Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Orchestra Naţională din Lille, Franţa - Simfonia Harold în Italia de Hector Berlioz - Enescu, 2019


septembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
 

Primul concert al Orchestrei Naţionale din Lille, care a avut loc la 18 septembrie 2019, la sala Ateneului Român a fost dirijat de Vlad Vizireanu şi a cuprins lucrări muzicale foarte atractive: Simfonia de cameră pentru 12 instrumente, op. 33 de George Enescu, Concertul pentru vioară şi orchestră în re major, op. 77 de Johannes Brahms, solist Sergey Khachatryan, şi Simfonia Harold în Italia, op. 16 de Hector Berlioz, solist violistul Timothy Ridout.
 
Orchestra Naţională din Lille s-a relansat cu numele actual în anul 1980, după ce conducerea sa a fost preluată de dirijorul Jean-Claude Casadesus, care a reformat ansamblul şi a obţinut sponsorizare guvernamentală. Orchestra abordează repertoriul simfonic, participă la producţii anuale cu Opera din Lille şi include cu regularitate repertoriul contemporan în program, găzduind şi muzicieni în rezidenţă. În paralel, inovează prin evenimente dedicate publicului nou: concertele "cinema live", concertele famillissimo, concertele Must du Classique, flash 12:30 şi festivalul Lille piano. Discog rafiaOrchestrei Naţionale din Lille include peste 30 de înregistrări, bine primite de public şi critică şi recompensate cu numeroase premii, printre care Grand Prix de l'Académie Charles Cros, Prix de l'Académie du disque français, Prix de la SACD şi Grand Prix de la Nouvelle Académie du Disque.
 
Prima lucrare prezentată în după-amiaza muzicală din 18 septembrie, a fost tocmai ultima creaţie a lui George Enescu: Simfonia de cameră pentru 12 instrumente, op. 33. Pe scena Ateneului, erau aşezaţi în semicerc, de la stânga la dreapta, cei doisprezece instrumentişti, cântând la flaut, oboi, corn englez, clarinet, fagot, corn, trompetă, vioară, violă, violoncel, contrabas şi pian; iar în centrul lor, tânărul dirijor de origine română, Vlad Vizireanu.
 

Dirijorul a fost numit recent directorul muzical al Orchestrei Simfonice Knox-Galesburg din SUA. Vlad Vizireanu a câştigat Premiul II la Donatella Flick Conducting Competition din Londra, ediţia 2016 şi Premiul II la Concursul Internaţional de dirijat din Cadaqués, Spania. Şi-a făcut debutul cu Orchestra Simfonică din Londra, la Barbican Hall. A fost ales, ca unul dintre cei 14 candidaţi selectaţi, să participe la Competiţia Mahler din Bamberg, Germania, dirijând Bamberg Symphony Orchestra. Vlad Vizireanu este fondatorul şi directorul executiv al Impulse New Music Festival, din Santa Barbara, California. Muzicianul este un promotor fervent al muzicii noi. Astfel, a dirijat Orchestra Festivalului Castleton, Simfonia de la Cadaqués şi Ansamblul muzical New Hebrides.
 
Simfonia de cameră pentru 12 instrumente, op. 33 de George Enescu a fost compusă la Paris şi terminată la 28 mai 1954. "Lucrarea continuă meditaţia filozofică enesciană asupra existenţei şi a non existenţei, tranşată de pe poziţia creatorului, a cărui linie evolutivă a fost într-o continuă şi lentă ascendenţă, fecundată permanent de aceeaşi sevă proaspătă şi curată, cântecul popular."[1]
 
