconfundabilă, cu propriul caracter şi o mentalitate a sa. [...] Putem vorbi despre un soi de introvertire, pe de o parte; există, de asemenea, o extraordinară atenţie şi o admiraţie la adresa naturii. Şi mai este şi această mare dedicare pentru muncă, pentru modul în care se cântă"[1].
Concertul Orchestrei Filarmonice din Oslo dirijat de Vasily Petrenko, la Bucureşti, din cadrul ciclului Mari orchestre ale lumii, ediţia a XXIV-a a Festivalului Internaţional George Enescu a debutat cu Poemul simfonic Don Juan, op. 20 de Richard Strauss. Compus în 1888, pe baza unui poem de Nikolaus Lenau - Don Juans Ende - premiera poemului simfonic a avut loc la Weimar, la 11 noiembrie 1889. În versiunea lui Lenau, promiscuitatea lui Don Juan derivă din căutările eroului pentru aflarea femeii ideale. Disperat să o găsească, el sfârşeşte căzând pradă tristeţii şi dorindu-şi moartea. Eroul lui Richard Strauss evoluează continuu, trăind o variată gamă de sentimente (de la eroic la melancolic şi până la funebru), stăpânit de o puternică sete de dragoste, într-o goană iraţională după noi aventuri sentimentale, el piere într-un duel. "Poemul excelează printr-o muzică strălucitoare, cu un profund psihologism în caracterizarea personajelor (Don Juan, Zerlina, Donna Ana şi Donna Elvira). Este depăşit concretul programatic subiectiv romantic, pentru a dura o muzică autonomă, optimistă şi manifest modernă."[2] Formal, poemul este construit ca o sonată tratată liber, având trei teme.
În interpretarea Orchestrei Filarmonicii din Oslo, un ansamblu al excelenţei, am admirat virtuozitatea frapantă a artiştilor de pe scenă, politimbralismul şi plasticitatea imaginilor create de dirijorul Vasily Petrenko. Muzicianul a reuşit magistral să scoată la iveală substanţa melodică, armonică şi orchestrală, precum şi unitatea poemului muzical.
Introducerea impetuoasă cu structuri acordice masive, conţinând germeni ai motivelor muzicale, era urmată de tema principală, de o mare simplitate, personificându-l pe Don Juan. Un veritabil leitmotiv ce conţinea o formulă ritmică cu triolet, uşor recognoscibilă. Linia melodică ascendentă a temei, cât şi saltul de octavă descriau caracterul nestatornic al eroului, iar ritmul punctat sugerează egoismul său. Se auzeau intervenţiile efervescente ale trompetelor şi ale tromboanelor. Un motiv descendent intonat de clarinet întrerupe brusc o scenă de amor scurtă. Apoi un aflux sonor pare că descrie nişte lacrimi de despărţire. Prima mare scenă de amor începe cu intrarea unui trio - cu vioara solo, glockenspiel şi harpă. Muzica sugerează cum Don Juan îşi atrage iubita în capcană (vioara solo), iar aceasta pare să vrea a se supune complet (harpa) seducătorului. Sunetele unui grup de clopote, carillion, exprimau un efect magic al amantului asupra eroinei. Apoi, se percepea o nouă temă, acompaniată de suflători. Îmbrăţişarea amanţilor este reflectată de o melodie cântată în canon de viori. Acestea foşneau un tremolo la vârful arcuşului, într-un pianissimo sublim. Calitatea emisiei era una rarisimă. Arpegiile harpei devenea tot mai alerte sugerând împlinirea iubirii lor. Leitmotivul lui Don Juan, intonat de violoncele, pare că-l trezeşte din reverie şi îl îndeamnă pe acesta spre alte aventuri amoroase. În următoarea secţiune, parcă vedem o execuţie. Până la apariţia unei noi idei muzicale, a unei noi aventuri, tema lui Don Juan este prelucrată şi dezvoltată. În a doua scenă de amor, Don Juan descoperă o tânără fată şi încearcă să o cucerească. Ritmul sincopat al violoncelelor şi al violelor exprimau pasiunea, impulsivitatea. Fluierele flautelor arătau împotrivirea eroinei la asalturile curtezanului. Don Juan reia tentativa (viorile intonează leitmotivul), iar încet, încet, sunetele flautelor sunt înlocuite de cele ale cornilor. Atmosfera devine onirică. Intimismul predomină, viorile însoţite de oboi intonau cu un sunet vibrat, cald tema. Gamele ascendente ale violoncelelor, cu ritmuri sincopate, încingeau discursul muzical până la o pasionalitate plină de erotism. Noaptea aceasta de amor trece, iar flautele şi viorile reluau tema eroului. Gândurile sale redevin lucide. În următoarea secvenţă Don Juan este înfăţişat ca învingător. O nouă temă debuta asemănător cu ultima idee muzicală din secvenţa anterioară, cea cu aventura amoroasă. A urmat sărbătorirea victoriei. Se aude un agitato, ca un protest împotriva abandonării iubitei. Şi totuşi Don Juan îşi urmează drumul impetuos. Se aude leitmotivul orologiului. A urmat scena Carnavalului. Totul se cufundă într-o sărbătoare sălbatică. Un Scherzo cu indicaţia giocoso se desfăşoară scânteietor. Deşi cu aspect eroic, motivul muzical avea ceva umoristic, iar sunetele emise de glockenspiel consolidau impresia. După un tutti înfocat, leitmotivul este dezvoltat şi reapar tema victoriei şi tema glumei. Urmează o luptă dramatică, iar eroul cade în depresie. Se auzea un amestec de sunete de tobe, tromboane şi başi, precum o prăpastie psihologică. Îndoielile eroului sunt sugerate de acorduri în diverse combinaţii timbrale (viorile sul ponticello şi harpa). Un acord de septimă în pizzicato anunţa sosirea fiului nobilului Don Pedro care îl provoacă la duel pe Don Juan. A urmat secvenţa duelului. Tema care îl caracteriza pe eroul principal se aude în tonalitate majoră. După o pauză generală muzica redă victoria lui Don Juan. Trompeta intona un fa precum o lovitură de pumnal. Se auzeau instrumentele cu coarde cu un tril prelung indicând moartea. După o cadenţă cu un pasaj fantastic, poemul se încheie, Don Juan e victorios, însă nu a obţinut nimic.
Orchestra Filarmonicii din Oslo dirijată de Vasily Petrenko a fost o revelaţie a Festivalului Internaţional George Enescu. O sonoritate excepţională, o incredibilă omogenitate, sincronizarea impecabilă între instrumentişti. Am rămas uimit de profesionalismul şi dăruirea acestor artişti. Timpanistul îşi acorda mereu instrumentul, verificându-l aproape după fiecare solo, aplecat cu urechea spre membrana timpanului. Toţi cântau implicaţi şi dăruiţi, cu o bucurie şi cu o dorinţă de a face MUZICĂ înaltă. Şi au reuşit cu brio!
Uneori îl priveam pe dirijorul Vasily Petrenko şi aveam senzaţie că se simte în pielea personajului Don Juan. Avea o alură măreaţă şi o siguranţă de sine molipsitoare. Orchestra îl sorbea din priviri. Nimic impus dur. Fiecare gest era o confirmare a fluxului melodic odată iniţiat, pentru ca apoi să fie vălurit ca o mătase. Uneori sălta pe podium, semeţ ca un spadasin, cu şarm, chiar cu un fel de nepăsare faţă de viaţă,. O excepţională prezenţă în Festival!
Aplauze puternice, ovaţii, rechemări la rampă i-au răsplătit pe aceşti formidabili muzicieni.
A urmat Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră, op. 8 de George Enescu, solist Johannes Moser. Acesta spunea într-un interviu [3]: "În cazul altor opusuri contemporane sau moderne de o dificultate accentuată, secretul nu este să te limitezi doar la aspectul tehnic al lucrării, ci să dobândeşti excelenţa tehnică şi, apoi, să faci ceva obligatoriu: să pătrunzi în dimensiunea emoţională a muzicii, în filosofia ei, în esenţa inoculată de compozitor, sensurile lui adânci."
Violoncelistul germano-canadian Johannes Moser s-a născut în anul 1979. A început studiul violoncelului la vârsta de opt ani. În 1997 a devenit discipolul lui David Geringas. A câştigat mai multe premii la competiţii internaţionale: Premiul II la Concursul Ceaikovski şi premiul Special pentru interpretarea variaţiunilor rococo (2002), Premiul Deutschen Schallplattenkritik, 2011, Premiul ECHO Klassik, 2017, pentru cel mai bun interpret al anului. A cântat cu orchestre de renume precum Berlin Philharmonic, New York Philharmonic, Los Angeles Philharmonic, Hong Kong Philharmonic, Munich Philharmonic l'Israel Philharmonic, Chicago Symphony, London Symphony, Bavarian Radio Symphony, Frankfurt Radio Symphony, Royal Concertgebouw, Orchestra Simfonică din Tokyo, Orchestra din Philadelphia şi Orchestra din Cleveland. Violoncelistul Johannes Moser a fost invitat în festivaluri ca: Verbier, Schleswig-Holstein, Gstaad, Kissinger, Colorado, Seattle, Brevard, precum şi Festivalul de muzică de cameră Mehta. De asemenea, muzicianul canadian a cântat în formaţii de muzică de cameră cu: Joshua Bell, Emanuel Ax, Leonidas Kavakos, Menahem Pressler, James Ehnes, Midori şi Jonathan Biss. Violoncelistul Johannes Moser a semnat un contract de înregistrări în exclusivitate cu casa de discuri Pentatone.
