Concertul Orchestrei Filarmonicii din Sankt Petersburg şi a Corului Academic al Radiodifuziunii Române, dirijate de Christian Badea, care s-a desfăşurat la Sala Palatului, la data de 19 septembrie 2019 a cuprins în programul său: Poemul simfonic «Isis» de George Enescu, Concertul nr. 1 în la minor pentru vioară şi orchestră, op. 77 de Dmitri Şostakovici, solist Vadim Repin şi Simfonia a IX-a în mi minor, op. 95 «Din lumea nouă» de Antonin Dvořák. Corului Academic al Radiodifuziunii Române, a fost pregătit de dirijorul Ciprian Ţuţu.
Un concert extraordinar. Orchestră, cor, dirijor, solist, public şi nu în ultimul rând organizarea impecabilă.
În deschiderea serii, am ascultat Poemul vocal-simfonic «Isis» pentru orchestră şi cor de femei de George Enescu, lucrare finalizată postum de Pascal Bentoiu, după schiţele autorului, descoperite la Muzeul George Enescu din Bucureşti în 1996. Manuscrisul datează din iunie 1923, lucrarea fiind concepută sub forma unui Adagio simfonic. Deşi titlul poemului trimite la mitologia egipteană, pare să evoce chipul femeii iubite, prinţesa Maruca Cantacuzino, pe care Enescu o alinta cu numele de Isis (iar ea îi spunea lui Sfinx). Pascal Bentoiu afirma că "lucrarea se constituie într-un poem obsesiv, ca un cerc magic, greu de spart, în care puţine teme se rotesc în jurul subiectului"[1].
În interpretarea Orchestrei Filarmonicii din Sankt Petersburg şi a Corului Academic al Radiodifuziunii Române, dirijate de Christian Badea, ascultam înlănţuirile armonice stranii, cele care creau o stare şi nu o acţiune. Simţeam generozitatea, căldura umană, lirismul şi forţa de comunicare a acestor interpreţi. Timbralitatea conducea spre o anume transparenţă, către vibraţii înalte. Combinaţiile sunetelor harpei cu glockenspiel şi flaut creau o muzică diafană. Alteori cinelul, cu bătăi scurte se combina sonor cu tremolo-ul viorilor. Clarinetul bas întuneca atmosfera. Trianglul suna simplu, nimic festiv. Solo-urile de vioară se contopeau cu vocile din cor, fără cuvinte (un a prelung). O falie temporală se isca la Pauza Generală, după care vocalizele corului de femei reveneau tânguitor. Dirijorul Christian Badea iniţia ondulaţiile sonore şi echilibra mereu ansamblurile - cel vocal cu cel instrumental - într-un chip măiestrit. Catifelarea sunetelor instrumentelor cu coarde era dincolo de strune, ea venea din emoţia interpreţilor, transpusă în vibraţie rafinată.
Lucrarea a fost îndelung aplaudată.
A urmat Concertul nr. 1 în la minor pentru vioară şi orchestră, op. 77 de Dmitri Şostakovici, solist Vadim Repin [2], acompaniat de Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, dirijată de Christian Badea.
Vedeta serii, Vadim Repin a pătruns pe scena Sălii Palatului, cu alura sa atletică, sobră.
Cântând pe o vioară Stradivarius - Rode (1733), Vadim Repin a captat atenţia de la prima intrare solistică. Sunetul său calitativ, conţinând un bogat spectru de armonice, era emis natural, aproape fără efort, iar 'vocalele' şi 'consoanele' ce purtau motivele muzicale penetrau spaţiul auditiv cu o admirabilă cursivitate şi coerenţă. Muzicianul are o concentrare teribilă asupra felului în care afirmă ideea muzicală, arcuşul său modelând sunetele precum răsuflarea unui maratonist. În prima parte a Concertului, Nocturna, Moderato, violonistul transmitea toată încărcătura melodiei triste. Izvora din strunele sale o lumină rece, o stare de înfrigurare, umbre ale razelor de lună. David Oistrah, dedicatarul concertului, spunea despre această primă parte lentă că este o inhibare a sentimentelor. Într-adevăr, la auzul motivului Dies irae o sudoare rece îţi trece pe şira-spinării, făcând să strige în tine tăcerea şi smerenia. Acea secţiune de dinaintea Reprizei formei de sonată, în care dublele coarde răsunau cu stridenţă, era cântată de Repin cu o mare interiorizare, deşi registrul acut al instrumentului predispunea spre deschiderea timbrului. În partea a doua, Scherzo, Allegro, expresia devenea demonică, totul se derula rapid, iar limbajul muzical era unul complicat şi rafinat. Admiram cum violonistul Vadim Repin, acompaniat de excelenta Orchestră a Filarmonicii din Sankt Petersburg, dirijată de unul dintre cei mai buni şefi de orchestră ai momentului, Christian Badea, reuşea să obţină în secţiunea centrală, Poco più mosso, pe o ritmică dansantă, de sorginte folclorică, o redare a ideii de grotesc. Acea monogramă muzicală a lui Dmitri Şostakovici - D(E)SCH-(re-mib, do si natural) se auzea cu obstinaţie. Mai apoi, în Passacaglia, Andante, din partea a treia a concertului, fluxul muzical căpăta un aspect solemn. Lirismul predomina. Tema era expusă maiestuos de violoncele şi contrabasuri. Iar viorile brodau variaţiunile care culminau cu imensa Cadenţă, în care Repin a uluit asistenţa cu forţa sa de transmitere a stărilor sufleteşti şi cu violonistica sa fabuloasă (acorduri ca de orgă, o dinamică cu modificări bruşte, fără afectarea calităţii sunetului sau a tempo-ului, o agogică adaptată expresiei muzicale). Finalul concertului de vioară, Burlescă, atacată fără pauză, a sporit coloristica orchestrală, prin multitudinea şi diversitatea evenimentelor sonore, prezentate alert (Allegro), cu un accent rusesc.
Aplaudat îndelung, ovaţionat şi rechemat de mai multe ori pe scenă, mulţumind orchestrei şi dirijorului, Vadim Repin rămâne în memoria auditoriului, ca unul dintre cei mai mari violonişti ai epocii noastre.
După pauză, concertul Orchestrei Filarmonicii din Sankt Petersburg, dirijată de Christian Badea a continuat cu Simfonia a IX-a în mi minor, op. 95 «Din lumea nouă» de Antonin Dvořák. Cuvintele sunt puţine pentru a descrie frumuseţea interpretării acestei capodopere simfonice a lui Dvořák foarte cunoscută în lumea întreagă. Mai mult, în 1969, o înregistrare audio a simfoniei a fost luată de Neil Armstrong cu el, în misiunea Apollo 11, în afara Planetei Albastre, în drum spre Lună.
În toate cele patru părţi ale simfoniei (1. Adagio-Allegro molto; 2. Largo; 3. Scherzo-Molto vivace-Poco sostenuto Trio; 4. Finale, Allegro con fuoco) instrumentaţia avea un spectru timbral plin de sevă. Motivele muzicale erau cântate de instrumentişti la o calitate a emisiei greu de imaginat. Oboiul intona mirific firul melodic: cu un vibrato strâns, uniform, cald, mulat pe înflorirea intensităţii unei durate. Trianglu sclipea sonor limpede, exact în atmosfera creată de ansamblul orchestral (fără ostentaţie). Savuram fiecare frază muzicală enunţată de aceşti artişti. La un moment dat, în prima parte se perinda un négro spiritual américain (Swing Low, Sweet Chariot). În Largo, tema cornului englez suna vocal (intenţia compozitorului a fost iniţial de a acorda oboiului această idee muzicală, însă amintirea vocii de bariton afro-american a lui Harry Burleigh i-a schimbat intenţia). Apoi, Scherzo-ul cu ritmurile sale ternare, cu timpanul pocnind ca un tunet îndepărtat, dialogurile ca nişte veritabile driblinguri. Trio-ul cu motivele sale punctate incitante, mergând spre o culminaţie, iar violoncele fremătând - toate aveau o plasticitate fermecătoare. Finalul energic aducea tema principală la corni şi trompete, în timp ce acorduri retezate, foarte scurte, amplificau senzaţia de efuziune romantică. Dirijorul Christian Badea avea o degajare extraordinară. Orchestra îi simţea intenţiile, iar mersul natural al discursului muzical era confirmat de gesturile sale, fără bruscări.
Teme din părţile anterioare reveneau, ca şi cum pasagerii unui transatlantic, aflat în marş îşi rememorează viaţa petrecută înainte de a pleca spre Lumea Nouă. Apogeul s-a atins în Codă.
Îmi treceau prin minte fulguraţii din gândirea lui Cioran: De n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica.
La bis, Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, dirijată de Christian Badea a oferit o Poloneză din opera Evgheni Oneghin de P.I. Ceaikovski.
NOTE
[1] Cojocaru, Mihai program de sală din 19 sept.2019, Festival Internaţional George Enescu, Lumea în armonie, pag. 10.
[2] Născut în Siberia, în anul 1971, Vadim Repin a câştigat, la doar 11 ani, medalia de aur la competiţia Wienawski şi a debutat ca solist în recitaluri la Moscova şi St. Petersburg. La 14 ani, susţinea deja turnee pe scenele din Tokyo, Munchen, Berlin, Helsinki, iar un an mai târziu debuta la Carnegie Hall. La 17 ani, a devenit cel mai tânăr câştigător al Concursului Queen Elisabeth. A făcut turnee cu Orchestra Simfonică din Londra şi Valery Gergiev, NHK Orchestra şi Dutoit, turneu în Australia cu Orchestra Filarmonică din Londra şi Vladimir Jurowski. De asemnea a concertat la Londra, Philadelphia, Carnegie Hall din New York, Sala Pleyel din Paris, Concertgebouw din Amsterdam şi BBC Proms la Royal Albert Hall, cu concertul pentru vioară compus pentru el de James MacMillan.
A înregistrat marile lucrări pentru vioară ale compozitorilor ruşi Şostakovici, Prokofiev şi Ceaikovski pentru Warner Classics. Pentru Deutsche Grammophon, a înregistrat Beethoven, Brahms, Truls Mørk, Ceaikovski şi Rahmaninov cu Mischa Maisky şi Lang Lang şi lucrări de Grieg, Janacek şi César Franck, cu Nikolai Lugansky. În 2010, a fost distins cu Victoire d'Honneur, cel mai prestigios premiu muzical din Franţa şi a fost numit Chevalier des Arts et des Lettres. În 2014, a primit distincţia onorifică a Conservatorului Central de Muzică din Beijing, iar în 2015, distincţia onorifică a Conservatorului din Shanghai. În ultimul sezon, a cântat la Vilnius, Praga, Viena, Paris, Ankara, Erevan, Barcelona, Madrid şi Tokyo. A susţinut o serie de concerte în SUA cu Philharmonia Orchestra, urmate de concerte la Londra şi Cardiff, Berlin şi o întoarcere în Japonia pentru a marca centenarul Ceaikovski.
Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..