Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Despre teatru şi viaţă cu Andrei Şerban

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Shakespeare şi Naţiunile Unite la mânăstirea lui Ellen Stewart


octombrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
I-am propus regizorului Andrei Şerban o rubrică periodică pe LiterNet. A acceptat să scrie fără să promită o anumită frecvenţă, dar făgăduind că o va face cât de des îi va permite timpul. Acesta este primul text dintr-o serie pe care o sper cât mai lungă şi, cu siguranţă, foarte diversă. Vă invit să le descoperim împreună. (Răzvan Penescu, editor LiterNet)

*

Mai putem spune şi azi că Shakespeare e contemporanul nostru?

Am pus această întrebare unui grup de actori, regizori şi dramaturgi veniţi din multe continente (Africa, Asia, America de Sud şi Nord, plus Europa) interesaţi de workshopul internaţional pe care am fost invitat să-l conduc în august 2019 în Umbria, lângă Spoleto. Acolo, într-o fosta mănăstire dezafectată devenită laborator teatral, teatrul La MaMa organizează în fiecare vară ateliere de lucru iniţiate de unica vizionară care a fost Ellen Stewart.

Ca o paranteză, în 2019 La MaMa sărbătoreşte 100 de ani de la naşterea lui Ellen şi am acceptat să refac (sper pentru ultima oară) spectacolul ei favorit din cele peste o mie produse de la înfiinţarea companiei, acum aproape 60 de ani. E vorba de a douăzeci şi cincea reluare a Troienelor la New York în decembrie 2019. Voi beneficia de o distribuţie nouă, cu participarea specială a unor grupuri din Bosnia, Guatemala şi Cambogia, ţări care au suferit şocuri de o violenţă şi cruzime inimaginabilă, cu amintirea masacrelor recente ce evocă temele refugiului şi emigraţiei din piesa lui Euripide. Aceşti artişti (cântăreţi, dansatori şi actori} vor reprezenta corul Troienelor, ocazie ce, mă bucur să o semnalez, va îmbogăţi vizual şi auditiv structura spectacolului cu motive tradiţionale originale.


Dar să revenim la workshopul shakespearean: întrebarea mea despre actualitatea lui Shakespeare a provocat răspunsuri concretizate în experimente originale ale celor veniţi de foarte departe, axate pe tema tiraniei, aşa cum aceasta apare în piesa cunoscută în toate colţurile lumii, Richard al treilea. Dacă ne gândim doar la faptul că cele două versiuni de spectacol pe care le-am realizat cu Richard la Budapesta şi la Bulandra, deşi într-un decor asemănător de culoare galbenă, au avut referinţe cu totul diferite ce corespundeau climatului politic specific fiecărei realităţi, înţelegem şi apreciem generozitatea infinită pe care ne-o oferă Autorul şi cât de universal valabil e mesajul piesei.



De aceea am fost curios să văd ce interpretare vor găsi aceşti artişti veniţi din culturi atât de depărtate. Fiecare participant a dezvoltat, individual sau în grup, timp de o săptămână, o serie de improvizaţii libere, adaptate situaţiei politico-sociale specifice ţării din care veneau. Spre exemplu, analizând piesa, ce aspecte legate de Richard ar corespunde azi în Rwanda sau în Zimbabwe? Cum ar adapta piesa, localizându-i atmosfera, o actriţă din Paraguay, o regizoare din Coreea sau un dramaturg din Singapore? Pentru cei veniţi din America, Anglia şi Italia sunt Trump, Boris Johnson sau Salvini exemple prea la primă mână, asemănări prea superficiale pentru a fi comparate cu ascensiunea complexă a lui Richard Plantagenet? E nevoie de mai multă subtilitate sau, dimpotrivă, azi lucrurile trebuie spuse direct, in your face, nu voalat?



Unii au vrut să găsească alte surse şi au ales piesa faimoasă a lui Brecht Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită improvizând o caricatură grotesc-comică a ascensiunii la putere a lui Hitler, alţii au lucrat un moment din piesa lui Vişniec Richard al III-lea nu se mai face, în care Stalin se confruntă cu tiranul shakespearian. La final cu toţii s-au concentrat pe Richard şi au descoperit ce a scris Shakespeare, prin care ne putem vedea pe noi înşine ca într-o oglindă. Concluzia e că toţi avem un rol activ în crearea puterii, unii suntem uşor seduşi şi ne supunem la comandă; alţii, naivi, nu cred că un ins ca Richard ar fi capabil să ia puterea; unii cred că odată ajuns rege, va fi uşor să fie controlat; şi cei care, ca noi, spectatorii, sunt fascinaţi să-i aplaude jocul şi să-l admire pe actorul care se confundă cu personajul! (Şi ce bucurie am avut, după workshop, să găsesc într-un articol al cunoscutului shakespeareolog Steven Greenblatt, informaţia că, analizând piesa, el a ajuns la aceleaşi concluzii ca ale noastre.)


Toţi au fost inspiraţi să-şi extindă imaginaţia şi să-şi asume riscuri în căutarea lui Richard. Au luat cu asalt spaţiile diverse ale proprietăţii lui Ellen, au improvizat peste tot, pe acoperiş, în subsol, în natură, sub arşiţa verii meridionale sau cu torţe aprinse noaptea, iluminând mecanismele secrete ale tiraniei de pretutindeni, lăsând o impresie proaspătă, nu doar despre pericolele dictaturii ce azi ameninţă lumea, ci mai mult, despre ce înseamnă să fii uman, oriunde ai fi.


Şi ce privilegiat m-am simţit să lucrez alături de aceşti tineri în spirit (chiar dacă de vârste cuprinse între 21 şi 65 de ani) atât de diferiţi, un fel de Naţiunile Unite ale teatrului (în America lui Trump nu ştiu dacă ar mai fi posibil un astfel de workshop, sigur nu i-ar fi pe plac).


Am avut o vară în care am alternat vacanţe, muncă fizică şi workshopuri. La început de septembrie 2019 am ajuns la Sankt Petersburg, ajutat de colaboratoarea mea constantă, Dana Dima, să conduc un masterclass cu tineri actori în cadrul Festivalului Olimpic la celebrul teatru Alexandrinski, unde au debutat Cehov şi Meyerhold, şi unde, pe lângă workshopuri conduse de mari nume ale regiei actuale, vor fi prezentate spectacole ale unor companii internaţionale celebre, printre care şi Bulandra, care va veni cu Carousel în noiembrie 2019.

Masterclass-ul a fost axat pe texte de o autoare contemporană, celebră în lume, dar puţin cunoscută în Rusia. Numele ei e Sarah Kane şi personal m-am ataşat mult de ea când am montat Purificare la Teatrul Naţional din Cluj, una din experienţele cele mai radicale pe care le-am trăit de când am revenit să lucrez în România.

La Petersburg am înţeles şi mai bine cât de complexă e Sarah Kane. Am să descriu întâlnirea cu piesele ei şi cu actorii ruşi cu o altă ocazie.



 Toate articolele despre Despre teatru şi viaţă cu Andrei Şerban


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Şerban


Alte articole

 La New York cu Peter Brook (II), Andrei Şerban
 La New York cu Peter Brook (I), Andrei Şerban
 În căutarea lui Sarah Kane, cu tinerii ruşi, la teatrul lui Meyerhold din Petersburg: fără plasă de siguranţă, Andrei Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer