Cea de-a 9-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF s-a încheiat duminică, 10 noiembrie 2019, după cinci zile pline, dedicate celor mai curajoase filme de avangardă produse în ultimii doi ani. Marii câştigători ai acestei ediţii au fost premiaţi sâmbătă, 9 noiembrie 2019, în cadrul unui eveniment de gală organizat la Cinema Muzeul Ţăranului. Iubitorii de film prezenţi în număr mare la proiecţia documentarului Aquarela, cea mai recentă producţie semnată de Victor Kossakovsky, au avut ocazia să urmărească decernarea premiilor oferite celor mai apreciate titluri din Competiţia Internaţională. Deployments s-a remarcat printre cele 25 de scurtmetraje incluse în selecţia din acest an, şi a câştigat Marele Premiu BIEFF, în valoare de 3.000 de Euro, oferit de Uniunea Cineaştilor din România.
Din juriul ediţiei au făcut parte la această ediţie Morgan Pokée, unul din selecţionerii Quinzaine des Réalisateurs Cannes, Florian Weghorn, manager de program Berlinale Talents şi Ioana Dragomirescu, programatorul cinematografului Elvire Popesco al Institutului Francez. În seara galei, aceştia s-au declarat impresionaţi de complexitatea programelor competiţionale pe care le-au analizat şi i-au înmânat premiul cineastei Stéphanie Lagarde, "un regizor care analizează magistral structurile puterii şi controlului", într-un film care "dezvăluie aspectele poetice din cele mai tehnice practici, arătând în acelaşi timp implicaţiile lor politice."
"Filmele care tratează trecutul au multe de spus despre realitatea noastră contemporană. În urma acestei premise puternice, regizorul a reuşit să reconstituie amintirile unui trecut nerezolvat. Cu un interes profund pentru procesul de cercetare, o utilizare inteligentă a tehnologiei moderne şi o abordare curajoasă, Omarska dă formă inimaginabilului", aducându-i artistului Varun Sasindran Premiul pentru Cea mai bună Regie, în servicii de post-producţie în valoare de 2.500 de Euro, oferit Cinelab România.
Parsi a impresionat membrii juriului printr-un "concept cinematografic remarcabil", care le-a "încântat toate simţurile", atrăgându-i într-o "experienţă crudă, hipnotică". "Pare a fi un lucru / Pare a fi altceva - cele două versuri din cele o mie care alcătuiesc No es (Nu e), poemul lui Mariano Blatt, sunt o cheie posibilă pentru descifrarea filmului regizat de Eduardo Williams şi distins cu Premiul pentru Concept vizual, în valoare de 1.500 de Euro, oferit de Cinelab România.
"Două personaje speciale care îşi conduc filmele şi, în acelaşi timp, împing graniţele cinematografiei experimentale în direcţii opuse" au atras atenţia juriului, care a decis să acorde două menţiuni speciale. Protagoniştii Confluence (r. Benjamin Ramírez Pérez, Stefan Ramírez Pérez) şi The Glorious Acceptance of Nicolas Chauvin (r. Benjamin Crotty) "pun în discuţie propria lor existenţă şi, odată cu ea, istoria şi identitatea oraşelor şi ţărilor din jurul lor" şi se remarcă astfel printre cele mai bune filme prezentate anul acesta în Competiţia Internaţională BIEFF.
Invitaţi şi la această ediţie să-şi voteze favoritul, spectatorii şi-au exprimat preferinţele şi au oferit Premiului Publicului scurtmetrajului Snow White, în regia lui Thadeusz Tischbein, o analiză neobişnuită a practicilor de conservare a trupurilor neînsufleţite expuse în muzee. Plăcut surprins la aflarea veştii, artistul german, prezent la eveniment, şi-a exprimat admiraţia pentru România, ţară în care a locuit şi studiat cu ani în urmă.
Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF a avut loc între 6 şi 10 noiembrie2019, la Cinema Muzeul Ţăranului, Instituto Cervantes, Cinemateca Union, POINT şi Cinema PRO.
Organizatori: Asociaţia Culturală Manekino, în parteneriat cu PRINTOR COM
Proiect cultural co-finanţat de: Administraţia Fondului Cultural Naţional, Centrul Naţional al Cinematografiei, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
Cu sprijinul: Instituto Cervantes, Institutul Francez din Bucureşti, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos, Goethe-Institut România, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti
Sponsori: Uniunea Cineaştilor din România, Cinelab România, Noumax, Tuborg
Parteneri de ospitalitate: TH Hotels, Sky Tour, Lokal, Lente, Apollo111
Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Observator Cultural, Films in frame, Ziarul Metropolis, The Institute, Cartierul Creativ, IQads, All About Romanian Cinema
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.