Piano Encores cu Nelson Freire
Cum recunoşti un mare pianist? Ce face diferenţa între un pianist bun şi un mare pianist? Putem găsi răspunsuri ascultând cel mai nou album semnat de Nelson Freire, acest muzician brazilian cu o carieră fabuloasă, invitat pe toate marile scene ale lumii, partener în concerte cu orchestrele cele mai importante. Un mare pianist ştie să aleagă un repertoriu care să-l reprezinte şi care exprimă, în sine, un univers. Piano encores înseamnă o colecţie de 30 piese având drept liant tema oniricului şi a nostalgiei, nu neapărat prin denumirile pieselor, ci prin sentimentul pe care-l exprimă muzica. De la barocul interiorizat al sonatelor de Scarlatti, la aerul modern al unor piese de Şostakovici - un alt numitor comun: punerea în lumină a unor pagini, paradoxal, mai rar cântate. Nelson Freire nu a simţit nevoia să alăture nu numai hit-uri ale muzicii clasice, ci şi mici bijuterii pe care le descoperi, fericit că, iată, poate fi şi ceva nou în acest repertoriu mai vechi de 100 de ani.
Albumul se deschide cu eterica Melodie din opera Orfeu şi Euridice de Christoph Willibald Gluck, parcurge apoi, printre altele, două sonate de Domenico Scarlatti, un Hornpipe de Henry Purcell, transcripţii după lieduri de Richard Strauss, 12 piese lirice de Edvard Grieg, o cunoscută Melodie de Anton Rubinstein, două preludii de Rahmaninov, încheindu-se, într-un ton optimist, cu binecunoscuta Navarra de Isaac Albeniz.
Este un repertoriu divers, care solicită diferitele calităţi ale unui pianist. Un mare pianist, cum este Nelson Freire, reuşeşte să te ţină cu sufletul, parcă, suspendat, atunci când propune un piano desprinsă parcă din altă lume, creionând o lume de basm. Un mare pianist, cum este Nelson Freire, ştie că simplitatea este cel mai greu de obţinut în muzică, mai ales când cânţi o piesă simplă. Să fii convingător prin simplitate: iată marea artă, cu atât mai mult de apreciat, într-o lume care pare mai curând să preţuiască aglomerarea, kitschul, dezordinea.
Nelson Freire şi-a început cariera în 1959; odată cu 75 ani de viaţă, sărbătoreşte şi 60 ani de carieră, din care ultimii 18 ani, petrecuţi alături de casa Decca, pentru care a înregistrat exclusiv. S-a bucurat şi se bucură de mare succes - eu am ascultat la radio, de exemplu, evoluţia din festivalul Enescu de anul acesta, când a interpretat Concertul nr. 4 de Beethoven alături de Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, dirijor Vassily Sinaiski - a fost, în opinia mea, unul dintre cele mai bune concerte din festival. Alţii poate îşi amintesc de evoluţiile lui Nelson Freire alături de Martha Argerich, buna sa prietenă.
În orice caz, dacă vreţi să (re)descoperiţi un mare pianist - ascultaţi Piano encores cu Nelson Freire: un repertoriu frumos, chiar dacă mai rar cântat, foarte potrivit pentru serile la gura sobei din iarna aceasta şi o interpretare care străluceşte discret, ca un diamant. Printre atâtea pietre false printre care trăim, un diamant autentic trebuie cu atât mai mult preţuit....
Sol y vida cu mezzosoprana Elina Garanca
Ultimele două piese de pe discul lui Nelson Freire se intitulează "Spania" şi "Navarra" - tot de lumea Spaniei ne aminteşte albumul mezzosopranei letone Elina Garanca, una dintre cele mai de succes voci de operă ale timpurilor noastre.
Este blondă cu ochi albaştri şi iremediabil îndrăgostită de Spania, unde, de altfel, şi locuieşte alături de soţul ei, Karel Marc Chichon, cu care a înregistrat albumul Sol y vida. Elina Garanca mărturiseşte că are sentimentul că s-a născut într-o ţară greşită din punct de vedere geografic, aproape de nordul Europei, când pe ea sudul frenetic al Spaniei o atrage atât de mult.
După 25 de albume cu arii de operă şi opere integrale, ajunsă la 42 ani, într-un vârf incontestabil al carierei, Elina Garanca alege să se joace, într-un mod profesionist, propunând un repertoriu în care regăsim cântece spaniole, canzonete italiene, dar şi piese latino de dincolo de ocean. Toate, înregistrate în orchestraţii luxuriante alături de Filarmonica din Gran Canaria, o insulă de lângă Tenerife; Karel Marc Chichon, soţul Elinei Garanca, este din 2017 directorul muzical al orchestrei din Gran Canaria. În paranteză fie spus, şi Karel Marc Chichon este unul dintre co-fondatorii Filarmonicii din Gibraltar şi a locuit întreaga-i viaţă în sudul Spaniei.
Discul Sol y vida a fost lansat în 10 mai 2019 de casa Deutsche Grammophon, special pentru anotimpul estival; însă nu doar vara este potrivit să te bucuri de această muzică plină de viaţă, de care este imposibil să nu te laşi mişcat. În zilele noastre, divertismentul poate cădea uşor în kitsch, însă Elina Garanca şi Karel Marc Chichon sunt, fără îndoială, nişte profesionişti cu un gust impecabil, atât în selecţia muzicală, cât şi în interpretare. Ea, cu vocea ei care a dobândit odată cu trecerea anilor o nuanţă încă mai întunecată: a fost foarte firesc să treacă de la Carmen la repertoriul acesta cu nuanţă mediteraneană.
Mai avem până la Anul Nou mai puţin de două luni şi până la viitoarea vacanţă de vară, încă câteva luni bune în faţă: dacă vi se face dor de vară şi de soare, de o petrecere cu bună dispoziţie, dar puţină băutură, încercaţi Sol y vida cu Elina Garanca.
Ambele discuri au fost difuzate la Radio România Muzical şi pot fi ascultate pe site-ul proiectului Discurile anului 2019.
Cristina Comandaşu