Prima audiţie absolută a Simfoniei concertante pentru violoncel şi orchestră op. 8 de George Enescu a avut loc la Salle Gaveau din Paris, la 13 februarie 1909, solist fiind Joseph Salmon, cel căruia i-a fost dedicată lucrarea, iar la pupitrul dirijoral al Orchestrei Lamoureux se afla însuşi compozitorul. Lucrarea este "o reală capodoperă, de mare intensitate lirică şi notabilă densitate informaţională" [4].
Ascultam la Sala Palatului în interpretarea violoncelistul Johannes Moser, acompaniat de Orchestra Filarmonicii din Oslo dirijată de Vasily Petrenko, această lucrare enesciană scrisă în trei părţi, legate între ele. Totul suna incandescent. Ansamblul orchestral intona precum o imensă reverberaţie sonoră o extindere a vocii soliste. O muzică încifrată, cu o partitură de mare complexitate, cântată cu respectul fiecărui detaliu. Am ascultat un violoncelist care prin aplecarea asupra acestei veritabile mari fantezii în sens romantic, a oferit o versiune plină de autenticitate.
Sublim sunau acele legato-uri cântate cu susţinere şi reliefare - louré-ul enescian - cu sunete cald vibrate ale solistului. Percepeam o mare concentrare emoţională, iar integrarea vocii soliste în muzica ansamblului orchestral conferea cu adevărat atributul de simfonie concertantă, spre deosebire de un concert instrumental acompaniat de orchestră. Admiram şi secţiunile în care aspectul de virtuozitate ieşea la suprafaţă, însă nimic nu depăşea sfera sensurilor profunde. Frumos au sunat şi acele octave în duble coarde, dificil de executat, pe care Johannes Moser le cânta într-un veritabil zbor peste strune. Finalul lucrării părea o jubilaţie. Muzica decurgea, sub aspect tensional, într-un crescendo de mare suprafaţă. În tradiţia lucrărilor romantice concertante, lucrarea s-a încheiat cu un dublu glissando (descendent-ascendent în duble coarde), executat cu măiestrie şi strălucire de către violoncelist.
La cererea publicului, Johannes Moser a cântat o Sarabandă din Suita I solo de Johann Sebastian Bach. Artistul a spus publicului că regretă faptul că George Enescu nu a scris o lucrare solo pentru violoncel, pe care ar fi cântat-o cu bucurie.
O lucrare compusă de Enescu la doar 20 de ani, stârnind ropote de aplauze, datorită unei interpretări de foarte bună calitate.
După pauză, a urmat Simfonia a V-a în mi minor, op. 64 de Piotr Ilici Ceaikovski. A fost magnific! Era aur topit clocotind într-o masă sonoră! O versiune memorabilă. Cred că mult timp voi refuza să mai ascult o altă interpretare, până nu se developează în adâncul fiinţei mele această muzică, astfel cântată. Teme cunoscute, îmbrăcate în veşminte armonice şi timbrale atât de viu colorate, încât vedeai parcă turnurile bisericii Sf. Vasile Blajenii din Moscova. Orchestră şi dirijor, formau un singur organism cu reflexe de ceasornic şi cu emoţie covârşitoare.
Da, a fost din nou un concert situat în sferele înalte ale lumii spirituale.
NOTE
[1] Interviu realizat de Ştefan Costache, pentru Radio România Muzical, publicat la 13 septembrie 2019 - romania-muzical.ro
[2] Iliuţ, Vasile: De la Wagner la contemporani, vol. I, Editura Muzicală, Bucureşti, 1992, p.222.
[3] Ştefan Costache, ib idem
https://en.wikipedia.org/wiki/Oslo_Philharmonic
https://de.wikipedia.org/wiki/Don_Juan_(Strauss)
https://en.wikipedia.org/wiki/Johannes_Moser
[4] Emisiune difuzatã la Radio România Muzical la 1 februarie 2005.
Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..