Ascultam instrumentiştii francezi urmărind şi realizând prin interpretarea lor fidelă unitatea stilistică, arhitecturală şi tematică a lucrării. Muzica primei părţi, Molto moderato, un poco maestoso curgea fără contradicţii. Prelucrarea temelor era amânată spre finalul formei de sonată. Recunoşteam parfumul îmbietor al plaiului ondulat. A doua idee muzicală era cântată cu duioşie şi nostalgie. Simţeam cum celulele muzicale, ca nişte nuclee ciclice ale lucrării, răsăreau ici acolo. Eterofonia purta pecetea originalităţii. Stilizarea pură a melodiei româneşti era redată cu multă autenticitate. Expresia narativ-evocatoare din prima parte devenea sarcastică şi grotescă cu aspecte de scherzo, în partea a doua, Allegro molto moderato se trecea  într-un lamento sfâşietor în partea a treia (Adagio), pentru ca în final, într-o atmosferă de linişte să triumfe bucuria. Asemenea Octuorului pentru patru viori, două viole şi două violoncele, op. 7, Dixtuorului pentru două flaute, oboi, corn englez, două clarinete, două fagoturi şi doi corni, op. 14, Simfonia de cameră pentru flaut, oboi, corn englez, clarinet, fagot, corn, trompetă, vioară, violă, violoncel, contrabas şi pian inovează din punct de vedere al timbralităţii şi intensifică cu ajutorul acesteia celelalte caracteristici muzicale  precum limbajul şi arhitectonica. Iar instrumentiştii din Lille, dirijaţi de Vlad Vizireanu au intuit şi pus în valoare frumuseţea acestei lucrări camerale prea puţin cântate, un opus care doar prin reascultarea lui îşi dezvăluie multitudinea sensurilor. Compusă după opera Oedip, Simfonia de cameră este cântecul de lebădă al lui George Enescu.

A urmat Concertul pentru vioară şi orchestră în re major, op. 77 de Johannes Brahms, avându-l ca solist pe Sergey Khachatryan. Tânărul violonist armean este câştigătorul unor importante competiţii internaţionale precum: Marele Premiu al Concursului Jean Sibelius, de la Helsinki, 2000, Premiul I la Concursul Queen Wlisabeth de la Bruxelles, 2005, Premiul I la Concursul Louis Sphor de la Weimar, 2001, Premiul II la Concursul de la Indianapolis,  2002 şi Premiul II la Concursul Fritz Kreisler de la Viena, 2000, Premiul II la . A cântat ca solist cu Orchestra Filarmonică Radio Olanda, sub bagheta lui Stanislav Kochanovsky, Orchestra della Svizzera Italiana şi Orchestra Gulbenkian, cu Lorenzo Viotti, Orchestra Simfonică Bamberger, cu Ludovic Morlot şi Filarmonica Rotterdam, cu Valery Gergiev, precum şi la Teatro alla Scala Milan, sub conducerea lui Myung-Whun Chung. A obţinut Merited Artist of Armenia în2012. Violonistul Sergey Khachatryan este, în acest sezon, Artist în rezidenţă la BOZART (Centrul de Arte Plastice) din Bruxelles, având o serie de recitaluri şi concerte programate cu Orchestre National de Belgique, dirijată de americanul Hugh MacPherson Wolff.
 
 
În concertul de Johannes Brahms, de la sala Ateneului Român, Sergey Khachatryan a adus prin interpretarea sa o anume prospeţime. Dincolo de tradiţie, solistul a îmbogăţit stilistica interpretativă printr-o agogică vie, adaptată fluxului melodic romantic al concertului. Încă din prima intervenţie, sunetul său dens, era încărcat cu o tensiune şi cu o forţă de transmisie deosebită. Diferenţierile între cantilene şi pasajele de virtuozitate încărcau şi mai mult expresia reliefată a discursului său muzical. Acompaniamentul orchestral însă nu s-a ridicat la nivelul acestui solist (decalaje, intonaţii inexacte la corni, sunet netimbrat şi nevibrat la contrabaşi dialoguri în care frazarea şi coloristica puţin calitativă a unor instrumentişti suflători umbrea, alămurile cu emisie spartă, de fanfară, tempo tras, lipsă de spontaneitate la gesturile dirijorale).
 
Ca bis, violonistul Sergey Khachatryan a cântat Sonata nr. 3, «Balada», pentru vioară solo, op. 27, de Eugène Ysaÿe, dedicată lui George Enescu, emoţionând auditoriul şi demonstrând o violonistică modernă, cu o tehnicitate la cote înalte.
 
După pauză, publicul venit  la sala Ateneului Român a ascultat Simfonia Harold în Italia, op. 16 de Hector Berlioz, solist violistul Timothy Ridout. Orchestra Naţională din Lille, dirijată de Vlad Vizireanu a cântat cu dăruire şi bucurie această Simfonie în patru părţi, cu violă obligată, compusă în anul 1854. Geneza simfoniei este legată de îndemnul lui Niccolò Paganini (care achiziţionase la vremea aceea o violă de excepţie Antonio Stradivari-1731) adresat lui Hector Berlioz, de a compune un solo pentru alto. După vederea primei părţi a partiturii, Paganini dezamăgit de faptul că viola nu cânta tot timpul şi că lucrarea avea un pronunţat aspect simfonic, a renunţat la colaborarea cu Berlioz. Compozitorul declara că el a dorit să realizeze cu ajutorul violei, o amintire poetică a peregrinărilor sale prin Abruzzes (o regiune din centrul Italiei).
 
Într-adevăr, ascultând lucrarea, rolul solistic al violei este mai pronunţat doar în prima dintre cele patru părţi (Harold în munţi),unde ideile muzicale principale sunt alocate violei. Partea a treia a simfoniei este un Scherzo în clar stil Beethoven.
 
Orchestraţia cuprinde flaut, piccolo, oboi, corn englez,  2 clarinete, 4 fagoturi, 4 corni, 2 cornete,2 trompete, 3 tromboni, tubă, cinele, trianglu, 2 tamburine, harpă, viori, viole, violoncele şi contrabaşi.
 
Prima audiţie a Simfoniei a avut loc la 23 novembre 1834 cu Orchestre de la Société des concerts du Conservatoire, dirijată de Narcisse Girard, solist fiind violistul Chrétien Urhan.
 
Violistul Timothy Ridout s-a născut la Londra, în 1995, este câştigătorul premiului I la Concursul internaţional de violă Lionel Tertis, 2016. În sezonul 2018-2019 este Artist Rezident la Baden-Baden Philharmonie şi are concerte alături de Orchestra Simfonică din Hamburg, Tonhalle Orchester Zurich, Orchester de Lille, Camerata şi Orchestra Filarmonica din Salzburg. Ca muzician de cameră, Timothy Ridout a participat la festivalurile Heimbach Spannung, Valdres Sommersymfoni, Boswiler Sommer şi Musikdorf Ernen şi a avut proiecte la Musikverein (Viena), Seria Internaţională de Muzică de Cameră la Southbank, Louvre şi Salle Cortot (Paris). Timothy Ridout a colaborat cu Benjamin Grosvenor, Frank Dupree, Frans Helmerson, Christian Tetzlaff, Isabelle Faust, Pavel Kolesnikov şi Kian Soltani. Timothy Ridout cântă pe o violă de Peregerino di Zanetto (1565-1575), împrumutată de Beares International Violin Society.
 
 
În Adagio-ul introductiv solo-ul de oboi crea, cu ajutorul instrumentelor cu coarde atmosfera descriptivă a peisajului montan. Dirijorul Vlad Vizireanu a dozat foarte gradat lungul crescendo până la intrarea violei soliste. Apoi, violistul Timothy Ridout, cu un sunet lin şi cald vibrat larg, a afirmat tema. Cât de frumos au sunat acele suspine, cu accente expresive, cântate în duble cord! Allegro-ul care a urmat a adus un aer optimist. În partea a doua, Marşul pelerinilor, eroul însoţea parcă un grup de pelerini ce cântau rugăciunile de seară (urme ale tehnicii polifonice în stil Palestrina). Bariolajele executate pe cele patru coarde ale instrumentului, de către Timothy Ridout aveau un timbru estompat, dar plin de graţie. Partea a treia, Serenade, este un cântec de dragoste. Finalul, Orgia briganzilor, descrie momentul în care Harold, obosit şi deprimat îşi caută refacerea forţelor într-o tavernă, în compania unor indivizi sălbatici şi periculoşi. Printr-o muzică dramatică (alămurile dezlănţuite) este exprimată dorinţa de răzbunare a briganzilor împotriva injustiţiei sociale. Rebelii în luptă contra Oraşului, se refugiază în natură pentru a-şi pansa rănile. Muzica reiterează  anumite teme.
 
Aplauzele îndelungate au răsplătit efortul acestor artişti francezi

NOTE
[1] Iliuţ, Vasile: De la Wagner la contemporani, vol. IV, pag. 303.


Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2019


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Camerata Salzburg în Festivalul International Enescu, 2019, Marcel Frandeş
 De la liric la sarcastic-Vadim Repin în Concertul de Dmitri Şostakovici - Enescu, 2019, Marcel Frandeş
 Un spectator pregătit face cât doi - A douăzeci şi treia zi a Festivalului Enescu, 2019, Redacţia LiterNet
 Un spectator pregătit face cât doi - A douăzeci şi doua zi a Festivalului Enescu, 2019, Redacţia LiterNet
 Marion, pe rugul efemer al scenei - Enescu, 2019, Doina Giurgiu
 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer