Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Despre teatru şi viaţă cu Andrei Şerban

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De două ori Richard 3 (şi o dată Joker) în FNT 2019


octombrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Marina Constantinescu a pregătit la ediţia 2019 a FNT un adevărat coup de théâtre: a invitat două spectacole din ţări diferite cu aceeaşi piesă, în acelaşi decor şi costume şi cu acelaşi regizor: Richard 3 de la Teatrul Bulandra, Bucureşti şi Richard III de la Teatrul Radnóti Miklós, Budapesta.


M-am bucurat de invitaţia Marinei pentru a putea demonstra că un text faimos ca Richard 3 poate fi interpretat în stiluri diferite, în ritmuri şi atmosfere diferite, că Richardul bucureştean nu e un "copy paste" al celui budapestan, în ciuda faptului că fotografiile din cele două spectacole au un aer comun datorită decorului şi costumelor identice.

Trupa de la Bulandra a fost programată prima în FNT, urmată de Radnoti, una dintre companiile de teatru prestigioase din Budapesta (găzduită de Bulandra în decorul său).

Am profitat de ocazie ca să repet ambele spectacole şi, ca de obicei, să încerc să le dau un suflu nou. Orice spectacol, la un timp după premieră, e în pericol să se "aşeze". A actorii riscă să devină prea confortabili în rol, iar spontaneitatea lor poate să se tocească.

Inspirat de Joker

Întâmplarea a făcut să văd cu câteva zile înainte de festival filmul Joker, care m-a atins excesiv de tare - poate pentru că am găsit multe asemănări între Joker şi Richard. Filmul arată cum ajunge tânărul Arthur Fleck să devină înspăimântătorul Joker. Tânărul încearcă întâi să-şi învingă handicapul, să se integreze, să caute simpatia celorlalţi, visează să devină un star TV! Dar nu e uşor să fie acceptat când afecţiunea care l-a dus în spitalul psihiatric e destul de vizibilă. Respingerea generală cu care se confruntă seamănă cu cea pe care o cunoaşte şi Richard. Conflictul cu o societate fără scrupule, coruptă, egoistă, în care individul stigmatizat caută răzbunare şi recurge la violenţă, pare să fie o temă comună. Şi Richard şi Joker sunt trataţi drept jigodie, stârpitură, bufon, etc.

De unde se naşte însă ambiguitatea morală care pluteşte deasupra celor două personaje, luate mai mult drept clowns decât ca întruchipare a răului?

Ambii au handicapuri, atât fizice cât şi emoţionale, forţaţi să fie esenţial singuratici. Fiecare vrea să domine şi să aibă putere ca să-şi valideze existenţa, să fie acceptat.

Iar într-o lume scindată, fără o viziune verticală, oricine poate lua puterea. La film mi s-a tăiat des respiraţia când Joker râdea. El ucide şi râde. Este oare râsul lui involuntar, maladiv, despre care suntem informaţi de la începutul filmului, sau, odată cu prima crimă, este dublat de unul malefic? Richard avertizează din start că poate să zâmbească şi să ucidă zâmbind. El are clar bucuria crimei: ucigaşilor plătiţi să-l omoare pe Clarence le spune, "I like you lads". Ucigaşii sunt singurii lui prieteni. Momente ca acestea par scoase dintr-un comic book. Orice adult, în mod normal, nu le poate lua în serios.

Nu ştiu care era percepţia violenţei în epoca elisabetană, dar în ziua de azi e din ce în ce mai clar că eroii din filmele holywoodiene sunt înlocuiţi de personaje din comic books. Dacă nu mai e deloc sigur că binele învinge răul, nici măcar în filme, ne putem întreba de ce hoarde de spectatori se reped în weekend în mall-uri la cinema. Ca să primească mesajul că violenţa e acceptabilă, mai mult e chiar o opţiune? Oare putem împărtăşi convingerea că societatea în care trăim e la un pas de a exploda într-un haos total? La film priveam spectatorii şi cum starea din sala era de disconfort, simţeam un fel de suspiciune amestecată cu teamă. Oare şi noi am putea fi în pericol ca spectatorii din Los Angeles, unde nu demult un tip deghizat în Joker a deschis focul în timpul filmului? Frustrarea şi ura lui Joker pe viaţă şi societate ne pândeşte / ademeneşte şi pe noi?

Unde e responsabilitatea creatorilor de film, cum controlează ei energia publicului? În lipsa unui mesaj moralizator, de tip brechtian, ei îşi asumă riscuri serioase. Desigur, noi toţi ar trebui să avem o fibră morală puternică, să decidem fiecare pentru noi, dar suntem pregătiţi?

Şi în teatru unde ne situăm? În Richard 3 prezenţa forţelor malefice e la fel de îngrijorătoare: Elizabeth şi rudele ei, cât şi Lady Anne, Buckingham, Hastings vor puterea, pe orice cale posibilă. Ar fi gata, dacă ar trăi azi, să folosească reţelele sociale, care îl încurajează pe Joker la crime? Facebook şi google le-ar sta la dispoziţie.

Dar am ajuns la concluzia că Shakespeare oferă o perspectivă mult mai echilibrată. Nu te lasă într-o baie de violenţă, te protejează şi ieşi din teatru fără să-ţi fie teamă. Piesa şi spectacolul acesta dublu, vreau să cred, transmit ceva pozitiv: o reflecţie despre istorie şi despre cum ne situăm în raport cu ea în prezent. Mesajul (nu-mi place acest cuvânt) e că fiecare dintre noi are şansa să joace un rol conştient, rezistând.

După ce am văzut filmul, am citit un interviu cu uluitorul interpret Joaquin Phoenix, care se declară atras cu precădere de rolurile extreme, pe muchie de cuţit. Pentru el actoria are ceva comun cu surfingul: "Îmi amintesc de experienţa mea ca actor. E ca şi cum pluteşti pe apă, ai un plan, un punct unde vrei să ajungi, o idee despre ce ar fi posibil să se întâmple odată ce eşti călare pe val. Deodată valul vine şi te ia prin surprindere. Mereu ceva se întâmplă altfel decât te aştepţi şi trebuie să reacţionezi: viteza e mai mare, direcţia e diferită, valul se sparge altfel decât credeai. Cred că experienţa de a juca un rol e similară."

Joker-ul lui m-a inspirat; mi-a produs şi compasiune şi frică. Un personaj în conflict cu sine, care trăieşte în pericol, în incertitudine: nu ştii ce va face, de ce e capabil. Phoenix e mereu imprevizibil. Îmi plac actorii ca el, gata să încerce orice, să se transforme, opusul actorului aşa-zis precaut, care a decis totul din prima zi şi nu mai caută nimic, care ştie tot, ce e bine şi ce nu e bine.

Îmi place să lucrez mereu cu actori dornici să încerce ceva ce nu ştiu şi care sunt nemulţumiţi de ei înşişi. Pentru mine nemulţumirea e un semn bun.

Marius Manole e un astfel de actor. Iniţial lucrasem intens cu el, împreună cu Dana Dima, ca să-l ajutăm să găsească în Richard ceva diferit de mulţi dinaintea lui, inclusiv de Robi Alfoldi, un mare artist şi prieten, care a strălucit în Richard-ul budapestan. La repetiţia de acum l-am întrebat pe Marius dacă simte nevoia să încerce ceva nou şi m-a bucurat când s-a arătat deschis şi chiar dornic. "Poţi să joci ca şi cum ar fi pentru prima oară?" Într-o singură repetiţie, inspirat de Joker, pe care îl văzuse şi el, am reuşit să adăugăm multe detalii şi intenţii care i-au îmbogăţit interpretarea: Richard în FNT a devenit un personaj posedat, care se joacă cu nervii spectatorilor, când simpatic, când periculos îi face să se simtă inconfortabil, pentru că nu ştii de la o secundă la alta ce va face. Evident, acest mic miracol de a găsi numeroase nuanţe noi în cursul unei singure repetiţii a fost posibil pentru că Marius e Marius - încrezător, curajos, flexibil, dar şi uluit. Mi-a mărturisit "Andrei, eşti nebun să vrei să schimbi atât de mult tocmai azi în Festival, când orice alt regizor mi-ar cere să nu schimb nimic, să joc exact cum am stabilit la premieră!" Dar cum şi lui Marius i se pare neinteresantă atitudinea care duce la rutină, aceea de a pedala pe ceea ce ştii pentru a obţine un efect ştiut, ne-am asumat riscul împreună. Cred că un actor trebuie să se deschidă în faţa necunoscutului, să caute prospeţimea de fiecare dată, chiar dacă e incomod, chiar dacă nu o găseşte mereu. Ce plicticos e să vrei să repeţi azi succesul de ieri!

Nu e rostul meu să comentez aici cei doi Richard în FNT, unul inspirat de Stanislavski, altul de Mayerhold. Pentru cei care au fost curioşi să vadă, a fost o experienţă unică, plină de impresii speciale.


Marina Constantinescu şi echipa ei au exclusiv meritul că acest eveniment a avut loc. Iar dezbaterea care a urmat a fost plină de vibraţii bune, de idei originale şi confesiuni ale participanţilor, cât şi de surprize.

Apropo de surprize, se pare că a doua zi pe facebook erau mai multe comentarii aprinse despre acea conferinţă decât despre formarea noului guvern. Absurditatea e că a avut loc o ceartă "despre lumânări". Richard a fost uitat!

Pregătesc deja următoarea intervenţie cu titlul: "Unde dai şi unde crapă" sau "Ce s-a ales din bunele intenţii ale Marinei?"

Deci, va urma...



 Toate articolele despre Despre teatru şi viaţă cu Andrei Şerban
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2019
 Toate articolele despre Richard 3
 Toate articolele despre Richard III
 Toate articolele despre Joker


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Şerban


Alte articole

 Unde dai şi unde crapă (sau ce s-a ales din bunele intenţii ale Marinei) - FNT, 2019, Andrei Şerban
 La New York cu Peter Brook (II), Andrei Şerban
 La New York cu Peter Brook (I), Andrei Şerban
 În căutarea lui Sarah Kane, cu tinerii ruşi, la teatrul lui Meyerhold din Petersburg: fără plasă de siguranţă, Andrei Şerban
 Shakespeare şi Naţiunile Unite la mânăstirea lui Ellen Stewart, Andrei Şerban
 Toate articolele despre Despre teatru şi viaţă cu Andrei Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer