octombrie 2019
Festivalul Naţional de Teatru, 2019
Cu spectacolul Legături primejdioase pus în scenă la Teatrul Mic din Bucureşti, regizorul Cristi Juncu se dovedeşte din nou a fi un extraordinar recondiţionator al unor texte clasice aparent intimidante. După ce în urmă cu câţiva ani a pus în scenă cu succes la Teatrul Naţional Târgu-Mureş comedia Şcoala nevestelor de Molière, esenţializând cu inventivitate şi rigoare conţinutul piesei, fără ornamente, eufemisme şi exagerări, îi urmează acum - cu aceleaşi trăsături pozitive - spectacolul (nu chiar atât de clasic) adaptat de Christopher Hampton după romanul clasic al lui Choderlos de Laclos. Publicul care în general e reticent la spectacolele lungi şi nu prea se încumetă la reprezentaţii care depăşesc două ore ar putea avea aprioric rezerve faţă de această producţie de peste trei ceasuri, dar aceasta pare, în fapt, a se desfăşura într-un interval mult mai scurt, mai comprimat. Dar în asta şi constă o parte din magia sa.


Povestea e cunoscută, a făcut subiectul a numeroase adaptări pentru televiziune, radio şi teatru, şi îşi păstrează forţa de atracţie la peste 200 de ani de la concepere. Pe scurt, marchiza de Merteuil şi vicontele de Valmont sunt doi foşti iubiţi pe care cărările întortocheate ale vieţii (şi cele misterioase ale aristocraţiei) i-au făcut în cele din urmă rivali. Ambii potentaţi financiar, ambiţioşi, orgolioşi, lascivi şi duplicitari prin excelenţă, se angajează să facă schimb de favoruri pentru a-şi plăti poliţe (marchiza) şi pentru a-şi consolida statutul de seducători irezistibili (vicontele). Pentru a-şi duce la bun sfârşit planurile de a o seduce pe tânăra şi candida Cécile, dar şi pe virtuoasa şi inflexibila Madame de Tourvel, vicontele va trebui să-şi pună la bătaie întregul arsenal (extrem de sofisticat şi de complex) de disimulări, manipulări şi inteligenţa parşivă care transformă orice mic eşec într-un avantaj. Astfel se va urzi un păienjeniş dens de intrigi, anticipări, calcule, eschive şi surprize saturate cu falsitate şi minciună care va angrena un număr tot mai mare de participanţi. Legăturile devin, într-adevăr, primejdioase, iar riscurile asumate de cei doi trăgători de sfori au omis, dintr-un exces de vanitate, posibilitatea ca ei înşişi să devină, la un moment dat, propriile lor victime.


Florin Piersic Jr. compune, prin gesturile sale minuţios coregrafiate, cadenţa suficient de largă încât să facă să persiste fiecare cuvânt rostit, dar păstrând totodată un ritm fluid, un personaj căruia rafinamentul, sofisticarea şi o oarecare emfază spectaculoasă îi egalează viclenia, egoismul şi trufia. Dialogurile sale cu o Diana Cavaliotti electrizantă în rolul madamei de Merteuil scapără scântei de inteligenţă reprobabilă şi întreţin un duel al ideilor care capătă noi adâncimi pe măsură ce legăturile se complică. Schimburile de replici reflectă statutul intelectual superior al celor doi aristocraţi şi sunt ticsite cu preţiozităţi de limbaj, frazări baroce, savanterii şi elitisme care, în loc să îngreuneze spectacolul şi să îl facă din acest punct de vedere indigest, sunt enunţate cu o asemenea fineţe, echilibru şi umor rafinat încât devin eufonice şi pline de miez. E remarcabil felul în care a fost prelucrat limbajul original şi transpus într-o echivalenţă egală la nivel de conţinut, dar foarte fluentă şi firească. Bineînţeles, această stilizare benefică se înscrie într-o convenţie, dar Cristi Juncu e suficient de inspirat încât să ia în răspăr manierismele şi convenţiile propriului spectacol pentru a-i împrospăta conţinutul şi pentru a-l face să se oglindească în sine însuşi. Scenografia Cristinei Milea compune un cadru mozaic în care feericul se combină cu iluzoriul, stridenţa cu ineditul, esteticul cu funcţionalul. Împreună cu vestimentaţia dă o concreteţe aproape sculpturală acţiunii şi o face să respire un aer de poveste dintotdeauna. Legături primejdioase este (şi) o poveste a timpului nostru fiindcă e pusă în scenă cu precizie de bijutier şi îi sunt potenţate toate aspectele universale, care atenuează şi uneori chiar anulează diferenţele majore geografice, temporale şi culturale. Resorturile instinctuale umane, rezistenţa la impulsurile lor autoritare şi sacrificarea unor idealuri înalte pentru amăgitoarea glorie de moment reprezintă conflicte vechi de când lumea, iar formele lor de manifestare vor găsi mereu căi nebănuite de a surprinde.


Interpretările actorilor din rolurile principale sunt completate în mod viguros şi complementar de către ceilalţi actori. Silvana Mihai interpretează cu credibilitate o Cécile de Volanges virginală, fragilă şi naivă, iar Alina Rotaru întruchipează o Madame de Tourvel emotivă, dar intransigentă, de o voluptate încorsetată şi măcinată de contradicţii pe care încearcă să le rezolve dintr-un simţ al datoriei aparent de neclintit. Cezar Grumăzescu, Ana Bianca Popescu, Rodica Mandache, Beatrice Peter şi Ionuţ Vişan fac la rândul lor roluri ireproşabile. Melodiile compuse de Ada Milea adaugă o notă uşor excentrică, dar perfect justificată spectacolului şi completează polifonia verbală cu una muzicală.

Legături primejdioase ne reaminteşte (dacă era cazul) că pasiunile lubrice şi carnalitatea vor marca natura umană pentru totdeauna şi, totodată, o vor pune în mişcare, deseori spre propria distrugere. Spectacolul ne reaminteşte şi că râsul e sănătos, că teatrul românesc are nişte rezerve generoase de talent şi că acestea tocmai au făcut o demonstraţie memorabilă în faţa noastră.

Descarcă catalogul FNT 2019 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus