Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Coriolanus

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cuvinte bastarde - Coriolanus


noiembrie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Pentru că azi e vremea să vorbeşti
Poporului, nu după gândul tău,
Nici cum te-mpinge inima să spui,
Ci în cuvinte gata învăţate,
Bastarde, prin silabe dezlegate
De adevărul sufletului tău."
(Shakespeare, Coriolanus, Volumnia, Act III, scena 2)

Îmi propusesem să las să treacă o lună de la premiera Coriolan-ului, dar nu am mai avut răbdare şi am simţit nevoia să scriu câteva cuvinte după mini-serialul Coriolanus - trei paşi până la premieră, ca o continuare a acelor trei texte (citeşte aici 1, 2 şi 3).

Am trecut prin toate stările posibile lângă prietenul meu Ducu Darie: dezamăgirea aşteptării, furie, isterie, nerăbdare, dar şi multă înţelegere plină de iubire frăţească. Şi a venit şi ziua premierei.

A doua zi după premieră am primit multe telefoane, dar voi aminti numai unul, de la o actriţă mare, o veche cunoştinţă, un om care face analize critice, care fac sau nu plăcere, şi tocmai de aceea ţin să o citez aici şi îmi cer iertare dacă nu pot reproduce cu exactitate cuvintele ei: "Am văzut un Coriolanus, un Shakespeare adevărat, Ducu a făcut un spectacol mare. Un spectacol pe care-l aşteptam. Mă bucur că ne-a ajutat să-l vedem într-o asemenea formă. Pepe (Şerban Pavlu) a făcut un imens rol, este un adevărat Coriolanus, şi numai el poate fi Coriolanus"[i]

Şerban Pavlu pare că este de acolo, cu prezenţă fizică, cu statură şi masivitate de luptător, de militar înnăscut, cu o agilitate demnă de un mare şi victorios general roman, a cărui voce devine puternică şi sonoră pe câmpul de luptă, dar şi calmă, ironică, uneori dispreţuitoare, alteori înţelegătoare, în rest. Când îşi deschide mintea şi sufletul către el şi implicit către noi, este tragic, nedumerit în faţa loviturilor vieţii, uman.

Nu ştiu dacă este marele rol al vieţii de actor a lui Şerban Pavlu, dar ştiu că pentru multă vreme va rămâne în memoria noastră de spectatori ca singurul posibil şi credibil Caius Martius Coriolanus. Apariţia lui în mijlocul mulţimii sau în faţa Senatului, sau printre soldaţii săi, sau în lupta cu Aufidius înseamnă schimbarea de stare a momentelor respective. Prietenia şi admiraţia pentru Menenius Agrippa ne dezvăluie o altă faţă a personajului jucat de Pavlu, calm şi cald, ascultător, înţelegător.
Scena îi va asimila: Şerban Pavlu egal Caius Martius Coriolanus. O simbioză perfectă.

Menenius Agrippa: Radu Amzulescu matematic şi dominator pe scenă, ca actor şi personaj, se face înţeles, ne pune în faţă abilitatea amestecată cu ticăloşie, cu orgoliul stăpânului, cel ce face cadouri aurite şi fals folositoare, dar frumos ambalate, ne spune poveşti înşelătoare ca să uităm realitatea. Oare cum poate un Actor să joace "atâtea" ore într-un cărucior cu rotile, deci numai cu jumătate de corp? Radu Amzulescu poate şi o face de la înălţimea imensului actor care este, arătând nu numai ştiinţă şi inteligenţă, ci şi dezvăluind talentul său enorm, talent atât de rar folosit pe scenele noastre.

Pe Ionel (Mihăilescu) îl ştim toţi cum este, dar aici parcă se depăşeşte pe sine şi face un cuplu superb cu Gigi Ifrim. Prin ei sunt prezenţi pe scenă Hitler, Mussolini, Ceauşescu, Kim Jong-un, poate au ceva caragialesc (cum s-a scris despre Ionel), dar comicul are un tragism care te înfioară pentru că râzi şi-ţi rămâne râsul înăbuşit în tine de frică, şi vedem prin Gigi Ifrim un Quasimodo cu "şmecherii" de Talleyrand, personaj sinistru, recognoscibil în politicienii dâmboviţeni dintotdeauna.

Sunt, în roluri principale, puţine femei în acest spectacol, trei în spectacolul lui Ducu, două în textul lui Shakespeare. Volumnia (mama lui Caius Martius Coriolanus) şi Virgilia (soţia lui Caius Martius Coriolanus), cele două femei importante şi decisive pentru atitudinea de politician a lui Coriolanus, nu sunt singurele femei în viaţa lui pentru că generalul Cominius (şi Consul, ne spune Shakespeare) este în viziunea regizorului (care a scris şi adaptarea piesei) tot o femeie (trimitere directă la armatele moderne, fie armata Israelului, fie cea americană, fie modelul deja extins mult în lume), femeie care trece cu uşurinţă de pe câmpul de luptă în patul lui Coriolanus. Dar voci de femei se fac auzite cu forţă şi din mijlocul poporului ("cetăţeana" Antoaneta Cojocaru cu hazul străzii, un fel de Gavroche actual; Maria Vârlam al cărei strigăt: Omorâţi-l!, rămâne ca un mare semnal al disperării şi fricii sau grupul de femei isterizate de apariţia "idolului" Menenius).

Mamă de băiat, unic fiu pe care crede că l-a înzestrat cu toate calităţile pentru a fi un Mare Conducător şi îl împinge spre culmile gloriei sacrificându-şi până la urmă propria operă căci Gloria sa va fi Moartea, Camelia Maxim trăieşte un rol de neuitat, jucându-se cu toate stările, strălucind ca apoi să se întunece, să coboare în infernul durerii şi disperării, fiind când frumoasă, nobilă, când decăzută, mimând caraghioşenia, cu mişcări de regină, de luptătoare, ţesând intrigi şi drumuri posibile către putere, implorând umilinţa unui om care nu ştie să-şi îndoaie spatele pentru a rămâne câştigător. Gestul de muţenie a durerii, al mamei îndurerate, învinsă de propria ambiţie, este atât de puternic încât rămâi ţintuit.

Virgilia, soţia unui mare om, a cărui umbră o acoperă, o anihilează ca om, ajutată fiind şi de dispreţul mamei lui Coriolanus, pare că nu înţelege ce i se întâmplă, chiar şi atunci când în intimitatea lor de soţ şi soţie el îi arată că o doreşte, că e importantă pentru el. Simona Pop în faţa unui rol greu, aş spune, chiar dacă în această adaptare Virgilia este puţin blurată de prezenţa mamei lui Coriolanus, arată o dorinţă reală să o facă văzută şi prezentă atât ca soţie cât şi ca sprijin în jocul politic ţesut de mama lui.

Cu cravată roşie (unul căruia costumul i se mulează perfect pe personaj), cu un costum neglijent mirosind a aer stătut (!), cu buzunarele umflate de lucruri îngrămădite înlăuntrul lor, cu pantofi scâlciaţi, şi nelipsita şapcă de activist- sindicalist din vremuri oribile, vremurile comunismului, vrând să nu ne lase să uităm trecutul, dar şi prezentul, un Cetăţean (partenerul Cetăţenei - Ce cuplu!) nu pot spune dacă este jucat, fiind atât de natural de firesc, de Romeo Pop. Şi, culmea, cântă, un bun companion de petreceri ale nomenclaturii, cu muzicuţa: «orice vă doriţi "tovarăşi"! »

Marele duşman al Romei timp de sute de ani triburile Volsce, aici o combinaţie între terorişti, trupe de comando, luptători de guerilla, sunt conduse de Aufidius, care pare că nu găseşte soluţie să-l învingă pe Coriolanus şi va apela în cele din urmă la viclenie şi trădare ca să-şi poate învinge propriile coşmaruri pe care i le dă lupta cu generalul roman. Avem un Aufidius credibil, un războinic, un fel de malac parcă născut cu sabia în mână, pe care Constantin Dogioiu îl include în pielea sa.

Dogioiu face o pereche foarte bună cu Şerban Pavlu, aşa încât ne derutează de multe ori neştiind ce să alegem: rivalitatea, duşmănia sau prietenia lor (de nevoie), pentru ca până la sfârşit Aufidius - Dogioiu să ne lămurească. Prin crimă îşi va rezolva problemele de conştiinţă, de conducător. Oare?

Dan Bădărău (Titus Lartius general roman) joacă tot ce ne putem imagina despre acei militari fără conştiinţă pentru care lumea este un teren de luptă, plin de cadavre, flăcări, explozii, bubuituri, împuşcături. Uneori joacă un personaj de benzi desenate, o caricatură pocită a războinicului cinic şi în acelaşi timp slujitor până la sacrificiu pentru superiorul său. Toate acestea le-a creionat în câteva linii foarte vizibile, Dan Bădărău.

Nu în ultimul rând căci am lăsat-o special pentru acest loc pe actriţa care  joacă (că aşa poate fi la Shakespeare), rolul unui bărbat, Cominius, general şi Consul, Ana Ioana Macaria. Îmi este greu să scriu despre Maca pentru ca sunt un fan al ei de multă vreme, dar trebuie să o vedeţi în acest rol şi o să-mi daţi dreptate: băieţoasă, cu ţinută milităroasă cu spatele drept, pieptul înainte şi mersul apăsat (am aflat că i-a plăcut şi încă îi place să se joace "de-a războiul"), vorba uşor sacadată parcă în ritmul unui marş şi gesturile folosite cu economie, pentru că pare că aşa a învăţat la Academia Militară. Maca umple spaţiul dintre Coriolanus şi armată, între el şi mama sau soţia lui, între el şi Senat, umple spaţiul dintre noi, spectatorii, şi scenă.

Lia Manţoc creează prin costumele sale un fel de patchwork, un mozaic de imagini al lumilor de ieri şi de azi, aşa fel încât privind personajele să întâlneşti strada de azi, şi apoi te aruncă într-o lume de ieri sau alaltăieri, o lume a războaielor, dar şi a lumii politice, ca să culmineze prin a ne pune în faţă lumea celor şterşi pe creier.

Chiar dacă plecarea lui Adrian Enescu a lăsat un imens şi neuitat gol în echipa spectacolului, tot el, Adrian, ca un înger păzitor (eu cred în îngeri!) l-a adus printre noi pe excepţionalul Cristian Lolea. Nu e uşor să scrii despre muzică, dar voi avea tupeul să o fac. Cristi pare că a scos sunetele din corpurile actorilor, din "nisipul" şi zidurile spaţiului, din vorbele şi lumina lui Ducu, din energia trimisă peste timp de Shakespeare. Vorbe... muzica trebuie ascultată ca să fie înţeleasă, pentru că este corp comun cu filozofia, subtilităţile şi dinamica spectacolului, cu ceea ce se desfăşoară în faţa ochilor spectatorului.

Efectele speciale şi scenele de lupte: Ionuţ Deliu şi ai săi specialişti. Iată că se poate şi în teatru ceea ce vedem în filme.

Echipa lui Alexandru Darie pentru acest spectacol este mare şi ştiu că este nedrept să nu-i numesc pe toţi: lumini (trebuie să- l scriu pe Florin Manu), sunet (Vlad Stan), maşiniştii, recuziterii, cabinierele, machiajul, toată suflarea Teatrului Bulandra. Asistentele lui Ducu: Cristina Giurgea şi Alina Manu.

Acesta spectacol Coriolanus este ca un tsunami, care după un cutremur puternic sub ocean ridică apa cât un munte inundând uscatul. Inundă şi şterge, în lacrimi şi durere neînţeleasă, trecute valori. Vor apărea valori noi, alte forme de viaţă, o bucurie mai mare de a înţelege şi trăi viaţa.

Ar fi păcat să se creadă că am scris ca să-mi laud colegii cu care am realizat Coriolanus şi mai ales pe Alexandru Darie, ca prieten şi gânditor al acestui spectacol.
Nici vorbă.
Am scris gânduri adunate în timp la repetiţii.
Am avut timp să adun şi să-mi aşez în mine gândurile legate de această echipă atât de bine sudată în jurul lui Ducu Darie.
Mintea îmi este şi va fi multă vreme plină de replici, cuvinte grele spuse în momente grele, sunetele muzicii adusă din eter a lui Cristian Lolea, mişcarea fără oprire, aparent browniană, un dans permanent al acestor minunaţi actori care formează "poporul" (mi-ar plăcea să- i numesc pe rând pentru că fiecare dintre ei face un rol mare, reuşind ca împreună să fie un singur şi impresionant trup, un singur corp uman).
Acest spectacol va lăsa pentru multă vreme urme importante pentru scena românească, pentru că nu seamănă cu nimic din ce a fost şi este în teatrul nostru, pentru că este Teatru, pentru că este Film, pentru că este Concert, pentru că este o suită de Recitaluri actoriceşti, pentru că, poate nu este perfect, dar este TOTAL.

După ce vezi acest spectacol vrei să-l întrebi pe Ducu: "Aşa suntem noi, asta-i viaţa şi acesta e viitorul nostru?"
Şi dacă are dreptate?
Dacă are dreptate nici cenzura nu va mai putea face nimic.

Notă: Următoarele spectacole cu Coriolanus vor fi programate în a doua jumătate a lunii decembrie 2018, pînă în Crăciun, şi în a doua jumătate a lunii ianuarie 2019. În scurt timp va apărea programul Teatrului Bulandra pe luna decembrie 2018, cu datele exacte privind aceste spectacole.


[i] Rodica Mandache, actriţă a Teatrului Odeon Bucureşti



 Toate articolele despre Coriolanus


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

Teatrul Bulandra-Caragiu
Marţi, 18.12.2018 - 18,00
Miercuri, 19.12.2018 - 18,00
Vineri, 21.12.2018 - 18,00


Resurse

 Alte articole de Octavian Neculai


Alte articole

 Am văzut Coriolanus, Mihai Brezeanu
 Trei paşi până la premieră. Ultimul pas - Coriolanus, Octavian Neculai
 Trei paşi până la premieră. Al doilea pas: O zi din săptămână - Coriolanus, Octavian Neculai
 Trei paşi până la premieră. Primul pas: repetiţia din 13 aprilie 2018 - Coriolanus, Octavian Neculai


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer