Copiii zeilor - Medea's boys la FEST-FDR, 2019

Un bar în formă de vapor. Argo. Într-un bar pe o insulă. Grecească. Barmanul şi cinci prieteni. Argonauţi. O seară. Petrecere privată. Cei şase intră succesiv în bar / scenă, se îmbrăţişează, dau un shot. Mă rog, cu excepţia unuia dintre ei, care s-a lăsat de alcool.

În urmă cu cinci ani, prietenii bifaseră, sub conducerea absentului de la petrecere Iason, procurarea lânii de aur. În mitologia greacă, în numeroase opere literare, istoria este prezentată pe larg. Istoria expediţiei marine a argonauţilor, istoriilor anilor ce i-au urmat. Istoria lui Iason, istoria soţiei sale, Medeea. Dintre acestea, jurnalistul & teatrologul Ionuţ Sociu a ales, ca punct de pornire, Medeea lui Euripide pentru ce urma să devină Medea's boys, spectacol montat de Adrian Măjeri la Apollo 111 şi prezentat pe scena sălii mari a Naţionalului timişorean în joia FEST-FDR 2019. Tot pe scenă, pe gradene, au stat şi parte dintre spectatori. Restul au umplut primul etaj al imensei săli timişorene.

Fragmente din textul ultra-clasic sunt mixate cu o poveste ultra-modernă. Destinul Medeei, femeia venită de departe, străină, barbară, bar-bară, care tulbură apele în Corintul / Banatul strămoşesc, mixat cu poveştile de viaţă ale celor şase tineri bărbaţi, cu toţii de viţă nobilă (aka zei-ască), aduşi la zilele noastre, la zilele de shot-uri, grupuri de whatssup, pastile, trip-uri, party-uri & co.

Pe de o parte, chestiunea străinului, a emigrantului. Pe de alta, imaginea femeii, raportarea la ea, misoginismul asociat, dar şi raportul femeii cu lumea, felul în care ea se bate cu piedicile, cu prejudecăţile, ale lumii, ale ei. Pe de altă altă parte, rolul bărbatului în societate, aşteptările părinţilor de la propriile odrasle de gen masculin, aşteptările bărbaţilor de la ei înşişi, stereotipurile care îi învăluie, presiunile, eşecurile văzute / ascunse. Pe de altă altă altă parte, căutările, nesiguranţa, frică, angoasa ce însoţesc atât descoperirea propriei sexualităţi, cât şi drumul de la înţelegerea propriilor sentimente la cel / cea căruia / căreia îi sunt adresate.

Toate aceste teme (poate o idee prea multe) sunt de descoperit într-un spectacol dinamic, plin de nerv, ritm şi poantă, regizat cu multă imaginaţie, jucat cu şi mai multă îndrăzneală şi poftă de o distribuţie excelentă, cu care publicul rezonează cap-coadă, atât în secvenţele de grup (unele dintre cele mai bune din ro-teatrul momentului), cât şi în scenele solo.

Medeea & Esculap & argonauţii, cu toţii contemporanii post-modernismelor noastre, asta da reuşită bifata de Sociu & Măjeri! Noi, fiii, fiicele, urmaşele, urmaşii zeilor, dumnezeilor, miturilor, religiilor care ne-au stat alături (şi, mai ales, deasupra, undeva, protector) până acum, de curând, până când le-am constatat / decretat decesul / inutilitatea, pentru a ne (re)găsi faţă în faţă cu noi, a ne descoperi, a ne lua la întrebări privind(u-ne) minciunile trecutului, clinicile prezentului, lâna viitorului.